Radu Gramatovici
De mic îmi spusese mama să nu intru-n vorbă cu bătrânul care trăia singur la etaj. N-am înțeles de ce pentru că el oricum nu vorbea. Când ne întâlneam, înclina scurt capul și atât. Altfel, copiii nu se apropiau de el, în afară de Ionuț, care-i mai striga măscări pe hol. Când Ionuț a dispărut, toți l-au bănuit pe bătrân și deși s-a stabilit că nu avea cum să fie el, suspiciunea a rămas până la moartea bărbatului. Atunci vecinii au anunțat poliția, care a spart ușa și a ridicat cadavrul. Al lui Ionuț, din congelator.
Ruxandra Donose
Într-o dimineață cântam prin casă, când sună cineva la ușă. Prin vizor văd un domn în vârstă, firav, bine îmbrăcat. Deschid, domnul zice, scuzați deranjul, locuiesc dedesubt și am auzit pe cineva cântând. Cer scuze, e ora nepotrivită? Nu, voiam doar să văd dacă nu cumva e fiul meu cel care cântă. Doar eu cânt aici, îngaim. Ochii îi fug peste umărul meu în locuință, zâmbește palid și zice, vă recunosc vocea, vă ascult de mult în tăcere, dar fiul meu a plecat odată să cânte într-un cor, și nu a mai venit. Am sperat.
Cristian Nedelcu
Când am cumpărat casa de la țară, părintele mi-a spus să nu-mi fac griji în privința vecinului: nu iese din curte, nimeni nu l-a întâlnit vreodată pe uliță. Îl vedeam uneori îngrijindu-și grădina. I-am dat binețe de câteva ori, dar n-a răspuns. Azi noapte, neavând somn, am ieșit la o plimbare, am văzut lumină la fereastra lui și am aruncat o privire. Smulgea cu răbdare penele negre din aripile unui înger. Apoi lumina s-a stins, un cârd de corbi și-a luat zborul din nucul din fața casei și am simțit miros de tămâie.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2025, grupul are 14.200 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
