Mama făcea plating și dacă așeza un cornuleț pe o farfurioară, iar cămășile erau negreșit călcate la dungă. Avea ea talentul ăsta, să scoată extraordinarul din lucrurile mici și să-l și etaleze. Toată ziua mătura, scutura, deretica. Când s-a măritat soră-mea, au stat la noi o vreme. Într-o zi cumnatu' le-a găsit încăierate. Unde dau eu crește, a întărit mama, ți-am zis să fie totul bec. Ce-o să faci la casa ta? Cumnatu' i-a luat umerașul din mână. În seara aia s-au și mutat. Sunt singurii din familie cu menajeră.
Paula Butnariu-Bompa
Să fie văduvă cu trei copii era greu. Cum să se descurce cu casa, cu masa? Mulți o vânau. Ăsta, ultimul, era cu ochiul și timpanul pe ei de ceva vreme. Treacă-meargă, ea îl fenta, dar învață-i pe cei mici prudența. Au stabilit o parolă. Timpanu' a aflat-o. A așteptat momentul și a folosit-o, dar a uitat o parte și a improvizat: mălăiaș în călcâiaș, blăniță pe umeraș. Cum gura păcătosului adevăr grăiește, așa a și ajuns. Iar asta e gogonata mea, dar se poate întâmpla. Iar eu vă dau o sarma, de ziceți că-i altcumva.
Mihaela Apației
Viețile mele stăteau toate îngrămădite și călcate. Halatele cu dungi verzi, rochia cu trandafiri de la absolvire, cămașa cu fluturi în care îți scriam din bar de ziua mea sau rochia albă în care m-am așezat în gară. Bineînțeles că aveam și vieți nepurtate pe care mi le imaginam zestre. Tot ce era pe dedesubt observai atent. Ziceai că nu contează pe care o îmbrac. Că viețile din șifonier ar înceta să existe dacă nu le-aș mai scrie. Că iubirea vine bine turnată pe mine. Și de asta îmi stă bine cu orice.
