Carmen Tot
Te rog să nu lași nimic în cabina de probă, îmi zice fata încruntată care veghează, ca un cerber, ca nimeni, niciodată, să nu-i lase nimic agățat pe vreun cârlig, nimic dincolo de draperia de ține loc de ușă, în dreapta ori stânga oglinzii mari, în cabina de probă și mă întrerupe din lupta cu anxietatea, din gândul la mama care nu prea poate mânca, gândul la durerea mea din coasta stânga, gândul la câinii mei care iar s-au bătut rău. Nu, nu las nimic, zic. Și plec cu toate ale mele, la fel cum am intrat.
Alina Nedelcu
Totul părea în ordine dar am avut o presimțire sumbră. O liniște nefirească. Am alergat până în dormitor. Lipseau hainele ei, valizele, hainele lui David, băiețelul nostru. Toate dulapurile erau deschise și goale. M-am prăbușit. Ajunsesem prea târziu, îmi cerusem iertare prea târziu, îmi păsase prea târziu. Am ridicat ochii. În dulapul ei, mai rămăsese doar un umeraș. Ambalată în vid, rochia ei de mireasă. Refuzase mereu s-o vândă, îi era dragă, amintirea unui moment în care fuseserăm fericiți.
Elena Fermuș
A luat dulapul într-o luni, acum 20 de ani. L-a vrut nou. Și negru. Nu mare; în două uși, fără rafturi, doar c-o bară. A agățat de ea două umerașe; unul cu rochia-i albă, rămasă neîmbrăcată, celălalt, gol. Costumul pereche fusese-ngropat. Într-o duminică. Cea care trebuia să-i pună cununia-n văl. Au consolat-o voci. Că e tânără. Că e timp. Că vine o zi. Dar n-a venit. Unii oameni aparțin unei singure iubiri. An de an, în zi de august, mereu aceeași, deschide ușile negre și cântă printre lacrimi. Isaie, dănțuiește.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2025, grupul are 14.200 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
