Câte ceva despre concursuri în București

Am asistat marți (12 mai 2026) la o conferință a dlui profesor Nicolae Lascu, la ARCUB/Hanul Gabroveni, dedicată concursurilor din București în secolul al XX-lea (uniuneaarhitectilor.ro/lascu-concursul); deocamdată, în cel prezent - mai puțin. Nicio mențiune, de pildă, despre concursurile pentru o catedrală patriarhală din Piața Unirii, în 1999, și pe axul B-dului Unirii, în două faze, în 2002. Poate a fost dorința de a menține discuția strict pe secolul trecut, drept bonus ferind și conferința de polemică. Mărturisesc că, spre rușinea mea, am ratat precedentele două conferințe, dintre care cea mai interesantă mi s-a părut cea dedicată arhitecturii pentru educație (universitară). O primă observație este cea cu privire la titlu: concursurile vor fi fost instrumente majore în biografia câștigătorilor, asta cu siguranță; în ceea ce privește geografia urbană, mai puțin spre deloc, mă tem. Practic, niciunul dintre concursuri nu a produs rezultate edificate, devenind doar un soi de rezervă de idei nevalorificate, dar care revin la fiecare iterație pe același amplasament. Am, ca exemplu, insistența cu care s-a tot încercat completarea incintei de la Kretzulescu, inclusiv în 1998, de către arh. Petre Ciută, completând ideea lui G.M. Cantacuzino, cel care a construit corpul Kretzulescu, despre care știm că a intrat în restaurare, dar nu știm când se va finaliza. Sau veșnica încercare de a construi un simulacru de Columnă a lui Traian în centrul pieței, cât pe-aici să se petreacă în mandatul doamnei Firea (dar, firește, au rămas doar vorbe-n vânt).

Conferința d-lui profesor Lascu a fost temeinic structurată pe un număr de piețe urbane: Victoriei, Universității, Piața Palatului Regal/a Revoluției din 1989 (și aici a fost concurs pentru elementele artistice din piață, finalizat cu... știți dumneavoastră ce) și Piața Unirii; toate trei locuri fiind active în a propune soluții de urbanism și arhitectură în diferite etape pre-comuniste și post-comuniste, unele și în timpul regimului comunist (studiile continui ale lui Duiliu Marcu pentru Piața Victoriei, concursurile pentru Piața Universității din 1957 pentru clădirea administrativă (pandant al concursului din 1937) și proiectele diferite pentru Teatru Național: Dâmboianu și Ciulei&Bortnovski de până la soluția edificată și augmentarea recentă a acesteia, de către unul dintre primii autori din 1969-70, dl.acad. prof.dr.arh. Romeo Belea. Asta ca să nu mai vorbim despre concursul pentru cealaltă piață a universității, cea cu statui, sub care a fost introdus un parking , dar nu s-a respectat soluția câștigătoare a concursului.)

Încă una dintre competițiile fără finalizare edificată din București.

Și nu au fost doar acestea. Am semnalat, la finalul conferinței, câteva alte concursuri, la fel de... fructuoase. Tot în Piața Palatului/Revoluției, a fost competiția zisă pentru sediul UAR, în fapt sediul fostei direcții a cincea a securității, cea care păzea sediul CC al PCR de alături, fost și actual Minister de Interne (după ce, niște ani, a fost Senat). Nici acolo nu s-a respectat soluția câștigătoare, dar câștigătorii locului al doilea au construit, totuși, ceva. Mai precis, altceva (decât propuseseră în concurs). Este, mi se pare, cea mai interesantă edificare co-prezență de evenimente din București, nou în/peste vechi, vestigiu care păstrează și declanșează, la cerere, povestea locului și a timpului aceluia (decembrie 1989). Cineva a găsit de cuviință să judece în termeni estetice rezultatul, considerând că ne aflăm în fața celei mai... urâte clădiri din București. În fine!

Am menționat și ultimul concurs, tot nefinalizat, pentru dublarea suprafeței sediului de guvern din Piața Victoriei. Dar acolo tot s-a întâmplat ceva, copertina fără avize de la comisia monumentelor, mă tem, decisă de guvernul Năstase și, de asemenea, nu doar că nu s-a construit clădirea câștigătoare prin concurs internațional, dar nici nu s-a consolidat cea existentă! Care și ea va fi fost să fie doar una din clădirile de front propuse de Duiliu Marcu pentru piață... Dar acesta a avut loc după 2000, deci gândesc că nu a făcut, de fapt, obiectul conferinței.

Nu am văzut destui colegi arhitecți, mai cu seamă dintre cei activi, în sală și, oricum, prea puțini studenți. Nimeni din administrația orașului, deși am fost anunțați de către moderator, el însuși vicepreședinte al OAR București, că actualul primar ar dori să facă mai multe concursuri pentru București... Mulțumesc dlui profesor pentru acribia documentării și pentru multitudinea de informații prezentate! Nu mă așteptam la nimic mai puțin decât atât!

Am scris și eu despre unele dintre aceste concursuri, îndeosebi despre București 2000 (am făcut și un film, care pare dispărut, cu regizorul Eric Segal) și despre cel din 2002 pentru catedrală, pe care l-am și câștigat. Pe mine, mărturisesc, m-a preocupat aspectul arhitectural al proiectelor câștigătoare în egală măsură cu aportul urbanistic, dacă nu mai mult.