Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  ficti.on.all

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Piraţii din Caraibe 4: Secretul cocotierului singuratic


Despina Bădescu

12.01.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Aici sub palmier e ceva mai bine. Singura problemă e că trebuie să mă mişc încontinuu în jurul lui, ca acele unui ceasornic, ca să nu fac insolaţie. Sunt momente în care umbra făcută de frunze e fix deasupra mea, dar şi momente în care o văd la cinci metri de trunchi, în apă. Sunt zile în care mă gândesc cu groază la ziua în care frunzele rare ale palmierului vor cădea şi voi rămâne pe vecie sprijinită de un trunchi aproape uscat şi zile în care mă apucă plânsul că voi rămâne fără cremă de protecţie solară. Nu ştiu exact cum am ajuns pe insula asta atât de mică. Măcar de aş fi fost pe una mai mare, unde să pot să stau rezemată de cocotier şi să îmi întind picioarele fără ca valurile să îmi gâdile tălpile şi să mă facă să râd fără motiv.

Stau de atâtea zile pe insula asta încît deja m-am plictisit de peşte crud cu cocos. Pe vremuri îmi plăcea să comand asta la restaurant, dar acum visez doar la ceai negru cu lapte şi la pâine prăjită. Altfel, în timpul zilei îmi repovestesc cu voce tare filme şi cărţi şi când apune soarele cânt şi dansez un pic atunci când îmi place foarte mult o melodie. Până într-o zi când mă pomenesc privind o corabie care tocmai se îndreaptă spre mine. Are sute de scoici albe lipite de lemnele curbate, nu prea reuşesc să încadrez femeia sculptată de la prova într-un curent artistic şi nu înţeleg de ce nişte piraţi s-ar chinui să monteze o femeie pe jumătate goală în singurul loc în care ei nu o pot vedea. Nici nu apuc să îmi termin gândul şi înghiţitura de peşte că din apa mică şi albastră ţâşneşte o arătare închisă la culoare şi plină de zorzoane.
- Jack Sparrow? Arătaţi familiar. N-aş putea spune că vă aşteptam tocmai pe dumneavoastră. Adică soarta a fost bună cu mine.
- Bonjour, draga mea. Soarta e bună cu cine se aşteaptă mai puţin.
- Da, dar eu eram convinsă că singurătatea mea va fi tulburată doar de Robinson Crusoe plutind spre civilizaţie. Sau de un naufragiat care ar semăna cu Tom Hanks, pe care m-aş preface că nu îl recunosc, dar nu mă aşteptam la Jack Sparrow, despre care n-aş putea spune decât lucruri bune... şi câteva lucruri mai puţin bune.
- Am venit să-mi găsesc comoara.
- Sunt flatată de vorbele dumneavoastră...
- Draga mea, pluralul politeţii ar onora doar fudulii care îşi sorb zgomotos supele în palate. Eu prefer singularul, pe care îl onorez de fiecare dată.
- Ştiu, tu eşti cea mai importantă persoană pentru tine. Să revenim la comoară...
- Dacă nu te deranjez prea tare, ai putea să îmi faci un pic loc pe insula asta. Doar preţ de 10 minute după care te las din nou în compania timpului.

Jack scoate o lopată nu ştiu de unde. Şi nu e o lopăţică de campanie, ci o ditamai lopata cu care m-ar fi putut lesne ucide dacă i-aş fi stat în cale. Ştiindu-i graba, mă dau la o parte. Jack îşi înfige lopata în nisipul din jurul palmierului şi începe să sape.
- Să ştii că nu e nimic în nisipul ăla. Ar trebui să ştiu, am explorat toţi aceşti cincizeci de metri pătraţi de mai mult de 245 de ori. Cînd stai pe o insulă zile în şir şi e destul de frig noaptea, te mai cuibăreşti ca un pui de ţestoasă în nisip.
- Dacă memoria mă ajută, aici am îngropat acum ceva vreme un lucru foarte important pentru mine şi pentru echipajul meu.
- Să ştii că nu am dezgropat şi nu am luat nimic de nicăieri.
- Ştiu. Nici nu aveai cum. Pentru că după ce am îngropat-o la mai bine de un metru adîncime, am plantat deasupra acest palmier. În zona asta sunt sute de astfel de insuliţe care fac navigarea un coşmar, însă singura dintre ele care are un palmier este asta de aici. Seminţele acestei specii nu au cum să plutească până aici. Dar să nu mai pierd timpul vorbind. Dacă nu te deranjează, am să te rog să îmi ţii companie pînă îmi termin lucrul.
- E plăcerea mea. Aveam o grămadă de lucruri să te întreb.
- Deci figura mea îţi e familiară? Ai auzit de Jack Sparrow? Dacă mă cauţi pe google găseşti 3.780.000 de rezultate.
- Da, da, lasă asta. Vreau să te întreb de foarte mult timp cine e actorul tău preferat.
- Orlando Bloom, dar să nu spui nimănui. Am un marinar pe vas care seamănă perfect cu el. Are un handicap serios de atitudine, e un tip cam înverşunat şi violent, dar e cinstit şi te poţi baza pe el.

Jack îşi înfige lopata la baza palmierului care se clatină ca bătut de furtună. Îi taie rădăcinile şi icneşte la fiecare lovitură.
- Uneori mă gândesc să renunţ la chestiile astea. Munca fizică nu e potrivită unui căpitan cu înclinaţii spre poezie.
- Scrii poezii?
- Tocmai am terminat al patrulea volum. Mă rog, am fie un volum de 40 de poezii, fie am patru volume de câte 10. Încă nu m-am decis cum vor fi publicate, însă prefer să lansez mai multe pe rând, decît unul o singură dată. Instinctul de căpitan mă obligă să fac asta. Adică e ca şi cum aş avea de ales între o ghiulea mare şi patru mai mici. Din patru, măcar una trebuie să primească o cronică pozitivă.
- Şi despre ce sunt poeziile?
- Despre curgerea timpului, despre mare, despre zgomotul apei, despre oamenii care sînt ca nişte peşti, despre monştrii nevăzuţi ai adâncurilor...
- Nimic despre dragoste?

Jack se opreşte pentru o clipă din lucru, îşi reazemă bărbia pe coada lopeţii şi se uită la mine.
- Despre dragoste? E ultimul lucru pe care ar vrea oamenii să îl citească. În plus, nu ai ce să scrii despre asta.
- Păi scrii despre ce simţi.
- Draga mea, eu prefer realismul. Oamenii vor să afle cum e pe mare. Poveştile mele au făcut ocolul lumii, dar niciodată nu au fost spuse de mine. Poezia e felul meu de a recunoaşte că sunt un om viteaz şi că da, eu am săvârşit toate grozăviile alea.
- Am înţeles. Pot să îţi pun o întrebare personală?
- Orice, atâta timp cât vreau să răspund la ea.
- Câţi ani ai de fapt?

Jack se opreşte din nou din săpat. Lasă lopata din mână, ridică o sprânceană şi face câţiva paşi mari în direcţia mării.
- Îmi pare rău dacă întrebarea mea te-a deranjat. Te rog, nu pleca.

Jack se opreşte brusc, se întoarce şi începe să alerge spre palmier. Se loveşte o singură dată, foarte tare, cu pieptul şi capul de trunchiul copacului care, cu un sunet surd, se prăbuşeşte în apă. Adio umbrelă care să mă apere de soare. Mă apropii de gaura pe care rădăcina a lăsat-o în nisip. Capacul frumos încrustat al unui cufăr cu balamale de aurii se vede în nisipul ud.
- Poţi să îmi dai o mînă de ajutor?
- Sigur.

Apucăm fiecare de câte un mâner şi scoatem cufărul din groapă. Brusc, toate întrebările pe care le aveam pentru Jack Sparrow dispar, lăsând loc uneia singure: ce e oare în cufăr? Jack scoate o cheie, desface lacătul şi deschide lada. Înăuntru, o sticlă cu un lichid aproape negru şi două pahare de cristal. Jack exclamă:
- Aaaah, 20 de ani am aşteptat clipa asta! Tu eşti suficient de norocoasă încât să poţi gusta din vinul meu.
- Dar echipajul? Spuneai că lucrul ăsta e absolut necesar pentru echipaj.
- Echipajul meu are nevoie de un căpitan mulţumit. Iar ca să fiu mulţumit, am nevoie de o înghiţitură din sticla asta. Am băut atâta rom în ultimii ani încât am devenit imun...

Jack toarnă un pic în paharul meu, un pic mai mult în paharul lui, adulmecă vinul, soarbe, îşi dă ochii peste cap, clăteşte paharele în ocean, le pune împreună cu sticla înapoi în cufăr, împinge cufărul în groapa din pământ, se întoarce spre mine, îşi scoate pălăria şi spune:
- Mi-a făcut plăcere.

Face doi paşi spre barcă după care se întoarce iar spre mine:
- Ah, cât pe-aci să uit.

Scoate ceva din buzunarul de la piept şi îmi întinde. Un pliculeţ de seminţe pe care e desenat stângaci un palmier.
- Udă-le o dată la 10 zile.


În următorul episod:


Desire begins in the mind.

Jocul acestei rubrici e aşa:
dacă ghiciţi (pînă joi, ora 12.00) cine e personajul episodului viitor, scrieţi numele acestuia şi o întrebare pentru el într-un comentariu (dacă aţi ghicit, nu voi da drumul comentariului decît în momentul postării următorului episod)
cea mai interesantă întrebare va fi inclusă în dialogul cu personajul respectiv
dacă vreţi să continuaţi dialogul cu personajul oricărui episod, comentariile vă stau la dispoziţie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Vorbe. Cu aripi frînte
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Drumul spre Mare Serenitatis începe la Sulina
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro În lumea celor neterminaţi sau decenuseaudeniciodatăgramofonul?
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Seducţie? (4.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un gram de zaţ şi-o ceaşcă de cafea (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Interviuri
Sageata Bibliopolis
Sageata O săptămînă de prieteni
Sageata Autismul, din interior
Sageata Primul an de publicitate


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer