Când trăiam la țară, ziua era plină până la margini, găini, grădină, miros de fân și mâini obosite de lucru. Dar seara, seara era altfel. Se lăsa peste sat o liniște caldă, și din iarbă se ridica un cor drag. Era un cântec simplu, curat, care spăla toată osteneala zilei. Acum, în orașul visat, luminat, grăbit, zgomotos și vise străine, mi-e dor de acea liniște vie, de noaptea care respira odată cu pământul și de cântecul greierașilor care adormea satul. Îmi lipsești noaptea, tu, tăcere cu glas și viață tihnită.
Marian Bircea
El, cel mai bun prieten de când mă știu, în fiecare zi alături de mine. Ea, de nedespărțit. El pleacă seara la culcare. Ea, îmi rămâne credincioasă. El nu m-a lăsat de izbeliște niciodată. Ea nu m-a înșelat cu nimeni. El nu e gelos pe Ea, așa cum nici Ea nu are nimic împotriva prieteniei noastre de nezdruncinat. El știe că mă bucur de revedere, Ea nu se supără dacă o ignor de multe ori. Fără El nu o aveam pe Ea. Dintre ei numai pe Ea am călcat-o în picioare. În somnul lung o să-mi lipsească ambii. Soarele și Umbra.
Iulia Vîși
hai să trăim intens sub o plapumă. să ai un picior afară și corpul îmbrățișat de celălalt. să ne transpirăm pe așternuturile luate din Lidl. avem și frișcă. o lumânare se stinge de la gemetele mele. au mai visat mulți iubirea scrisă în romane, jucată-n scene de cinema. oamenii uită să fuzioneze la distanță. nu vor să simtă dor. și tot oamenii cred că e mișto sa vorbim doar despre iubirile eterne. acel, până la final. în fapt, lipsa e prezența. nu cred în finale îndepărtate. știu că mâine ne vom gusta buzele-n cafea.
