Mai trag un fum zdravăn și arunc țigara cu ciudă. În jur s-a făcut liniște. Avem cu scârba de Hristeasca. Dacă nu mă grăbesc o să mă oprească la lecție. O să râdă iar animalul de Adi P. Data trecută îmi desena piramide în aer, încoronate cu urechi de măgar. Adică eu. Toată clasa râdea pe înfundate, iar zgripțuroaica m-a privit cu satisfacție și-a sâsâit. Popescule, Napoleon a cucerit Egiptul. Tu doar un doi. Alerg pe culoar și pun mâna pe clanță. Sunetul soneriei îmi taie inima felii. A zecea mă așteaptă în bănci.
Ionuț Morariu
Cât e veșnicia de lungă, cetele îngerești bat din aripi pe lângă Juan, dar el stă țeapăn, cu genunchii la piept și mintea muncită de griji. Un heruvim îi întinde o tabletă de ciocolată Dubai, însă el dă din mână a lehamite. Prea dulce. De altfel, aici totul e prea frumos, prea liniștit. Prea ca la țară. Caută pe furiș cu privirea o ieșire. Ca atunci când era în trup și-l durea burta la mall și nu găsea nicăieri o toaletă. Așa că face ce știe el mai bine. Scoate fluierul piciorului și își descântă o ieșire ușoară.
Titela Durnea
Așeză scaunul exact în mijlocul încăperii (nici să fiu compas, își zise, zâmbind). Îl verifică rapid, să fie stabil. Venise timpul să schimbe perspectiva. Se plafonase privind din fotoliu, un an întreg, aceeași ușă. Așteptând, ce? Își legă tacticos eșarfa roșie, de mătase. Își dădu pe buze cu gloss-ul preferat, roz-piersică. Apoi se saltă ușor pe scaun. Chiar se vede altfel de aici. Uite, e și o fereastră. Vântul o deschise brusc. Nici n-apucă să bată clopotul intrarea în noul an, ea deja zbura.
