E o dimineață geroasă și Moșul se chinuie să se dea jos din pat. Trebuie să dea de mâncare la vietățile alea cu coarne. I-au înghețat ciolanele și doar ochii din cap i se mai mișcă. Ajunge cu greu la ușă, o deschide și încearcă să-și amintească: Redolf, Rudgar, Rudmont, apoi urlă cât îl țin plămânii: Rudolpheeee. Renul mestecă plictisit la un metru distanță: Ho, mă, ce-ai de strigi așa, nu mai vezi bine? Ce mănânci? Întreabă panicat Moșul. Ce să mănânc pe sărăcia asta, mestec hârtia aia pe care scriai aseară.
Monica Bologa
Mă trezesc devreme, îmi fac o cafea tare. Bifez lucruri: facturi, deadline-uri, promisiuni. Nu cer nimic. Am învățat că cererile dor. La prânz îmi cumpăr pâine, seara spăl vasele în tăcere. Seara mă uit la bradul împodobit. Îmi spun că am fost cuminte: n-am urlat când m-a durut, n-am plecat când trebuia, n-am rămas când nu mai era loc. Noaptea, las ușa întredeschisă. Din obișnuință. Din speranță. Dimineața găsesc pe masă un plic mic. Înăuntru, un bilet: Ești pe listă. Toți suntem cadoul cuiva.
Florentina Ghițescu
Mă cheamă Adrian. Mi-a zis mami că dacă sunt cuminte o să-mi aduci ce îți cer. Am fost cuminte și îți cer un tătic așa cum au ceilalți copii de la grădiniță. Tăticul meu adevărat a plecat în cer și acum e o steluță. Dacă mama nu ar mai plânge și ar fi și ea cuminte poate ai putea să îi aduci și ei ceva care să o bucure. Gata scrisoarea? Să mi-o dai să o pun la poștă. A scos din geantă cheile și i-a căzut. Colegul ei a ridicat hârtia de jos și i-au alunecat ochii. A privit-o.
