Discret, s-a mutat în bloc noaptea, l-a văzut Georgeasca în dimineața următoare când a ieșit la barul din colț să-și cumpere o cafea. După vreo săptămână, a invitat-o la ea pe Iovăneasca de la trei și pe Popeasca de la patru ca să discute despre noul vecin care a luat apartamentul lui Vasilescu. Nu știu dragă ce face, cert e că lucrează noaptea dar nu are alură de muncitor. Noo, eu cred că e muzician, aud jazz în surdină. La final, în unanimitate, au decis că e scriitor, așa sunt ei, solitari și taciturni.
Ana Maria Dobre-Nir
În fiecare dimineață, ceața acoperea casa plină de iederă. Bătrânul locuia singur și se mișca încet, cu gesturi măsurate. Andrei îl urmărea prin geamul camerei cu jucării, curios de rutina lui zilnică. Uneori vedea o lumânare aprinsă, alteori doar silueta bătrânului plimbându-se prin cameră. Într-o seară, bătrânul l-a observat. Privirile lor s-au întâlnit o clipă lungă. De atunci, Andrei își imaginează povești despre viața lui: copiii, nepoții, locurile în care a fost. Nu știa cum să își explice singurătatea.
Ana Ludușan
Vecinul s-a așezat pe prispă. Tace. Nu l-am văzut din elementară. El a rămas în sat, eu am pribegit. Întors la casa părintească, stau pe prispă și privesc în zare. Nu mă grăbesc nicăieri. Las timpul să curgă, sunt o piatră care se odihnește. Îl aud ca prin vis, vorbind de fete frumoase și de viață lungă, până la 160 de ani. Se ridică ca un fum, pleacă agale spre casa lui. Toată iarna nu l-am văzut ieșind din casă. Spre primăvară i-au spart ușa. Era întins pe podea, cu o lumânare între degete. A uitat să o aprindă.
