Injecțiile cu penicilină dor rău, chiar dinainte să fie făcute. Simt durerea de când aud soneria. Știu că e asistenta care vine la noi. Durerea crește cu fiecare gest al ei - de când își agață paltonul în cuier, până termină de fiert, în cutia metalică, seringa și acele. Îmi despică inima și nu mă lasă nici să plâng, nici să strig. Aș fugi, dar nici asta nu pot. Dacă nu mi-ar fi adăpost brațele tale, cred c-aș muri. Bunule, azi m-a durut îngrozitor inima. Fără să fi făcut injecții cu penicilină.
Laura Bercean
Sunt mică, am 35 de grame. Cordonul ombilical nici nu a apucat să fie ros de dinții mamei mele, că o mână crudă m-a smuls și m-a aruncat într-un sac. Îmi simt frații, măcar și ei sunt cu mine. Îmi era frig, acum brusc îmi e foarte cald și nu am aer. Sacul e închis, oxigenul dispare. Oare unde e mama, mi-e foame tare. Nu aud și nu văd, sunt prea mică. Voi muri? Brusc, chiar și cu ochii lipiți, simt o lumină. Altă mână. Nu aud dar simt că vom fi bine. Ceva cald intră în burtică și adorm. În brațe.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Pe cearceaful alb stăteau rânduite-n semicerc flacoane fără conținut, sticluțe goale și seringi folosite. Un arc-en-ciel colorat, aproape vesel, cu sclipiri portocalii, roșiatice și violet. Un haos ordonat, ai fi zis. Era acolo amintirea neputințelor ei, a plânsului fluviu, a disperării din nopțile fără sfârșit, a fricii paralizante că se va întâmpla iar. Și iar. Și iar. Își atinse ușor pântecele și zâmbi printre lacrimi. La capătul curcubeului, două mânuțe care se întindeau către ea. Și un gângurit.
