Povestea locului e așa: fost palat regal, făcut țăndări în al doilea război, a fost înlocuit de DDR/ruși cu un așa zis Palast der Republic modernist, cu niște geamuri tratate astfel încât să fie opace dinspre exterior, ceea ce le dădea o dezgustătoare culoare portocalie. După reunificare, a supraviețuit o vreme ca reședință a östalgiei dederiste, dar era delabrată. Când am fost prima dată la Berlin, în 1996, încă se țineau discoteci în respectiva clădire lăsată de izbeliște: era privită într-un fel ca redută a identității est-germane.
În fine, doamna Merkel a luat taurul de coarne și a decis demolarea acestui simbol al rămânerii în urmă (și, să nu uităm, DDR era vitrina socialismului, dar Trabant și Wartburg erau maximum de tehnologie auto. O spun și eu cu oarecare nostalgie, tata a avut Wartburg câțiva ani buni, începând cu 1966). După demolarea edificiului socialist (care a fost consecința deciziei), s-a trecut la reconstruirea (aproape) fidelă a vechiului palat regal. Proteste din lumea arhitecților, mai cu seamă a restauratorilor, evident, care ar fi dorit păstrarea palatului socialist, construit silnic.
Dar eu ofer contra-exemplul reconstruirii din ruină a cartierului Stare Miasto din Varșovia făcută una cu pământul de naziștii în retragere, în 1944, în timp ce armata sovietică stătea și privea dezastrul de dincolo de Vistula, fără să intervină. Degeaba au rugat polonezii încadrați în trupele sovietice să fie lăsați să intervină ei măcar. Doar după ce distrugerea a fost integrală și armata hitleristă s-a retras, au trecut și ei Vistula și au ocupat câmpul de ruine lăsat în urmă. Asta ca să spunem exact cum a fost eliberată Polonia: sovieticii ocupând, de facto, și porțiunea nemților, nu doar pe aceea pe care ei deja o ocupaseră, în 1939...
Noroc cu cerbicia doamnei cancelar: reconstrucția e gata și se numește Humboldt Forum: tot ce e legat într-un fel sau altul de familia de exploratori von Humboldt, plus tot ce s-a mai adunat de atunci încoace, este strâns sub un singur acoperiș. Am reușit, mai mult sub imboldul soției, să dedicăm o după-amiază muzeelor: Africa, Asia și Oceania expuse în moduri contemporane (uneori nu știi dacă e risipă de spațiu sau nu sunt suficiente obiecte, încă). O sală întreagă, spre pildă conține trei sau patru mici corăbii din Oceania, aduse cu totul și cu, vorba ceea, toate pânzele sus. Temple budiste reconstruite, tehnici de construcție, împletituri de plante devenite spații interioare și alte și alte minunății din toate religiile acelor locuri vizitate de alde von Humboldt.
O curte interioară este acoperită și a devenit un salon urban, celelalte distribuie circulația în interiorul acestui plan în forma de H, dar cu două orizontale, nu una. Librăria și magazinul de suveniruri răspunde în ambele curți descoperite, una cu arhitectură nouă, dar foarte, cum să zic, subdued, doar un grid neutru pe fațade. Cealaltă însă e reconstruită așa cum va fi fost, cu sculpturi fastuoase. Centre de cercetare, biblioteci și alte birouri populează vastul ansamblu. Dacă nu aș fi văzut șantierul de atâtea ori pe parcurs, aș fi jurat că e o elegantă restaurare. Dar este o clădire complet nouă, cum se spune în Biblie, în cartea lui Neemia, ridicat împotrivă. Împotriva istoriei potrivnice, a teoriilor restaurării, a unei părți consistente din populația est-germană, dar și a tovarășilor de drum din fosta RFG...
Judecați și singuri, vă rog:
