Mița și Rița, trecute de 70, stau cu ochii ațintiți în tavan. Îndrăgostite lulea de Pandele, cam la 50. Mița e invalidă, ușa camerei e prea departe pentru ea. Rița face cipcă, scufundată în divan, cu inima în pioneze. Mița își dă ochii peste cap: azi mă cere de nevastă. Rița zâmbește melancolic: azi e ziua mea, ce ochi avea ieri. Se uită una la alta, își zâmbesc, fiecare știe că cealaltă n-are nici o șansă. Intră Pandele: Rița transferă-mi zece mii de euro; se apleacă peste Mița, îi șoptește: mâine te duc la notar.
Nicolae Popescu
Teambuilding-ul ăsta pică la fix. Munte, aer curat, corporație mare, cabană la fel, după buget. E timpul s-o cunosc mai bine pe Anca, ne-am tatonat destul. Paharele se golesc, privirile colegilor se încețoșează. O ultimă sorbitură de Jägermeister, ne înțelegem din priviri. Ne strecurăm la mansardă, am o cheie în plus. Îmi tremură mâna descui. Intrăm, buzele ni se unesc hămesite, hainele zboară care încotro. O împing spre pat, se strecoară deasupra, ochii îi ard. Telefonul zbârnâie pe noptieră. Te sună Lia. Soția?
Ionuț Morariu
Te simți vreodată singur? Doar când sunt și alții prin preajmă. El a întrebat, eu am răspuns. Apoi a tăcut o vreme, după care a dat din cap ca și cum ar fi înțeles. Aiurea. Nu poți înțelege singurătatea altuia dacă n-ați vorbit cu aceiași pereți. Știi, a mai zis el în timp ce trăgea din țigară ca dintr-o țâță seacă, unii pur și simplu merg prea departe, în locuri în care nimeni nu poate să îi urmeze. I-am întors spatele să nu-mi vadă lacrima. Așa se întâmplă când discuți cu oamenii. Afli doar ce știai deja.
