Cele mai citite texte din Ficțiuni Reale în 2025

Un top al celor mai citite texte din 2025 e desigur nedrept, căci unele texte au avut noroc să apară în zile mai prielnice decât altele. Dar pe principiul celui ce are i se va mai da, am pregătit selecția de mai jos. Pentru ca topul acesta să nu fie foarte nedrept am selectat câte un articol din fiecare lună (chiar și așa a fost chestie de conjunctură, pentru că uneori al doilea articol din lună a avut doar câțiva cititori mai puțin decât cel mai citit și sunt autori care au fost constant parte din acel al doilea articol).

Așa că textele de mai jos sunt doar un imbold să citiți zilnic selecția LiterNet de texte ultra-scurte (ca ordin de mărime, în total pe această rubrică am trecut de 7,6 milioane de citiri.). Și, poate, sunt și motive ca la un moment dat să vă hotărâți să intrați și voi pe Ficțiuni Reale și să scrieți texte pe tema zilei.

Așadar:

Ianuarie 2025 - Umbre și lumini

Iulia Biro
De când s-a așezat, el ascultă muzică și se uită pe geam. Cât să aibă, treizeci, treișcinci? Trenul traversează o câmpie și pe chipul bărbatului aleargă umbrele copacilor și stâlpilor depășiți. Umbră, lumină, umbră, o strâmbătură când lumina e prea puternică. Ochii albaștri îi dispar sub pleoape cu gene blonde. Blondă îi e și barba care acum îi crește, buzele i-s tinere și cărnoase. Și-l imaginează dimineața, în pat, lângă ea, o ea cu măcar douăzeci de ani mai tânără, și oftează. Își ia cartea, să fugă de-aici.

Sara Ungureanu
Întâi îi auzea cizmele venind spre cameră, apoi scârțâitul ușii. Când avea curaj să se uite spre el, îi vedea doar umbra propagată ca un monstru negru pe perete. La început încerca să se prefacă că doarme, înțelesese însă că nu așa funcționează lucrurile. Cu o apăsare scurtă pe întrerupător umbrele inundau camera și toate luminile dispăreau. Ea strângea păpușa și se pregătea pentru rușinea și durerea ce aveau să o țină trează ore bune. Mereu gol, se urca în pat și îi șoptea că asta fac toate fetițele cu tații lor.

Adriana Patroi Miu
Ce poate fi mai cumplit decât frigul? Se întrebase când i-au pronunțat sentința. Loviturile nu o mai dureau, dar gândul că va sta dezbrăcată pe betoane o îngrozea. S-a înșelat, în celulă era călduț, doar un miros de mortăciune se instalase în apa ce se strecura printre cărămizi. Suficient cât să nu o omoare. A scrijelit cu unghiile peretele. Nu merge, i-a zis colega. Nu poți să evadezi. Nu voiam să evadez, căutam lumina. Voiam să las un mesaj cât încă mai am mintea lucidă. Dar apa i-a șters fiecare literă.

Februarie 2025 - M-am simțit alt om

Camil Popescu
De la o vreme, lumina nu se mai aprinde când intru în casă. Am un bec cu senzori care se declanșa automat. La fel se întâmplă și în bucătărie. Ieri am bâjbâit cu mâinile prin aer ca să-mi detecteze mișcarea. Cel montat în curte are aceeași soartă. Doar când picăturile de ploaie zburate de vânt îl ating, lumina rece descoperă o cruce năpădită de buruieni, iar Rocky, rottweilerul vecinului, latră la mine. Nu mai lătra, nu e nimeni aici, aud, deși sunt în bătaia luminii și îi văd.

Monica Bologa
Pun în coș un vin apoi mă îndrept spre casă. Casierița îmi spune zâmbind: Ce ochi frumoși aveți. Ies din magazin fără să ating pământul, plutesc spre casă, dau drumul la muzică, deschid ferestrele, spăl maldărul de vase, șterg praful, arunc sticlele goale, și cele pline, fac duș, mă uit în oglindă, sunt bine, sunt bine. Azi intru iar în magazin, cumpăr pufuleți, stau la coadă, în fața mea e un tip, tipul plătește, casierița îi spune zâmbind: Ce ochi frumoși aveți. Calc pământul spre casă și închid ferestrele.

George Dometi
după ce m-a înecat. Am să iau 2 cepe, medii ca mărime, am să le toc mărunt, apoi voi aplica același tratament morcovului, țelinei, rădăcinii de păstârnac și ardeiului. Într-o oală de fontă le voi pune alături de 2 linguri de untură de porc. Le călesc bine, apoi te voi tranșa și am să pun apă cât să te acopere. Asta i-a mai zis Jeffrey Dahmer capului meu decapitat, ce-l fixă cu privirea crucișă de pe blatul de lemn al bucătăriei, în timp ce sufletul meu cobora prin masă, podea, pământ până acasă.

Martie 2025 - M-am reîncarnat într-o pasăre

Monica Bologa
Fereastra e deschisă, perdeaua dansează în bătaia vântului. El stă pe scaun la birou și răsfoiește un album. Mă vede, dar nu spune nimic. S-a obișnuit cu prezența mea zilnică. Uneori îmi vorbește, alteori mă alungă. Acum mă ignoră. Mă așez pe umărul lui și ne uităm la fotografii. Suntem împreună pe malul mării, pe munte, în pădure, la Paris. Când ajunge la fotografia în care sunt în scaunul cu rotile, începe să plângă. Prostule, i-am ciripit în ureche, ți-am spus că într-o zi mă voi ridica. Uite, acum zbor.

Ana-Maria Butuza
Am murit într-o marți și m-am trezit miercuri într-un ou. Am spart coaja cu ciocul, dar nu m-am eliberat. Eram printre alte ouă, într-o cutie de carton, cu miros de găinaț. N-am putut împinge capacul, așa că am așteptat. Măcar era cald. Apoi, m-am simțit ridicată, legănată. A fost singurul lucru care mi-a plăcut. Pe urmă, am alunecat. Mi-am simțit capul greu. Într-un final, capacul s-a deschis. Lumina m-a orbit, m-am șters la ochi cu aripile mici. Ce să vezi, era el, dragul meu, pregătindu-se să mă facă omletă.

Monica Aldea
Tânăra înainta pe alee. Vorbea, gesticulând convingător către un conlocutor imaginar. Nu-ți fie frică. Vezi, aripile cresc amândouă odată. Zborul îl învățăm toți. Unii se înalță așa, din prima încercare. Alții, fricoși, zboară mai jos. Piatra-i lovi puternic brațul. Se clătină o clipă și căzu. Asistenta o ridică în grabă. Un firicel de sânge înroși pana albă de lângă băncuță. Uite ce pățești, dacă ieși din salon. Pacienta zâmbi. Nu-i spune doctorului. Pansează-mi aripa. Mâine o să zbor mai sus.

Aprilie 2025 - Iadul alb

Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Am dat-o jos din pod și-am pornit. Mama ne spusese să ne astâmpărăm pe-așa o vreme. N-am ascultat. Trei magi de la Răsărit: eu, Anuța și Ilieș. În jur, alb-puzderie. Câte o vădană ieșea-n prag, cerându-ne iertare că n-are nimic de dat. La o casă am căpătat nuci, la alta mere și doi pumni de făină. Din biserică au ieșit trei călăreți. Unul a arătat scurt spre trăistuță. Davai. Au luat-o și duși au fost. Steaua au zdrobit-o sub copitele cailor. Beteala a rămas în omăt, lucitoare, amintirea unui Crăciun care n-a fost.

Monica Bologa
Urc dealul, soarele dispare, niște nori scutură peste mine o ploaie măruntă, apoi niște fulgi mari, tot mai mari, începe să bată vântul, mă clatină, mă lovește din toate direcțiile, ninsoarea îmi acoperă ghetele, genunchii, mă lupt cu nămeții, țip la cer, la toți îngerii, înaintez greu dar ajung la cabană. Deschid ușa; iubita mea îmbrăcată într-un furou alb de mătase începe să tune și să arunce cu bulgări de plumb și țurțuri de gheață: unde ai fost până la ora asta? Ies rapid din infern și trec dealul, spre soare.

Caterina Tudorache
Iedule ce tânăr ești, e prima iarnă când vii la mine. Nu te maai. Nenea, uite iedu' să ai noroc. Dă 5 lei și mie. Ne e foame, ne e frig. Bărbatul se uită la mine și plecă în fugă. Pleci. Ce era dacă îmi dădeai un ban. Iedul se uită în sus și scânci. Vrei să te iau în brațe? Ce zici, mie nu îmi e frig? La colț nu ne mai lasă, cică le speriem clienții. Mâine mâncăm, acum ne odihnim puțin pe bancă. Dimineață găsim un ceai cald și ție îți iau o pâine. Dormim. Dacă dormim nu ne mai e foame și frig. Taci, te rog. Mâine.

Mai 2025 - Hoinar

Ana Maria Dobre-Nir
O văzuse dansând sub lumina lunii, rătăcită între ritmuri și voci libidinoase. Era tânără, probabil venită să guste din viață, înainte de facultate. Când i-au întins paharul, a ezitat o clipă. Apoi a zâmbit. El a știut. Și-a spus că nu e treaba lui. Încă se temea, după ce fusese amenințat. Dimineața a revăzut-o. Mergea încet pe nisip, cu rochia șifonată, urme pe piele și o pată uscată pe coapsă. Știa că n-o să-și ierte niciodată că nu a făcut nimic. Într-o lume ce protejează călăii, curajul pare crimă.

Monica Bologa
O lună stă acasă, trei e plecat. Nu îl întreb niciodată pe unde umblă. Cât timp nu-mi lipsește nimic, nu mă interesează plimbările lui. Mâncare avem, copiii sunt bine îmbrăcați, casa - cea mai frumoasă din sat. De o vreme, se bârfește că ar avea o amantă. Așa că m-am dus să îl caut prin lume. L-am găsit într-un sat vecin, la cosit. El nu m-a văzut. Un om mi-a spus că lucrează cu ziua să-și întrețină familia. Când a ajuns acasă, l-am întrebat pe unde a fost. La femei, mi-a zis zâmbind. M-am dus și am făcut mămăligă.

Ana Ludușan
Stă cu ochii pironiți în zare. Liniștea îi țiuie în urechi după o vară plină de veselie, jocuri de adolescenți, piese de teatru jucate pe scena conacului boieresc, muncă pe deșelate pentru a umple hambarele pentru iarnă, idile născute în nopți cu lună în căpițe mirosind a colilie, albăstrele, maci roși. Satul a amuțit, tot tineretul s-a risipit pe șantierele patriei. Stă cu ochii pironiți în zare. Dorul să urmeze o facultate s-a risipit ca un nor când a venit Salvarea după mama și s-a uitat la tenișii ei scâlciați.

Iunie 2025 - Hotel

Andreea Marza
Așternuturile în care cândva se cuibărea dragostea, acum găzduiesc moarte. Pereții murdari încă mai poartă resturi de tapet. Zidurile plâng șiroaie de lacrimi din mucegai. Răniții sunt înghesuiți uneori și câte doi într-un pat. Unii scâncesc precum copiii și își strigă mamele. Sora Svitlana le sărută buzele celor care își strigă iubitele, așternându-le seninătatea pe chip, măcar pentru câteva clipe. Între palmele ei împreunate se găsește toată speranța din lume. Cândva era un lux să te cazezi aici, acum e blestem.

Monica Bologa
Îmi arunc hainele de pe mine, mă trântesc pe patul matrimonial cu lenjerie impecabilă și cad într-un somn adânc, fără vise. Când mă trezesc, fac un duș, mă machiez, mă coafez, îmbrac rochia cea nouă, apoi cobor la restaurant. Ospătarul mă servește ca pe o regină; îmi savurez friptura, desertul, vinul, apoi urc în cameră, mă demachiez, mă dezbrac și adorm buștean. Trei zile de răsfăț și uitare de sine. La anu', de ziua mea, o să evadez iar. Până atunci, aceeași rutină: soț, copii, gătit, curat, spălat, călcat.

Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Caraiman. Aici vin de obicei. Dimineața îmi pun ochelarii de soare, șapca, iau rucsacul în spate. Când ajung, mă uit în jur. Întind prosopul nici prea aproape, nici prea departe. Scot cartea. Rândurile fug de sub ochi. Vară, cald, plaja e plină. Verific rucsacul cu coada ochiului. Mă relaxez. Când începe vipia, strâng lucrurile și merg la cazare. Scot camera din brelocul fermoarului, o conectez la laptop și descarc pe categorii: blonde, brunete, cu sâni, fără sâni, cu codițe, doar slip, bebeluși goi. Sunt fericit.

Iulie 2025 - Veniți la cireșe

Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Când înfloresc cireșii coboară cerurile pe pământ. La fel ca minunile din noaptea de Sânziene trebuie să ne învețe cineva să le vedem frumusețea. Ne-am întâlnit în copacul de la marginea livezii. Mi-ai pus cireșe la urechi. Și la nuntă ai făcut-o. Și când ți-am spus de sâmburii din pântec. Era iarnă, unde le-ai găsit? Și când furtuna ne-a pus la pământ toți pomii. Îmi dădeai, ușor, părul peste ureche și îmi prindeai cireșele. Eram frumoasă sub mâinile tale. Un singur lucru nu m-ai învățat, cum să mi le prind singură.

Monica Bologa
Pe ușa de la lift, literele par înmuiate în vin. Sau în sânge. Știu exact cine a scris invitația asta, cu ruj. Urc scările două câte două, până la etajul trei, ap. 12. Bat de trei ori. Îmi deschide ea, goală, despletită, și cu o cireașă între buze. Cât e kilu'? o întreb. Două ore, îmi răspunde. N-am atât, îi zic; vin când se mai ieftinesc. Cobor scările fără grabă. Brusc, simt o înțepătură în ceafă. Mă lovise sâmburele pe care l-a scuipat spre mine. L-am luat de pe jos și i-am supt toată pulpa rămasă. Gratis.

Carmen Ecaterina Ciobâcă
Noaptea se pogorâse peste sat, prevestind somn fără vise. S-au auzit pași în colbul drumului, poarta a scrâșnit dureros, bocanci au năvălit în tindă, ochi îngroziți s-au ivit din așternut, tălpi mici au lipăit pe podea, nepoftiții slobozeau din gâtlejuri răcnete de neînțeles, i-au rânduit în ogradă unul lângă altul, cămășile albe fluturau deznădăjduit, un scâncet a sfâșiat întunericul, un pat de pușcă i-a mânat către gară, trenul a pornit spre tărâmul de la capătul lumii. În vara aceea cireșii au rămas neculeși.

August 2025 - Semne pe cer

Paul Dârvariu
Mă-ntorceam de la prăvălie, încărcată cu de toate, când am văzut-o spre asfințit. Semăna cu o ciupercă, mai mult lungă decât groasă. De fapt semăna mai mult cu o, nu pot să spun cu ce. Cu un falus d'ăla. Na, c-am zis-o pân'la urmă. Un falus cu totul și cu totul de aur. M-am bucurat. Semn bun, Safto, mi-am zis. Te-așteaptă o bucurie, că n-ai mai avut de mult. Am grăbit pasul, să-l prind pe-al meu treaz. Pe dracu. I-am auzit de la poartă sforăitul. Dormea-n bucătărie, cu sticla lângă el. Să mai crezi în semne divine?

Roxana Catana Tarhon
Nu-mi place de Ioana, Marcele. Da' ce s-a întâmplat, frate? M-a invitat la horă; s-a ținut numai de mine și, la un moment dat, a zis că să mergem să ne uităm la nori, că ei ne dezvăluie viitorul. Eram doar noi doi în iarba înaltă și cerul albastru cu nouri pufoși. Ceilalți invitați nu se zăreau. Eu am văzut un iepure, un urs și o vulpe. Cred că de la dorința mea de a deveni pădurar. Și, care-i baiul, Costele? Păi, indiferent ce-mi imaginam eu, ea zicea că nu vede decât o pluă. Ce-o însemna asta?

Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Gardul căzut, casa ruină, grădina doar buruieni, numai el veghează, încă, peste tot. Mă apropii. Pe scoarță se văd urmele de când mă măsurau. La un an, la doi, la trei și ultima la optsprezece. Atunci am plecat. De douăzeci nu am mai fost acasă. Nu se pune câte o zi, două, la vreo înmormântare. Mi-e milă de el. Singur. Trist. Găsesc un topor în hambarul vechi. Și un pat de copil. Al meu. Lovesc trunchiul. O dată, de două ori, de trei. Mă opresc. Ce naiba fac? Distrug singurul motiv pentru care m-aș putea întoarce?

Septembrie 2025 - Tot mai citești, maică?

Ana Ludușan
Citea Ana Karenina cu pătura trasă peste cap. În familia ei nu era vreme de citit cărți, munceau ca robii să supraviețuiască. Toată agoniseala se ducea la Stat. Altfel înfundau deportarea sau pușcăria. Dimineața, dereticând prin casă a amețit. Mama, speriată, i-a luat lucrul din mână și i-a arătat patul. A luat cartea pe furiș, și-a tras pătura peste cap și a început să citească în galop. A dispărut lumea din jurul ei, dansa în palatele din Petersburg, inima îi bătea cu putere. Fratele a ridicat pătura: Tu citești?

Fabiola Stoi
De fapt, am făcut un târg cu Dumnezeu. În adolescență mi-a fost imposibil să trec de primele 50 de pagini a două cărți în mare vogă printre colegi: Douăzeci de mii de leghe sub mări și Singur pe lume. Era un must să le citești, iar mie nu mi-a ieșit deloc. Una era plină de șuruburi, cealaltă de lacrimi. De rușine, am zis: Doamne, poate nu mor înainte de a le citi, că mă fac de râs. Și cred că am bătut palma. Mai târziu am și plusat puțin și am mai pus pe listă Vechiul Testament. Sunt cam asigurată, doar zic.

Marina Borzescu
Nu e bine, exclamă Rada ducând palma la gură. Privea încruntată cărțile de Tarot deschise pe masă. Clătină din cap și se uită lung la frumoasa Lina. Uite turnul, nebunul și spadele. Nu se termină bine tărășenia asta, fetițo. Fugi, e un blestem, familiile noastre nu se vor împăca. Tușico, tu încă mai citești în cărțile astea? Să știi că nicio carte din lumea de aici ori de dincolo nu mă va separa de el. Își luă pelerina și dispăru în ploaie. Dragostea ei avea să fie învăluită în taină, fiindcă sălășluia în două lumi.

Octombrie 2025 - Am ajuns în vârf

Paul Dârvariu
O plăcere de-o-se-bi-tă: Nimic nu se compară cu o dimineață însorită de duminică. Am de toate. O briză ușoară, răcoroasă și înmiresmată - un amestec de cetină, flori de munte și levănțică. Ozonul e-o minune. Dacă sunt la munte? Nu, fată, ce-am băut gaz? Sunt în vârful patului, cu cafeaua alături și tableta în brațe. Mirosul de cetină? Haha, e de la lenjeria proaspăt spălată. Detergentul ți-l spun în privat. Ozonul? E de la purificatorul de aer. Nu se găsește în comerț. Mi l-a adus Țuțu din Dubai.

Ionuț Morariu
Bună, sunt Dismas și sunt înger alcoolic. Dar la bază sunt tâlhar. Poate știți, poate nu-mi știți povestea. Sunt ăla de-a suit Golgota cu Iisus. I-am stat de-a dreapta și i-am zis pascalian: Doamne, adu-ți aminte de mine. Atât. A fost primul vârf pe care l-am atins în carieră. Știți, cu mine s-a deschis raiul. Da de-atunci o țin tot într-o cădere. Sunt beat de har cât e ziua de lungă. Că năravul din fire nu poți să-l botezi cu apă. N'est-ce pas? Atât voiam de fapt să vă spun: mânca-v-ar raiul. Mie mi-a ajuns urcușul.

Gabriel Rusu
Aici e raiul pe pământ. Cerul și plaiul se contopesc în coroana Muntelui cel Nins care emană o lumină albă peste întreg ținutul. Stânci semețe, ascuțite, stau la poalele lui, de parcă ar fi niște străjeri, păzind pentru totdeauna singura lor bogăție, liniștea. Un vultur își întinde măiastru aripile peste apa pură a unui pârâiaș, unde câteva viețuitoare își sting setea într-un moment de răgaz. Zgomotul firelor de iarbă rupte între buzele căprioarelor face ca timpul să se oprească veșnic, imortalizând această clipă.

Noiembrie 2025 - Ne dăm în bărci

Ana-Maria Butuza
Iese din apartament și bate la ușa noastră de trei ori scurt și o dată lung. Astăzi îl întâmpin într-un furou negru de dantelă și cu stiletto roșii, pregătită să-l surprind. Intră imediat în joc, zâmbind la fiecare față a mea. Îngenunchează, culege un fir din covor și mi-l oferă ca pe un bouton de fleur. Mă așez în brațele lui și îl miros; strănut, am uitat că sunt alergică la praf. Scoate o batistă imaginară și-mi șterge nasul. Dar sună ceasul: e timpul să redevenim părinți, copiii trebuie să ajungă de la școală.

Rozalia Cristea
Pielea lui neagră de la mama natură, când se lipește de pielea mea arsă în multe locuri din cauza a câtorva ore state în plus la soare, mă stârnește la maxim. La mal, barca este pregătită. Mergem, mă întreabă. Trebuia mai repede. Acum e fierbinte și barca, și soarele. Te acopăr cu trupul meu și ne lăsăm purtați de valuri. Data trecută așa am conceput-o pe Eva și mi s-a prăjit creierul. Acum ferim capul. Aplicăm o nouă poziție și cu ea nici nu rămâi gravidă. Care, care. Dacă ești curioasă, vino și ai să vezi.

Florentina Ghițescu
Am ajuns și eu la Veneția. Mi-a plăcut foarte tare. Oare ce-ar fi zis mamaia dacă ar fi ajuns aici? Păi eu cum aș duce gâștele la Beica? Ar trebui să vând căruța cu cal și să-mi iau o barcă. Și porcul unde l-aș crește? Nu, mamaie, nu aș putea să stau aici, mie îmi trebuie câmpul întins, îmi trebuie dealul cu pădurea lui, via pe care să o culeg toamna. Eu m-am născut să dau la sapă și să ud varza cu apă din gâldan. Mi-a plăcut la Veneția, m-am dat și cu gondola. Jumătate de oră, pe ceas, tarif fix.

Decembrie 2025 - Lucrurile de care nu mă despart

Ionuț Morariu
Am iubit femei, cărți, chiar orașe. Dar nimic n-a rămas cu mine cum au rămas ele. Pietrele. Le port de ani de zile. Nici nu dor mereu. Doar când mă simt prea viu. Doctorii zic să scap de ele. Dar cum să spargi cu laser toată agoniseala de-o viață? Sunt amintiri calcificate, fetuși ai unor clipe bastarde. Fiecare pietricică e o iubire care n-a fost avortată la timp. Vă spun. Am vrut de multe ori să le dau singur afară. Dar cine-aș mai fi eu fără durerile mele? Așa că le păstrez. Doar ele mă cunosc pe dinăuntru.

Siranuș Hakobian
Într-o discreție absolută, după ce mă învelea și-mi spunea noapte bună, tata închidea ușa după el și începea să o bată pe mama cu pumnii. Auzeam bufnituri, șoapte plângătoare și icnete înfundate. În mine zbiera un glas funebru, care voia să țâșnească, dar și eu învățasem să fiu discretă și-mi mușcam până la sânge pumnii mici, să opresc disperarea să iasă. Astăzi sunt cu adevărat fericită: am născut un băiat frumos și sănătos, rod al dragostei. De prea multă fericire îmi duc pumnii la gură și îi mușc până la sânge.

Getuța Corbu Zecheru
Sunt multe lucruri la care nu pot să renunț. Ele mă definesc, mă vindecă sau mă poartă în zboruri înalte. Uneori mă trântesc la pământ, dar mă ridic, fără regretul că le-am dezamăgit. Le port mereu cu mine, și mă ajută în situații limită. Atunci când greșesc, mă corectează. Mă țin sub control, ori de câte ori e necesar. Mă învață să spun adevărul, le stăpânesc, dacă încearcă să-mi pună bețe-n roate. Fără ele sunt nimic, așa am învățat să vorbesc, să cultiv, să iubesc. Îmi place limba lor. A cuvintelor.