Miroase haina bărbatului agățată pe umeraș. L-a petrecut cu ochii în lacrimi, când a plecat, împins de la spate, în război. Se uită pe geam, întuneric beznă, liniștea îi țiuie în urechi. O durere cumplită îi strivește pieptul, departe, spitalul și creșa de copii sar în aer. Leșină. Sufletele celor sfâșiați de bombe plutesc în jurul unui copac cu rădăcinile în văzduh. Ea e mama, sora, bunica, soția, iubita celor morți în război. Un șir de femei, cu lumânări în mână, înconjoară Pământul. Cerul e plin de vaietele lor.
Roxana Catana Tarhon
E 6; la 7 am ședință cu șefii mari. Am timp să mă duc acasă, să mă schimb, să-mi smotocesc puțin consoarta și să mă întorc la job. Intru val-vârtej în casă; soața - deja în pat, îmbrăcată precum Eva înainte de a gusta din măr. Unde mi-e costumul gri, nevastă? întreb grăbit. Vezi în șifonier, răspunde suav. Deschid dulapul și o mână îmi întinde hainele dorite. E Costi de la 3, îl recunosc după tatuaj. Iau costumul, spun politicos mersi și plec să mă schimb în sufragerie. Acu' am timp de-o cafea înainte de meeting.
Vlad Mușat
Sunt baricadat în buncărul meu secret. Toată lumea a aflat cine sunt. Noaptea trecută, în jurul miezului nopții, m-am luptat cu 10 hoți care voiau să jefuiască o bancă. Au râs de mine de când m-au văzut, dar din cauza adrenalinei nu mi-am dat seama de ce. Deși abia mai respirau și le lipseau câțiva dinți, hoții continuau să râdă în hohote. Am crezut că e vreun drog nou. Apoi m-am văzut în geam și am înțeles că, din cauza oboselii, nu-mi pusesem masca, iar peste costumul de supererou purtam rochia de seară a soției.
