Pentru că-s vorbăcios din fire, îi admir sincer pe oamenii tăcuți. De fapt, le sunt recunoscător că-mi cedează partea lor de dialog din conversații. Vecinul Teo e, de departe, în topul preferințelor mele. Îmi place cum zâmbește când îmi ascultă poveștile vesele și cum se necăjește la cele triste. Stau des de vorbă cu el. Ieri i-am povestit, la gard, ultimul roman al lui Murakami. Când am intrat în casă, Cocuța m-a ironizat: Grigore, de 20 de ani suntem vecini cu Teo și tu încă n-ai aflat că-i surdomut din naștere?
Varinia Mitrea
După trei zile de căutări, l-au găsit pe plajă. Era mai mult mort decât viu și cu barca făcută țăndări. În sala de operație, asistente îmbrăcate în negru i-au ținut lumânarea și priveau cum toracele îi este deschis. Mâinile dibace ale doctorului au scos mai întâi un evantai, o undiță și un inel. Ultima a fost inima, în două bucăți. A luat guta, a cusut inima și a pus-o la loc. De atunci pescarul este mut ca un pește. Și-a luat altă barcă și s-a mutat lângă mine. La noapte vrea să mergem pe mare.
Yuka Brevi
Număram treptele până la etajul doi. Gândul îmi era la berea rece de pe ușa frigiderului și la filmul Oh, Ramona în timpul căruia aveam de gând să adorm. Cufundat în micismele mele, mă pomenesc cu vecinul care mă întrebă tare și clar dacă nu vreau - ieftin - o insignă cu Löwenbräu, rotundă, albastru-cobalt, cu închidere cu șurub, sau măcar două tablouri cu zebre. Speriat de moarte, am refuzat ferm. El dispăru la fel de brusc cum apăruse, nu înainte să mă înjure și să-și trântească ușa. Ciudat, parcă era mai tăcut.
