Un text nesofisticat. Alb pe negru, italic: Adio, doamna mea. În alte împrejurări nu m-ar fi marcat. Acum însă privirea mi s-a agățat de fotografia alăturată și-a rămas înțepenită. Tânără. Maxim 30. Avea o pălărie albă, cu voaletă. Buze fine, de-un roz pal. Ochi căprui, calzi. Nu știu cât am rămas așa, o eternitate sau o clipă, știu însă că o viață s-a derulat în mintea mea cu viteza unul roller coaster. M-a smuls brusc din stare vocea gravă a unui bărbat tânăr, cu doi crini albi în brațe: ați cunoscut-o pe Miruna?
Dorin Vasile
Purta un pulover alb, imaculat. M-a întrebat ce marcă de parfum folosesc. Ne-am îndrăgostit instantaneu. Apoi m-am mutat la ea, în conacul familiei. Primul pe care l-am cunoscut a fost tatăl ei, Don Gelu. Un om foarte politicos care mi-a explicat regulile casei. Când vrei să vorbești cu lumina mea și raiul tău pe pământ, treci pe la Sandu. E pe hol. Tu îi spui lui Sandu. Sandu sună la interfon. Apoi aștepți. N-am așteptat și am scris adio pe un post-it roz. Unde crezi că pleci, domnișor, m-a întrebat paznicul.
Ana-Maria Butuza
Orga a prelungit ultimul acord, invitații s-au așezat, zâmbitori, mâinile mirilor s-au împreunat, te iau pe tine, Johann, de soț, să te iubesc și să te respect, la bine și la rău, până ce moartea ne va despărți, dar cu două condiții. Privirile din sală s-au ascuțit: cum celui mai puternic bărbat i se pot pune condiții, și încă de către o nimeni, cu burta la gură, adusă aici de o greșeală. Tăcerea a apăsat greu. Să nu înșeli și să nu minți, a spus ea. Altfel, un simplu adio nu va fi prea puțin, ci tot ce vei pierde.
