Iulia Biro
Spasmele alea musculare l-au speriat. Au început ca tresăriri mărunte în timpul zilei, ba o mână, ba un picior, mai scăpa câte un pix, mai speria pe cineva dintr-un scaun vecin, la concert la filarmonică. Asta l-a distrat, fusese un concert tare plicticos. Când a ajuns să tresară și în somn, de se trezea mereu, s-a dus la doctor. Vârsta și cofeina erau de vină, auzi tu. A renunțat și la a doua cafea a zilei, și la cea nocturnă ocazională, de care o să-i fie cel mai dor. S-a dus tinerețea, fir-ar să fie.
Monica Aldea
Nu e seară fără o poveste. De ceva vreme, bătrâna se pregătește de marea călătorie. Nu înainte de a-i citi nepoatei. Neînțelegând mersul nemilos al lumii, fetița de 5 ani îndeasă în bagaj fularul și ghetele călduroase. Buna adună fărâme de amintiri pentru dincolo. Tare ar lua și o bucată de cer și un crâmpei din râsul copilei. O binecuvântă și simți gustul sărat al unei lacrimi. Fetița așeză un recipient cu baloane de săpun și închise mulțumită valiza. Bunica citi povestea încetișor. Apoi adormi.
Horațiu Dudău
Privesc dezamăgit cum musca plutește în farfuria cu supa rece de pui. Recunosc, speram că o să se sinucidă aruncându-se în paharul cu vin. O urmărisem ultimele două nopți, de pe scaunul din bucătăria vopsită anul trecut în alb și negru, când am decis să tragem linii aiurea pe pereți. Am râs mult în ziua aia. Pare ciudat, dar i-am simțit zborul depresiv, chiar dacă era doar o muscă. Lovitul cel fără sfârșit în geam, apoi de pereți, apoi zborul între pahar și farfurie, plus zgomotul ăla îngrozitor al bătăii aripilor.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2025, grupul are 14.140 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
