Când noua șefă a venit cu haina de raton, a adus și un portmantou elegant pe care și-a aranjat blănița cu iz de naftalină. A doua zi însă suportul special nu mai era. L-a căutat, a făcut scandal și, minune, chiar la sfârșitul programului a apărut hocus-pocus în cuier. Am fost vehemenți și-am făcut mișto de ea că-i varză dacă nu l-a văzut toată ziua. Era uluită, ne simțea minciuna dar n-avea dovezi și, de nervi, și-a depus demisia. Bietul portmantou, orfan și prăfuit, după un timp chiar a dispărut.
Cristian Nedelcu
De mic auzise vorbindu-se despre lumea de dincolo, despre oamenii pierduți, dar regăsiți în amintiri, într-un cuvânt, despre moarte. Copil fiind, îi plăcuseră poveștile străbunicii, Ildiko, unguroaica. Doar el vorbea cu dânsa, doar el o înțelegea. Nimeni nu știa cum, era doar un copil, de-abia învăța să vorbească românește. De unde să știe ungureasca? N-o știa, dar seara, spre bucuria bătrânei, lua de pe umeraș rochia albă de dantelă, și-o potrivea bine, și spunea timid: igen. Iar bătrâna adormea zâmbind.
Getuța Corbu Zecheru
Șifonierul meu e cel mai mândru obiect de mobilier din dormitor. Are trei uși. În partea de mijloc sunt rafturi pentru haine împăturite, lenjerii de pat, și alte articole vestimentare. În celelalte două compartimente tronează o bară pe care stau atârnate două cardigane, nu le-am purtat niciodată. Dar sunt la număr, ca haine pentru sezoane reci. Într-un colț, la loc de cinste se află vesta maică-mi, din stofă groasă, gri. O port pe umeraș. Când mi se face dor, o pun pe mine, și astfel simt îmbrățișările mamei.
