Cel mai greu ne este de Crăciun când oamenii se strâng în jurul mesei, al bradului, cu cadouri și timp împreună. La noi nu este o zi de tihnă, ne întâlnim de dimineață la soră-mea, frați, cumnați și nepoți, plecăm la mama, ne așteaptă cu prânzul și cadourile de la Moș. Către seară, obosiți și agitați plecăm în alt oraș, la tata, nu vor să cedeze ziua de Crăciun nici la zece ani de la despărțirea aceea din seara de Ajun, când el a plecat de acasă și noi am rămas plângând cu mama în jurul bradului.
Ana Ludușan
Nu mă pot despărți de cămașa tatei. Are peste 140 de ani, făcută de bunica. Parcă îi aud vocea: eram tânără, mă visam mamă, doi ani am cusut la cămeșă, pumnușei și guler în cruciulițe, mâneci și brațe în cheiță, pânză țesută de mâna mea. Se făcea că o călugăriță îmi cere să-i împrumut cămașa. De sărbători vizitez Muzeul de Artă al Transilvaniei. Cămașa tatălui meu în vitrină: cămașă din secolul al XIX-lea, sat Vâlcele. Aflu că au cumpărat-o cu 90 de mii de Euro. Mă trezesc transpirată. Cămașa stă frumos la locul ei.
Monica Ciurea
Doamne, când am decis plecarea ți-am cerut atât: să mi te lași în orice noapte preț de-o clipă. Tu m-ai privit cu milă, dar ți-ai ținut cuvântul. De-atunci invariabil mă aflu-n întuneric, întors spre buza câte unei margini: că-i colț de stâncă, balconul meu, prăpastie ori pod, și mă petreci cum te privesc docil, apoi m-arunc. Tu caști în mine golul care-mi dislocă aripi dense, largi. Cu grele lopătări și zbateri ample zvâcnesc să te cuprind. Dar nu te prind, ci pur și simplu cad în tine. Ad Dio.
