Muzica Evului Mediu
- Nu-mi strică nici mie pauzele astea inspiratoare. Uite ce idee mi-a venit: pentru o vreme, te scutesc de călătorii. Te odihnești și tu, se "odihnește" și grozavul tău computer de bord...
- Nu că am avea nevoie. Zic și eu ca să nu tac.
- Totuși, dacă ai să stai puțin liniștit, eu sunt dispus să-ți trec în revistă ce s-a mai întâmplat cu muzica în veacurile care au urmat.
- În ce revistă? Paris Match? National Geographic?? Sau... Playboy???
- Iar te prostești? Ia vezi, că acum știu bine că nu-ți scapă ție sensurile și nu mă mai duci de nas. Auzi la el! Playboy!
- Că doar nu te-ai supărat!
- Ha-ha! Ți-am dat emoții? M-am distrat copios, n-ai grijă.
- Uf! Mă speriasem puțin. Cum e cu trecutul în revistă?
- Ca și cum vezi un film vechi, o comedie mută, la care imaginile se succed cu o viteză mai mare, așa mă voi grăbi și eu, ca să-ți faci doar o idee despre muzica primului mileniu după Hristos.
- Aaa! Păi dacă-i vorba de film, aș mânca niște floricele.
- Tu ai să devii obez, să știi, dacă nu te oprești la timp.
- Am înțeles. Nu vrei să-mi dai. Dar niște gumă de mestecat?
- Poftim. Ocupă-ți gura și lasă-mă numai pe mine să vorbesc.
- Te ascult.
- În primul mileniu al erei noastre, după ce au avut loc destule schimbări sociale, despre care eu am învățat la școală și ție îți spun doar esențialul...
- Adică?
- Orânduirea sclavagistă a fost înlocuită de o nouă orânduire, cea feudală.
- Așa.
- Taci din gură că mă-ncurci.
- Pardon.
- Cum spuneam, în acea perioadă, muzica și-a găsit ca principal lăcaș biserica. De fapt, bisericile deveniseră focare de cultură. Pe lângă ele erau școli și de acolo porneau diversele preocupări pentru știință, tehnică și artă. În această etapă, muzica și-a păstrat caracterul monodic...
- ... de cântare pe o singură voce.
- Corect (hai că-ți dau voie să vorbești, că tu oricum nu ești în stare să taci). Simțind totuși nevoia unor variații, corurile bisericești se împărțeau în două grupe, dintre care una cânta aceeași melodie cu o octavă mai jos decât cealaltă. Acest tip de cânt se numea antifonic, în vreme ce cântul responzorial era o altă formă de execuție în care avea loc o alternare între solist și răspunsul mulțimii.
- La fel ca noi doi!
- Ce vrei să spui?
- "Responzorial". Eu întreb și tu răspunzi.
- Numai că noi vorbim iar ei așa cântau. De fapt, și la ei muzica însoțea întotdeauna un text, dar cântăreții, prețuind melodia în sine și simțind nevoia să o lărgească, ieșeau adesea din "tipar" și se opreau asupra unui cuvânt, de pildă aleluia, înflorindu-l după pofta inimii. Prin această libertate de improvizație, au reușit să pătrundă în muzica bisericească și elemente din afară, de proveniență populară. Centrul spiritual al bisericii de apus era, ca și astăzi, la Roma.
- Știu! În Italia.
- De prin secolul IV și până în secolul al VII-lea...
- Timp de trei secole?
- Da... s-a muncit din greu pentru sistematizarea cântărilor bisericești.
- Și în secolul VII?
- Atunci, papa Grigore cel Mare a impus executarea anumitor cântece, care au luat denumirea de cânturi gregoriene.
- Cum erau?
- Cum să fie? Tot monodice, fără acompaniament instrumental și fără un ritm definit.
- Ce muzică plicticoasă!
- Hai să-i zicem... austeră. Află că bisericile Europei au fost dominate de cânturile gregoriene timp de zece secole.
- Mult... pentru voi.
- Mult. Vrei să ascultăm câteva exemple de cânturi gregoriene?
- Mai întrebi?
- Câteva foarte scurte la început și apoi unul puțin mai lung, responzorial.
- Mi-au plăcut, să știi! Credeam că o să mă plictisesc.
- Mă bucur! În același timp, din fericire, muzica populară a continuat să-și trăiască viața în mod independent și chiar s-a infiltrat uneori în muzica bisericească.
- Mda...
- Ce-i asta? Te-ai și plictisit?
- Aștept punctul culminant al filmului. Acum îmi dai floricele?
- Ți-aș da, ca să taci, dar n-am. Poftim o bomboană și ascultă mai departe, că devine palpitant (sper!). În primele secole ale celui de-al doilea mileniu al erei noastre, în perioada de înflorire a feudalismului, au apărut corporațiile sau breslele de meseriași. Așezările lor au devenit, cu timpul, orașe. Dezvoltarea și înflorirea orașelor a dus la schimbarea caracterului culturii și artei, ele apărând ca o forță nouă și înlocuind vechile focare de cultură - mănăstirile. Aici, în orașe, a înflorit muzica laică (adică nebisericească) a trubadurilor și truverilor din Franța sau a Minnesanger-ilor și Meistersanger-ilor din Germania (sper să nu te mire asta, dar substantivele din limba germană se scriu cu literă mare).
- Mai zi, mai zi! Sunt cu sufletul la gură! Ce-au făcut trubadurii și toți ăștia despre care mi-ai vorbit?
- Trubadurii erau poeții din sudul Franței și truverii din partea de nord. Ei proveneau, în general, din rândurile nobilimii feudale, dar erau mari iubitori ai aventurilor, ducând o viață plină de peripeții și străbătând orașele și satele.
- Aventuri, peripeții. Spune mai departe! (o bomboană îmi mai dai?)
- Poftim!
- Mersi!
- Cântecele lor frumoase evocau personalități istorice, fapte vitejești, sentimente de curtoazie pentru castelane...
- ... asta-mi place!
- ... și alte aspecte ale vieții de toate zilele. Deși n-au rămas prea multe exemple ale muzicii trubadurilor, îți pot citi textul unui cântec pe care îl am la îndemână:
"Ascult cum păsări ciripesc
Și-s plin de bucurie,
Pe câmpul verde când zăresc
Ostașii ce se pregătesc
De aspra bătălie.
Toți până-n dinți sunt înarmați
Și caii-s gata înșeuați:
Îi voi vedea îndată
Dând buzna spre castelu-nalt
Și, vajnici, luându-l cu asalt...
Nu-mi pasă nici de viață,
Pe somn, pe hrană nu pun preț.
Vreau cu vitejii călăreți
Să plec la luptă-n goană,
În sunete de goarnă..."
- Exact pe sufletul meu viteaz!
- Am ghicit eu. Trubadurii umblau din oraș în oraș și își făceau cunoscute creațiile.
- Și truverii?
- Ți-l voi prezenta pe unul special: Adam de la Halle (aproximativ 1245 - 1288), fiind printre ultimii truveri. Era poet și muzician. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Jeu de Robin et Marion (cca. 1282-83), poate fi considerată cea mai veche piesă de teatru franceză, în stil laic, interpretată pe muzică.
Și acum, dragă Marty, haide să ascultăm câteva fragmente din această lucrare:
- Vai, ce m-am înveselit! Ce instrumente variate! Mai ales de suflat. Cum de Ovidiu nu putea să suporte cimpoiul? Mie mi-a plăcut foarte mult. Și toate celelalte. Mai vreau să îi ascult o dată, fiindcă nu prea înțeleg toate cuvintele.
- Cântau în limba veche, din care s-a născut franceza actuală. Putem să îi mai ascultăm o dată și continuăm peste o săptămână.
Noi tot peste o săptămână ne vom întâlni din nou, dar asta înseamnă în anul viitor, așa că vă doresc un an bun, cu sănătate și bucurii! "LA MULȚI ANI, 2026!"
(va urma)