Răzvan Dițescu
apoi i-am donat corpul științei. Spunea că-i mai ieftin decât o înmormântare. Și avea dreptate. Când am semnat actele, medicul mi-a zâmbit așa cum zâmbește un măcelar când primește marfa. După șase luni, am primit cenușa într-o urnă. Am sunat și întrebat dacă chiar e soția mea acolo. Mi s-a răspuns că da, în proporție acceptabilă. I-am aruncat cenușa-n mare. N-am plâns; ura dramatismul. Seara aia, am ars toate fotografiile cu ea. Totul se sfârșește când absența devine o formă de pedeapsă.
Cecilia Fofiu
Colindatul băieților în ceată este și prilej de veselie cu băutură moca. Tupilat dibaci de pricopseala de nevastă, cicălitoare ca gâsca și uscată ca un țâr, Valer li se alătură voios. În miezul nopții sfinte, la o țuică și cornulețe la vădana Dina, cu glas dogit, încântă adunarea cu o doină de vitejie și cătănie, ochii în ochi cu gazda dolofană. Totul se năruie când nevastă-sa laolaltă cu soacra năvălesc și, fără vorbe multe, îl mână cu înghionteli spre casă. Ca pe o vită. Măcar să-mi fi luat rămas-bun, jelește el.
Andra Toropoc
Nu răspundeai la telefon, așa că am venit la tine acasă la ora când știam că pleci spre liceu. Speram să fii încântat că mă vezi și abia așteptam să-ți dau surpriza, făcusem rost de bilete la Cenaclu. Tremuram cu emoție, oare mă vei săruta de bucurie? Ușa blocului s-a deschis și-ai apărut cu o fată lipită de tine, îi zâmbeai radios, pe mine m-ai șters cu o privire apatică. Am fugit, o proastă, asta eram, iar mai târziu mi-am plâns amarul pe umărul vocii lui Șeicaru: nici nu pot nimic să-ți spun.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2026, grupul are 14.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
