E ajunul Crăciunului. Am făcut sarmalele, piftia e pe balcon, friptura trebuie doar să o bagi la cuptor mâine dimineață la 170 grade cam 3 ore și apoi o lași jumătate de oră descoperită la 200 de grade. Tortul e în frigider. Cadourile pentru copii sunt în recamier. Să nu uiți să aprinzi beculețele din brad. Plouă. Stau în mașină și îți scriu biletul ăsta. Trebuie să plec. Mă sufoc. Nu mă căuta. Nu o să mai auzi nimic de mine. Nu o să mă mai găsești. Îmi pare rău, dar nu pot să fac altfel. Te-am iubit.
Monica Bologa
Îți spun că m-am săturat de viața mea de căcat. Nu mai vreau să mă prefac că-mi place felul în care săruți, cum mă atingi, cum râzi, cum sforăi. Nu mai vreau să-ți gătesc ciorbe, tocănițe și fripturi; nici să mergem zilnic în vizită la mă-ta, nici să ne uităm în weekend la filme polițiste. Îmi iau haina. Deschid ușa. Plec. Deschid ochii. E dimineață. Dormi lângă mine, cu aceeași respirație corectă. Mâna ta mă caută, mă găsește, se liniștește. Mă ridic încet. Fac cafeaua la ibric. Apoi o să gătesc o tocăniță.
Ana Maria Dobre-Nir
Am auzit de atâtea ori că sunt prea mult: prea geloasă, prea intensă, prea neliniștită. Mă consum, mă frământ și, uneori, mă sperie cât de tare simt. Am auzit și adio atât de des, până când n-a mai durut, pentru că venea mereu de la bărbați fricoși, lași. Trebuie să fii puternic ca să-ți placă o femeie-furtună, să reziști rafalelor ei, să nu te sperii când vântul schimbă direcția și să rămâi în picioare când totul se clatină. Iar cine rămâne, merită să mă aibă cu adevărat, fără jumătăți de măsură. Simplu.
