În colinda goală, se aude porcul cum calcă atent, să nu ne strice Crăciunul. Se preface surprins la înjunghiere, guiță râzând și-mi face cu ochiul să stau liniștit, că nu doare cuțitul. Sângele mai mult îl aud, decât îl văd. Taie zăpada ca o viață caldă. Moșul pune două scânduri peste sanie, începe tranșatul. Primesc cadou o bucată de ureche, fug în casă și o acopăr cu mâinile, să nu audă cum îl despică securea și îi zdrobește oasele. Vecinul bea un pahar de țuică. Spune că mai are trei astăzi.
Mona Zelenco
Momentele se aștern cuminți, pe rând, pregătite să iasă la iveală în clipe în care ne bântuie nevoia amintirilor încărcate de dor. Le asemăn colbului depus peste timp și ridicat de tălpile trecătorilor. Atunci, particulele-i lucesc magic în lumina amiezii. O duminică de vară târzie. Biserica din sat. Razele se revarsă ireal prin vitralii deasupra creștetelor noastre plecate. În strană, moșu meu cântă. Sunetele își deschid aripi îngerești și își iau zborul deasupra cupolei, spre înaltul fără de sfârșit, în îmbrățișarea divină.
Sanda Vaideș
Ședea pe treptele prispei și fuma. Liniștea apusului era-ntreruptă doar de bîzîitul albinelor ce căutau drumul spre stup și de cîte un oftat adînc, amar. Niciodată nu s-a gîndit că se va-nchide în durere și va păstra aprigă tăcere de cînd s-a stins Maica, cea care îl crescuse. L-o fi moștenit pe Moșu, care de cînd a venit de pe front, n-a mai grăit un cuvînt. Numai lui Maica îi mai șoptea, numai ea știa ce. I-ar fi șoptit și el acum cît îi lipsea și i-ar fi pupat sfioasele mîini atît de muncite.
