Festivalul de poezie Panait Cerna

Poeți mari ne vin din capitală, așteptați la gară fiind
de poeți mediocri din urbe, astfel ca, împreună,
să ne judece pe noi, câțiva începători într-ale scrisului, de toată mâna,
să bea mult și să plece cu prada acasă.

Căci e festival: noi citim transpirați, pe scena
casei de cultură a sindicatelor, la casa tineretului, la vreun cămin cultural din județ
oriunde, doar ca să îi impresionăm, fiecare cum poate.
Pe unii îi știe deja onor juriul,
de la alte festivaluri, din alte colțuri de țară.
Pe alții, ca mine, îi aude pentru prima oară
Îngăimând profunzimi abisale.

Estimp, gazdele pregătesc sarsanaua deoparte,
să mai vină tovarășii scriitori de la centru
în orașul de la capătul vestic al deltei,
unde nimeni nu vine de bunăvoie.
Dar ei sunt în delegație, de sus în jos
(și de la centru la dreapta, cum te uiți pe hartă), deci musai!

După cina cea lipsită de taină, hai cu autobuzul la casa memorială
a poetului bulgar: îi mai trăia o stră-rudă,
care avea grijă de mica ei sursă de bani de la cultura județeană, rămasă
moștenire de la nenea poetul romantic: poze, texte scrise
de însăși mâna bulgară a kir auctorelui, câteva cărți
de pe când era, la rându-i străin în republica literelor din vechiul regat.
Câtă era pe atunci, căci murise de tânăr, cum au obiceiul poeții
Și era competiție mare cu geniul nepereche.

Înapoi, ne dau diplome, premii, deci cărți
De care nici acum nu reușesc să scap,
o viață mai târziu. Poeții de la centru au murit, au murit și poeții din marginea
tuturor provinciilor patriei. Eu m-am dus la centru, dar mare poet n-am ajuns,
iar concursul nu se mai ține.
Nimic nu se mai ține, se dezagregă totul în apa Dunării și restul,
cum am mai spus undeva, e circuitul apei în natură și
al poeziei minore în cultura română...