La jumătatea vieții te oprești, îți pui întrebări legate de sens. Regreți trecutul și ți-e frică de viitor. Apoi îți dai seama că, de fapt, cincizeci nu înseamnă jumătate decât pentru puțini dintre noi și intri în depresie. Te gândești să faci un party nemaipomenit, s-ai ce povesti la azil, în fața unui ceai de mentă. La final, cu toții o să uităm, o să fim ramoliți, creierul o să se stafidească precum o prună uscată, sau două. Tu? N-o să-ți mai amintești decât cât a costat și cine te-a enervat.
Răzvan Dițescu
Nu știu exact de ce m-am oprit în fața bătrânului. În cutia de carton mai avea doar două aripi cenușii. Nu te vor ridica de jos, dar îți vor aminti ce-ai pierdut, mi-a spus. Le-am cumpărat și le-am pus pe noptieră, însă în fiecare dimineață le găseam în alt loc. Într-o noapte le-am găsit lângă fereastră. M-am apropiat și am privit afară. Am înțeles că nu trebuia să zbor nicăieri, ci doar să plec din viața în care singur mă închisesem. Dimineață, aripile dispăruseră, iar eu eram deja pe drum.
Siranuș Hakobian
Trăsesem tare cu băieții, că 50 e o sumă rotundă. Mă sâcâia o vorbă spusă la beție de unul dintre băieți: ai trecut în a doua jumătate. Neghiobul avea dreptate. M-am panicat, mi-am tras două palme și am plecat la cumpărături: geacă de piele, blugi mulați și o motocicletă la mâna a doua. Parcă mi-a mai venit sufletul la loc. Am fluierat și-o fată, că așa se făcea pe vremea mea. Fata s-a oprit și mi-a zâmbit. Nu mă așteptasem la asta și am înțepenit de spaimă, întrebându-mă în gând dacă am chiloții curați.
