La început simțeam cum alarma îmi fărâmă creierii. Acum o simt ca pe o prietenă. După ani de război, îmi chem și îmi îndrum copiii, cu gesturi firești, către ieșirea din casă. Grăbim pasul și, ca într-un déjà-vu, privesc ruinele blocurilor bombardate și rămășițele lucrurilor împrăștiate. Simt neliniște. Miros de ars. Ar putea fi blocul nostru acum. Casa noastră. Alarma sună pentru ultima oară. Trebuie să intrăm în buncăr. O ultimă rază de lumină cade pe obrazul pe care, mai înainte, cădea o lacrimă. Apoi, haos.
Nelson Ciotoi
Când a început ninsoarea, nimeni nu s-a gândit că într-o oră va fi alb. Noi, băieții: bombardăm. La elevi sau la profesori? Răspuns final: la elevi. Grămada de bulgări a apărut ca din senin, iar tirul de artilerie a fost atât de bine țintit, că nu a scăpat nicio fată neatinsă. Nici măcar fruntea profei de engleză, care ieșise pe acolo ca să fumeze o țigară la aer curat. Amețită, s-a dus la colegul din dreapta mea și i-a spus că se vor întâlni în toamnă. Eu am luat-o spre stânga, că se suna de intrare.
Yuka Brevi
Nu te neliniști, ți-l povestesc eu repede: în primul volum, se bat pentru pământ și bani. Bălosu, Cocoșilă și Dumitru lu' Nae sunt personaje secundare, n-o să te întrebe de ei. Trebuie să știi de Paraschiv, Nilă și Achim, care fură banii și fug la oraș. Despre Moromete, să ții minte trei chestii: e un țăran deștept, ironic, apărător al libertății. Dacă le turui p-astea, îi convingi c-ai citit. Apoi, în volumul doi e nașpa: vin comuniștii, moare ăl bătrân și e una, Guica, foarte enervantă. Hai să mergem, c-a sunat.
