Se întâmplă între două clopoțele. Primul anunță venirea ta pe lume, al doilea plecarea. Între ele, te îndrăgostești de o blondă văzută doar o dată în viață, te gândești ani de zile la ea, dar te însori cu alta, te chinui să cumperi casă, împrumuți 1.000 de lei până la salariu, votezi răul cel mai mic, comemorezi o revoluție, te uiți la Vocea României, dacă ai noroc faci o vacanță în Grecia, pentru copii, nu pentru tine, te întorci la jobul pe care-l urăști, ieși la pensie și joci șah în parc, apoi se aude clinchetul.
Ana-Maria Butuza
Casa e înecată în beznă. Totuși, sun. În mine ceva încă mai speră, ceva mă ceartă. Doar un ecou metalic îmi răstoarnă numele, ca o acuzație. Mi-e dor să văd chipul mamei în prag, pe tata în fotoliu, citind ziarul, Șunka întins lângă foc, mârâind ușor, dar ușa rămâne închisă. Găsesc cheia pe catul de deasupra ei și pășesc înăuntru. Liniștea e grea, frigul adânc. Pașii mei răsună străini. Apăs întrerupătorul - și încăperea explodează în voci și amintiri. Uitasem cât de bine e acasă, dar am întârziat prea mulți ani.
Cecilia Fofiu
Libertate. Pușa mea e schimbul doi. O să-mi prăjesc un cotlet cum știu eu. Să n-o aud urlând că stropesc faianța și că fac smog de pătrunde și în cabinele avioanelor. În câteva clipe carnea sfârâie în draci și cartofii bulucesc în untură. Scot murături și așez tigăile pe masa din sufragerie. Ornată cu macrameul de la mă-sa. Prelungesc preludiul orgiei și-mi torn o țuică. Aprind și o țigară. Soneria. Deranjat, salivând amarnic deschid brusc. Ce pute așa, ți-am spus să nu ții cheia în ușă, mă ia la rost nevastă-mea.
