Tandrețe

Mă gândesc la tata, cât de mult îi plăceau florile.
Și la mama, cât de mult îi plac ei acum.

Și la cât de nespus de greu a fost
Să îmbrace și să hrănească ei zece copii

Cu salariul lui amărât la livezile de citrice
Unde săpa, iriga, săpa.

Cum gemea când îi scoteam bocancii de la muncă seara,
Epuizarea mai adâncă decât cea mai adâncă fântână.

Mama spunea că șeful lui e-un ticălos, veșnic nemulțumit.
Și peste toate, înțelegerea ei față de el

Care nu-i asculta rugămințile fiindcă preotul spunea -
Copii câți dă Dumnezeu, preotul care

Nu o vedea niciodată prăbușită la bucătărie
Cu ochii în gol undeva

Unde glasul meu n-o putea ajunge.
Nu rămânea decât plecarea. Jur

Că nu-i vorba aici de copilul nedorit,
Sau ce numesc psihologii întruparea violării,

Ci despre puterea, voința de-a ocroti plantele
De afară - tăiat uscăturile, udat, învelit

Cu prelate și sfoară în nopțile de îngheț.
Să te rezemi de marginea tare a zilei

Și să mai găsești rezerva de tandrețe
Pentru hortensii, petunii și dimineți albastre.

(în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2026, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)