Mă topeam de dorul lui când am găsit în pod cartea de vrăji. Am luat-o ca pe un semn. Într-o noapte cu lună plină, am amestecat apă de izvor cu petalele dintr-un trandafir purtat câteva zile în păr. Am turnat miere și laptele unei bivolițe negre. Desparte-i și adu-mi acasă iubirea, am zis de 3 ori și am băut jumătate din poțiune. De ziua lui, le-am dus prăjituri și sirop. M-am trezit cu ea în poartă, spunând cât de frumoasă sunt. Acum nu mai știu ce să fac. Dintr-o dată, și ea mi se pare la fel.
Titela Durnea
Despre frumusețea Zinei se zvonise peste șapte văi și șapte munți. Evdochia, mamă-sa, o ținea ferecată mai ceva ca pe gânduri. La horele din sat îi punea mereu fir roșu la încheietură și n-o scăpa din ochi, cât ținea jocul. Mai mereu lovea c-o trestioară brațele ce strângeau prea abitir mijlocul fetei. Cum-necum, de ceva vreme Zinei îi era tot mai rău. Geaba-i descântă bătrâna și-i făcu cruci peste blidu' cu cărbuni stinși, că pântecele umflat, de sub fusta Zinei, tot semne de zădărnicie-i dădu.
Marian Bircea
Bunică-sa, doftoroaia, i-a transmis câte ceva despre plante, rădăcini și fructe. A ajuns felcer veterinar și din lipsă de personal calificat devenise medicul echipei de fotbal. Când era câte o accidentare serioasă cu tăvăleli la firul ierbii sprinta pe gazon cu un zdrăngănitor geamantan cu două compartimente în care avea ciocan, bomfaier și daltă, până la nefericitul zvârcolitor îmbrățișat de dureri înfiorătoare din dragoste de sport. Scotea o pară pădureață și o oferea rănitului. Hai scoală, altfel trec la scule.
