Când să își facă cruce, baba Cleopa nu observă imediat că a dispărut crucifixul. Crucea era, el dispăruse. Rămase țeapănă cu degetele la frunte, neînțelegând ce lipsește, apoi ieși țipând din biserică. Orașul intră în fierbere. Fiecare se uita la cel de lângă el, dar nimeni nu zicea ceva. Poliția nu reuși nimic. Ancheta înregistră ceva ciudat. De mult timp oamenii nu mai vorbiseră între ei. Nimeni nu își mai amintea numele celor de lângă ei. Îi vedeau tăcuți și, la rândul lor, tăceau. Biserica a rămas și ea tăcută.
Adina Colțea
Ne întâlneam regulat, de câte ori se declanșa alarma de incendiu. Apărea zâmbind într-un capot demodat, cu o plasă într-o mână și-o sticlă de apă în cealaltă. Nu vorbea, doar zâmbea și te saluta cu sticla de parcă te blagoslovea. În privirea lui sălășluia o liniște uriașă, pe care nicio grijă nu părea s-o poată atinge. La ultimul apel n-a apărut. Ieri am văzut muncitori veniți să-i zugrăvească casa. Prin ușa deschisă i-am zărit capotul spânzurat de lampă. Tăcerea plângea zgribulită într-un colț.
Monica Liana Radu
Istvan și Niculae erau vecini. Dintotdeauna. Micuți fiind, măsurau ulița în lung și-n lat cu ceilalți copii. De când se revărsaseră apele tulburi ale istoriei peste ei, nu schimbau o vorbă. Pe fiecare îl ținea mândria. Și teama. Niculae mânca pâine de jandarm, Piști, băcan cu mult dever. Amândoi hrăneau câte șase copii. Noaptea fu lungă și fără stele. În dimineața aceea de septembrie a lui '40, ușa se dădu de perete și Istvan scăpă pe nerăsuflate. Gyors, gyors. Niculae, fugi că vin ăștia să te ia.
