Atelierul OraDeA Dramatugia, 2025 (IV) - Miau

Atelierul OraDeA Dramatugia - Ediția I (2025)

OraDeA Dramaturgia este un proiect de cercetare, dezvoltare și promovare a dramaturgiei contemporane, inițiat de Asociația Culturală Teatru DeLear Oradea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor și Liternet.ro. Prima ediție a proiectului s-a desfășurat în perioada 19 octombrie 2025 - 23 ianuarie 2026.

Proiectul a avut ca obiectiv principal susținerea scrierii dramatice contemporane și crearea unui cadru profesionist de lucru pentru dezvoltarea textului dramatic, independent de etapa producției de spectacol. OraDeA Dramaturgia a funcționat ca o platformă de cercetare artistică, orientată spre proces, reflecție și dialog.

Coordonarea proiectului a fost asigurată de George Dometi (actor), David Constantinescu (actor) și Toni Nica (regizor), care au ghidat activitățile de lucru și etapele de dezvoltare a textelor. Componenta de comunicare și relații cu presa a fost coordonată de Florina Maria Dometi, iar managementul proiectului a fost asigurat de Denisa Vlad, președinte al Asociației Culturale Teatru DeLear.

În urma unui open-call, au fost înscrise 20 de texte, dintre care au fost selectate 4 piese propuse de următorii dramaturgi: Ștefan Mihai, Anastasia Birău, Aurora Szatmari și Cristina Cozma. Procesul de lucru a inclus ateliere de scriere dramatică, sesiuni de analiză și feedback, precum și întâlniri profesionale dedicate discutării strategiilor dramaturgice și a temelor abordate.

O etapă esențială a proiectului a fost reprezentată de lecturile publice, concepute ca instrumente de testare a textelor în relație directă cu publicul. La aceste evenimente au fost implicați actorii Sorin Ionescu, Georgia Căprarin, Giorgiana Coman, Carina Bunea și Cosmin Petruț, contribuind la prezentarea performativă a textelor și la dinamizarea dialogului cu spectatorii. Lecturile au avut loc la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor, consolidând rolul instituției ca spațiu de întâlnire între creația contemporană și public.

Componenta de diseminare a proiectului a fost realizată în parteneriat cu Liternet.ro, prin promovarea și publicarea materialelor rezultate în urma procesului de lucru. Această etapă a asigurat vizibilitatea proiectului la nivel național și a contribuit la circulația dramaturgiei contemporane în mediul cultural online.

OraDeA Dramaturgia se adresează dramaturgilor, artiștilor din domeniul artelor performative, studenților și publicului interesat de construcția unui text dramatic. Prin această primă ediție, proiectul contribuie la consolidarea unui cadru de dezvoltare a dramaturgiei contemporane și la stimularea dialogului între autor, text și comunitate.


Aurora Szatmari este absolventă a două programe de licență: matematică-fizică și management, având o carieră de aproape patru decenii ca profesor de matematică la nivel gimnazial. După pensionare și-a urmat o vocație artistică veche, orientându-se spre teatru și scriere creativă. Începând cu anul 2024, a urmat cursuri de actorie pentru adulți la Școala "Francisc Hubic" din Oradea. A continuat formarea prin modulele teatrale organizate de Teatrul Regina Maria și s-a specializat ulterior în teatru de improvizație, devenind membră a trupei OkImprove. În paralel, Aurora Szatmari a dezvoltat o activitate constantă de scriere creativă, participând la diverse ateliere literare și dramatice. Parcursul ei reflectă o reconversie profesională asumată, construită pe disciplină, curaj și dorința de exprimare artistică autentică.


Piesa de teatru cu care a intrat în atelierul OraDeA Dramatugia a fost MIAU.

Sinopsis: MIAU este o dramă despre fragilitate, vină și nevoia disperată de a salva. O întâlnire aparent banală, într-un parc, adună oameni care nu ar fi trebuit să se cunoască și scoate la iveală traume personale, violență latentă, indiferența instituțiilor și gesturi mici de umanitate. Un text ce ne vorbește frust despre frici adânci, eșecuri, frustrări și forme diferite de supraviețuire. Piesa vorbește despre limitele empatiei, despre control și abandon, într-o lume în care binele nu vine niciodată de la cei de la care te aștepți.


Personaje:

EA (22 ani) - studentă, vânzătoare, Maia;
EL (25 ani) - inginer, vânzător, Mihai;
FEMEIA (55-60 ani) - boschetară, mamă a trei copii, Lena;
BĀRBATUL (55-60 ani) - boschetar, fost ziarist, ani de pușcărie, Dan;
PAZNICUL (30-40 ani) - paznic parc, cel mult liceu, fără Bac, Pavel;
GRASU (55-60 ani) - boschetar, școală profesională, doi ani deținut la Canal, Ionuț;
PISICA nu se vede, din când în când din copac se aude "Miau".


(Parc. Întuneric, seară de toamnă. O alee, în dreapta o bancă, lângă bancă un coș de gunoi, de cealaltă parte un felinar care luminează slab și mai în spate un copac. Mihai și Maia intră ținându-se de mână.)

EL (entuziasmat): Phuaai! Ce s-au mai caftit! Oare chiar se pocneau pe bune? E schema aia cu palmele! Știi schema aia? (O ia înainte, apoi se întoarce și se preface că îi dă o palmă, cu sonor, așa cum fac actorii pe scenă. Fata tresare, face un pas înapoi, mai mult enervată decât speriată. El o sărută.) Scuze! N-am vrut să te sperii! (Continuă în fața ei cu scheme de bătaie amuzante. Observă că ea nu râde) Dacă erau numai faze serioase era prea heavy. La un moment dat era pe dramă rău de tot. Nu ți-a plăcut? Au jucat toți foarte bine! (Vede că nu îi răspunde, dar continuă, încercând să fie vesel) Ar trebui să venim mai des! N-am mai fost la teatru din liceu, de când ne ducea diriga cu forța. La piesele alea nașpa, pentru Bac, mai ții minte? Chiar ar trebui să venim mai des.
Nu ți-a plăcut, Maia?
EA: Ba da.
EL (o ia de umeri): Care fază?
EA: Toate.
EL: Nu așa. Una tot ți-a plăcut mai mult! Care?
EA: Ți-am spus. Toate.
EL: Dacă nu-ți place, nu mai venim.
EA (agasată): Mi-a plăcut spectacolul, ți-am spus. Fazele care te-au distrat pe tine erau tragice de fapt. (nervoasă, înțepată) Eu am mai fost la teatru de când am terminat liceul. Spune drept, pentru ce m-ai adus la spectacolul asta?
EL: Pentru că... am auzit că e bună. Și e premieră.
EA: La spectacolul asta te-am întrebat! De ce la asta?
EL: Ți-am spus! Ce dracu', Maia! Am vrut să te scot și eu undeva...
EA: Ai știut despre ce e vorba, nu?
EL: Am citit o prezentare, pe scurt...
EA: Mdaaa... Pentru că un personaj a trecut oarecum prin ce-am trecut eu, crezi că acum ar trebui să sar în sus de bucurie, nu?! Că nu sunt singura! (cu răutate) Ai știut subiectul, așa-i?
EL: Păi da, ți-am spus că...
EA: Ce simplu rezolvi tu! Gen să mă uit la un film cu război și-apoi să mă bucur că mie mi-a murit numai orhideea! Și să mă tăvălesc de râs prin parc, cu scheme de jiu-jitsu, sau ce dracu' ai făcut tu mai'nainte!
EL: Nuuu, Maia, nu! M-am gândit că te-ajută...
EA: Daaa, niște personaje imaginare m-ajută! Actrița care a plâns pe scenă e acum acasă și râde cu bărbat'su și cu copiii. Poimâine va plânge din nou de la 7 la 9. Daaa, m-ajută!
EL: Doamne, Maia! Știi că n-am vrut... Îmi pare rău. Am dat-o-n bară.
EA: Of! Na! (dă din mână) Știu că n-ai vrut. E OK. Sunt eu așa... Mă doare capul... Și mă doare.
EL: Ai spus că nu te mai doare.
EA: Las-o baltă! (pauză) Ai vândut ceva azi?
EL: Mdaaa. A mers.
EA: Din televizoarele alea cu probleme?
EL: Da, se termină stocul și gata! (hotărât să deschidă un subiect nou) Maia, vreau... "Miau"
EA: Taci! Am auzit un mieunat!
(ascultă amândoi câteva secunde, nu se mai aude nimic)
EL: Maia, vreau să-ți spun... "Miau!" (se aude tare)
EA: Pisu! Țițțț, țițțț! Țiiiț! Ai auzit și tu, nu? E aici, în copac.
EL: Da, cred că e o pisică în copac. Maia, vreau să-ți spun că...
EA: Taci! (Stau nemișcați câteva secunde. "Miau" pisica se aude din nou.)
EA: Unde ești, tu? O vezi? Dă-mi telefonul.
EL: Hai să bem o apă, un suc, ceva, mi-e așa de sete și vreau să vorbim...
EA: N-o văd... Da-i aici. Săraca... Poate nu știe să coboare... Dă-mi telefonul ăla!
EL (îi dă telefonul pornit pe lanternă): Toate pisicile știu să coboare, Maia!
EA: Nu! Alea mici nu știu. Nici alea mari, dacă-s speriate. S-o fi speriat de vreun câine și acum, normal că nu mai are curaj să coboare.
EL: Când i se face foame, coboară ea!
EA: Nu, nu! La bunica o pisică a stat trei zile pe un stâlp de lumina. Din ăla vechi, de lemn. Îți dai seama că îi era foame și n-a coborât! Aruncau în ea cu pietre și râdeau. Oooff! O piatră a nimerit-o și-a căzut. Dar n-a putut fugi imediat și unul dintre băieți a dat cu piciorul în ea. Apoi altul. Ca într-o minge de cârpă. (îl privește direct, acuzator, de parcă el era vinovat) Ca o cârpă era... Ahhh!
EL: Maia! (încearcă să o îmbrățișeze, ea se smucește)
EA: Eu am văzut pisica pe stâlp! Eu i-am spus bunicii. Eu am tot plâns să facă bunica ceva, să cheme pe cineva! A chemat un vecin. Ăla l-a chemat pe altul... s-au adunat o grămadă de golani. Aveam doar 7 ani. (pauză)
EL: Hai, iubito, asta-i altă pisică!
EA (enervată): Ce dacă! Poate păți la fel! "Miau!"
EA: O auzi? E aici, aici e! Nu plec până n-o dăm jos!
EL: Iubito, venim mâine dimineață, pe lumină și rezolvăm. Da' sunt sigur că până mâine coboară.
EA: Uite! Cred că-i acolo!
EL: Nu văd nimic! Pornește și telefonul tău.
EA (se preface că nu-l aude): E acolo!
EL: Eu tot n-o văd! Luminează și cu telefonul tău!
EA: Nu-l am. Mi-am schimbat geanta.
EL: Maia...
EA (nervoasă): Da, știu ce vrei să spui. (îl imită) Nu pleca fără telefonul încărcat, că nu se știe niciodată! Da' uite că am uitat să-l iau din cealaltă geantă! Oricum, știam că venim împreună! Acuma să nu-mi ții morală că nu-s atentă. Chiar n-am chef! Tu ești ăla perfect! Și întotdeauna atent: la lumină, la gaz, la telefon, la toate. Eu sunt zăpăcita!
EL: Dar, n-am spus asta!
EA: Nu, dar ai gândit-o. Am văzut de multe ori cum verifici după mine. Îmi tot repeți să fiu mai atentă cum mă comport! (cu ciudă) Parcă ești taică-meu. (ironic) Perfecți! Și tu și taică-meu!
EL: Am spus, dar nu așa cum ai zis tu acum. Mai blând, mai moale, mai bleg... (face pe blegul, teatral, vrea să o facă să râdă) "Maia, fi mai atentă..." (apoi vesel) Mie-mi place așa cum ești, Maia! (vrea să o ia de mână) "Miau!"
EA: Trebuie să te urci în copac.
EL: Cum să mă urc?! Uită-te și tu ce sus e prima creangă!
EA: Aducem o bancă!
EL: Și ce să fac, s-o prind de coadă?
EA: O chemi blând. Trebuie să încercăm! (EL încearcă să ridice banca)
EL: Să-mi bag piciorul! Asta-i prinsă în beton!

(Ea vede în cealaltă parte, în afara scenei, un panou)

EA: Uite! Panoul!
EL: Și ce vrei? Să mă urc pe panou?

(Se duc amândoi să aducă panoul pe care e o reclamă. Mihai se chinuie să urce pe panou, Maia îl susține. Mihai încearcă să ajungă la prima cracă, panoul se rupe și Mihai cade cu zgomot)

EA: Doamne! Te-ai lovit?
EL (se vaită): Nu mă pot ridica! Cred că mi-am rupt ceva! Sper că nu coloana!
EA (cu spaimă și îngrijorată se apleacă peste el să îl ridice): Mihai!

(Mihai o îmbrățișează, râde și se rostogolesc pe iarbă)

EA (nervoasă): Ce glumă proastă! M-ai speriat! Și uite ce mi-ai făcut cu haina. Pe-aici se pișă câinii!
EL: Și mâțele pentru care era să îmi rup spatele! (se ridică și se scutură de frunze)
Poate-s în călduri! O fi un motan înfierbântat, fugărit de alt motan înfierbântat și s-a salvat săracul urcându-se-n copac! (strigă în direcția copacului) Lașule!

(râde, o ajută să se ridice, îi scutură frunzele de pe haine)

EA: Sau poate-i o pisică cu pui. I-o fi fătat undeva și a venit să caute mâncare. Vreun câine o fi speriat-o. Sau vreun om! Tu îți dai seama că acum puiuții ei sunt undeva singuri?! În frig! Și înfometați! Dacă-s mici, ăia nu rezistă fără mama lor! (plânge isteric) Vai, Mihai, vor muri! Trebuie să-i salvăm cumva! Trebuie!
EL (mirat de reacția ei exagerată): Maia, Maia... te rog... liniștește-te.
EA: N-ai cum să-nțelegi. Ești bărbat. N-ai cum. Voi nu înțelegeți. Nici nu vreți... Să vă ia dracu'!

(Maia se trântește la baza copacului, nu-i mai pasă de haină, stă ghemuită și se leagănă, plânge. El o ia în brațe și o mângâie pe păr)

EA: Scuze... Crezi că voi fi o mamă bună?... Cândva...
EL: Sunt sigur, Maia, sunt sigur. "Miau" (zâmbesc amândoi)
Hai să salvăm pisica! Mă duc la paznicul parcului, sau jandarm, sau ce-o fi ăla care stă în gheretă la intrare. Poate are o scară. Stai aici. (o sărută) Ai grijă! Vin repede!


(Maia ascunsă după copac. Apar doi boschetari. O femeie și un bărbat. Femeia târăște un cărucior plin; sus se vede o pătură cu desene pentru copil mic. Bărbatul are în brațe o pungă cu o pâine și-o cutie cu lapte. El șchioapătă. Bărbatul vorbește corect, literar. Femeia vorbește ca o țărancă trăită la oraș, cu regionalisme, aici în text cu accente din Ardeal, dar vorbirea ei poate fi intensificată și adaptată pentru orice zonă.)

FEMEIA: Stai, stai o țâră, c-am obosit. Doamne, cât am umblat după hainele astea... (se așază pe bancă amândoi. Femeia stă înspre coșul de gunoi) Te doare piciorul... Nu ți-au mai ajuns bani de medicamente, așa-i? Numa' de nu ți s-ar infecta.
BĀRBATUL: Lasă... (vrea să-și dezlege gheata, dar o observă pe fată)
FEMEIA (se ridică și se uită în coșul de gunoi și pe lângă coș după chiștoace și zice cu ciudă): No, nimic!
BĀRBATUL (vorbește corect): Hei, ce faci acolo? (către femeie) E o fată!
FEMEIA: Ieși de-acolo și dă-ne-o țigară! Hei, tu! Dă-ne-o țigară!
EA (de după copac): Nu fumez!
FEMEIA: Nu fumezi, pe dracu! Toate fumați! Hai, ieși să te văd!
BĂRBATUL: Nu-ți fie teamă, domnișoară. Ai pățit ceva? Ai nevoie de ajutor?
EA (iese cu frică. Vorbește repede): E o pisică în copac! De-asta ne-am oprit aici. Să o ajutăm să coboare.
FEMEIA: O pisică? Unde?
EA: În copac!
FEMEIA: Doamne! Ce să caute-o mâță-n copac?!
BĀRBATUL: E neagră cu guler alb? (către femeie) Dacă-i a lui Grasu?!
EA: Nu știu cum e, că n-am văzut-o.
BĀRBATUL (către fată): Atunci cum de știi că-i acolo?
EA: Am auzit-o mieunând.
FEMEIA: Da' nu s-aude nimic.
EA: Acum nu, dar a mieunat.
BĂRBATUL: Avem un prieten care nu-și mai găsește pisica de-o săptămână. Dacă-i neagră cu guler alb, e posibil să fie a lui.
FEMEIA: Io cred, drăguță, că tu de altceva ești aci. Îl aștepți ca proasta și n-o venit! (râde răutăcios) Da' nici nu mai vine! La ora asta nu mai vine! Proasto! Nu mai vine! Îi cu alta, nu mai vine!
EA: Sunt cu prietenul meu, s-a dus...
FEMEIA (n-o ascultă, intră peste vorbele ei): Îi cu alta! Așa mi-o făcut și bărbatu-meu, s-o dus cu alta. Tânără ca tine! Ștoarfă!
BĀRBATUL: Hai, Lena, lasă, fata-n pace. (către Maia) Scuză-o, nu te supăra...
FEMEIA: Cu una ca tine mi-o tocat banii luați pe casă!
BĀRBATUL: Lena, hai că ne-așteaptă cu... (arată spre bagaje)
FEMEIA (e dusă în amintirile ei): Cum ți-o luat ție mințile, Nelule! Și io, ce proast-am fost, să te cred că ne luăm bloc cu trei camere... Acu' n-ai casă nici tu, nici io! Cât crezi c-o să te mai țină soră-ta?! Nelule, ce ne-ai făcut, Nelule...
BĀRBATUL: Hai, Lena, hai să mergem. E târziu.
FEMEIA (către Maia): Chiar n-ai nicio țigară?! Hai încoace să te văd mai bine. (o studiază, apoi blând) Nu mai vine, fată, nu mai vine. Mai bine lasă-l. Înainte să-ți toarne copii. Dacă îți face de-astea, o să-ți mai facă. Te-nșală și tu-nchizi ochii. Că-l iubești...
EA (se apropie de Femeie): Aveți copii?
FEMEIA: Am. Trei. Da-s plecați. În Anglia aflam de ei ultima dată. Când o auzit că tată-său o vândut casa o zis că nu se mai întorc. Că n-au la ce. Nu mai știu nimic de ei.
EA: Niciunul nu vă mai caută?
FEMEIA: Niciunul. Pentru ei io numai îs nimica. E ca și cum n-aș fi fost... Numa' io știu cum i-am crescut. Greu... Da' când erau mici, Doamne, Doamne, frumoși erau... Că nici eu n-am fost urâtă și nici tată-său. Îi îmbrăcam duminica frumos... în rochiță de barșon cu dantelă... și-n pantaloni la dungă cu cămașă albă pe băieți. Toată strada se uita după noi. Stăteam aci, aproape, amu' acolo-s vile, îi oraș, da' atunci era ca la țară.
EA (stingherită): Copii... ați mai avut... și alți...
FEMEIA (o privește lung): Am avut, da, că n-avea grijă... Și io... îl iubeam... și-apoi... no, greu o fost, că pe vremea aia nu te puteai duce la spital... Ăștia care nu știu cum o fost, vorbesc prostii! Era să mor odată că m-o dus cumnată-mea la o cunoștință de-a ei, vai, vai cum m-o rășpălit, două zile-o curs din mine. Numa' Dumnezeu m-o păzit să nu mor. Sau mai rău, să mă-nchidă, să rămână copiii nimănui. Că-i aveam deja pe toți trei.
EA: Și... vă gândiți la ei... la...
FEMEIA: O vreme da, apoi nu... apoi iar da și tot așa... de tot nu poți uita. Poate-ar fi fost mai buni ca ăștia de i-am născut, sau poate mai răi, numa' Dumnezeu știe. Tu ai copii? (Maia dă din cap că nu. Femeia tace o vreme, o privește din nou lung, Maia se uită spre bărbatul boschetar și Femeia dă din mână) El înțelege...

Maia își strânge brațele în jurul burții și se uită direct în ochii femeii)

FEMEIA: De tot nu uiți. Da' viața merge mai departe. (schimbă tonul, vrea să o înveselească pe fată) Ești tânără și sănătoasă! Bucură-te încă de tinerețe că, Doamne, repede mai trece! Și ai grijă cu cine te măriți, de nu te prețuiește, lasă-l, lasă-l, că de nu, te lasă el cu grijile și se duce!... C-așa-s bărbații! (încet, o cheamă pe fată lângă ea și îi spune la ureche, uitându-se cu coada ochiului spre Bărbat) Când femeia din mine o cere, mă mai întind cu câte unu', nu cu el (arată spre Bărbat), da' numa' când vreau eu și prunci nu mai fac! Că nu mai pot he, he, he...! (râs tabagic, amar)
BĀRBATUL: Hai, Lena că vine paznicul și poate-i ăla la care i-a dispărut bicicleta. N-am chef de ceartă. Să mergem! Dacă-i neagră cu guler alb, poate-i a lui Grasu.
EA: Dar nu știm dacă-i a lui... Totuși, dacă-l puteți anunța...
FEMEIA (pufnește în râs): Putem, drăguță, că stăm în bloc cu el. No, chiar n-ai nicio țigară?
EA: Nu, dar am o pungă cu bomboane. Și un pachet de biscuiți sărați.
FEMEIA: Biscuiții-s buni, dar apoi o să mi se facă sete. (mănâncă toți trei biscuiți)
EA (uimită): În... care bloc locuiți?
BĂRBATUL: În clădirea aia neterminată din spatele parcului. Aia cu patru etaje. E abandonată. Constructorul a luat avans de la viitorii proprietari și a plecat cu banii. A înșelat oameni în mai multe orașe și dus a fost!
EA: Și nu vă...?
FEMEIA: Nu, drăguță, nu ne dă afară primăria, mai vin din când în când, noi ne ascundem, ei știu că ne-ascundem, ne mai reclamă de pe la casele din vecini, iar vin, nu ne găsesc (râs tabagic). E unu' de treabă de la primărie care ne-o zis că dacă nu facem gălăgie și păstrăm curățenia în jurul blocului, ne lasă-n pace. Da' ne-o spus că până-n primăvară-i musai să ne căutăm alt loc că demolează blocu' și fac parcare.
EA: Și ce veți face?
FEMEIA: Să trecem de iarnă ș-om vedea.
EA: Câți sunteți?
FEMEIA: Spune-i tu! Că tu ești administratorul nostru!
BARBATUL: Între 6 și 10. Că unii mai pleacă... sau mor. Dar vin alții. Și nu sunt administrator.
FEMEIA: Ba ești! (către Maia, cu mândrie) Are școală multă, mai multă ca tine. Mi-e sete după biscuiții ăștia. "Miau"
FEMEIA: Acu' am auzit-o și io!

(Apare Mihai cu o pungă cu crenvurști și cu două sticle de apă în mână)

EL: N-a coborât?! Cine sunteți? (privește îngrijorat spre Maia)
FEMEIA (îl cercetează din privire și îi spune poruncitor): Ai grijă de fata asta, că-i frumoasă și bună!

(Maia îi face din cap femeii, printr-un gest prin care vrea să-i spună că "Nu El e vinovat", apoi se adresează lui Mihai)

EA: Ei spun că e posibil ca pisica să fie a unui prieten de-al lor. (ia o apă și i-o dă Femeii, din cealaltă bea ea).
BĀRBATUL (către Mihai): Un prieten își caută pisica de-o săptămână. Doar am stat de vorbă, stai liniștit.
EL (mai liniștit): Am luat crenvurști de la non-stop-ul din colț. Poate simte mirosul și coboară. (Ia un crenvurst și îl flutură în aer, chemând pisica) Țițțț! Țițțț! Țiiiț!
EA: Și paznicul? N-are scară?
EL: A zis că vine după ce face un rond prin tot parcul, că na, așa trebuie să facă la ora asta.
BĀRBATUL: Lena, să mergem!
FEMEIA: Mai bine v-ați duce și voi acasă. Coboară ea! Mâncați crenvurști și vă iubiți! Aveți casă, nu?
EA: Nu stăm împreună. El are o garsonieră.
FEMEIA: Îi bună și-aia. La ce vă trebe mai mult! Dacă n-aveți copii, îi destul!
EA: Luați jumătate! (împarte jumătate din crenvurști) Și bomboanele!
BĀRBATUL: Mulțumim! Îi spunem prietenului nostru de pisică. Poate-i a lui. Seară bună!
FEMEIA: Da, da, e-a lui! A lui tre' să fie! Uite că vine paznicu'! (cu dispreț) Ăsta n-o să v-ajute! Dacă era ălalalt, pita lui Dumnezeu! Ăsta...
(Arată un gest obscen către paznicul care se apropie. Bărbatul o ia de braț și se depărtează amândoi în grabă, el șchiopătând, ea târând căruciorul)


(Paznicul intră important, mâncând semințe și scuipând cojile pe jos. La brâu îi atârnă bastonul din dotare. Vorbirea lui seamănă cu a Femeii, dar își dă importanță la unele cuvinte.)

PAZNICUL (către boschetari): Fire-ați ai dracului! (către tineri) Unde-i mâța?
EA: Aici, în copacul ăsta.
PAZNICUL: N-o văd.
EA: Luminează cu telefonul.
EL: Nu mai am baterie.
PAZNICUL: O să coboare!
EA: Domnule, n-o putem lăsa acolo! N-aveți o scară lungă?
PAZNICUL: N-avem.
EL: Și n-ar trebui s-aveți? Pentru o reparație, o intervenție?
PAZNICUL: Ce vorbești?! Eu păzesc. Nu repar. Numai ăștia de la lumină vin să repare. Sau să decoreze. Sau constructorii.
EA: Dar nu s-a mai întâmplat așa ceva? Să fie salvat un animal? Pe cine să sunăm?
PAZNICUL: N-aveți pe cine.
EA: Eu am văzut situații când au venit pompierii!
PAZNICUL: Ha! Da' nu arde!
EL: Nu arde, dar am văzut la televizor când pompierii au salvat animale din copaci, din fântâni, la inundații...
PAZNICUL: Pe ce canal?
EL: Nu știu.
PAZNICUL: La Realitatea TV? Că numa' ei spune adevărul. (important) Restul e fake.
EL: Vă spun că erau din România și au salvat o pisică. Pompierii.
PAZNICUL: Sunați. Da' pe răspunderea voastră. Eu nu chem pompierii pentru o mâță.
EL: Păi, n-avem telefon. Ne dați telefonul să sunăm de pe al dumneavoastră?
PAZNICUL: Nuuu.... Nici vorbă! Că se înregistrează numărul și mă găsește. N-am chef să plătesc amendă. Sau să-mi pierd serviciu'.
EL (neputincios, către Maia): Atunci, ce naiba fac?! (Paznicul dă din umeri și scuipă în continuare semințe.) "Miau"
EA: Ați auzit-o? E sus!
PAZNICUL: Era o echipă care punea beculețe în capătul ălalalt al parcului. Cu o mașină cu cabină din aia, cum îi zice... telescopică.
EL: Acuma-mi spui? I-ai întrebat, pot veni să coboare pisica?
PAZNICUL (țâfnos și important): Ți-am spus că io trebe să-mi fac rondul la ora 10 și să scriu raportul de seară. Nu intră în obligația mea. Am eu altele de făcut decât...
EL (nervos): Bine, bine! Acolo, erau? (Arată în direcția opusă de unde a venit el) Fug, poate-i mai prind! (Pauză)
PAZNICUL (către Maia, scuipă semințe): Daaa' de unde știi că-i pisică? Femelă, vreau să zic! Poate că-i motan. (râde tâmp)
EA: Ce importanță are?!
PAZNICUL: Păi, dacă-i motan, poate c-o fugărit vreo mâță, s-o fi încăierat cu alt motan. Și fricosul s-o fi urcat în copac. Poate că-i un motan fricos. (râde tâmp)
EA: Ce importanță are?
PAZNICUL: Păi, are. Că motanii fricoși, ca și bărbații fricoși, nu merită să fie salvați.
EA: Cum vine asta?
PAZNICUL: Să zicem că bărbatu' ăsta al tău, prietenu' ăsta al tău, că nu cred că sunteți luați încă, nu, așa-i?!... dacă e să se încaiere cu vreunul, ce face? Fuge, că nu-l văd prea curajos.
EA: Ce aiurea! Nici măcar nu-l cunoașteți!
PAZNICUL: Aaaa, poate că nu-i chiar fricos, da' prost e.
EA: Cum îți permiți?
PAZNICUL: Păi cum lasă o femeie așa faină ca tine noaptea aici? Singurică!
EA: Păi m-a lăsat cu dumneata, că ești paznic, are încredere.
PAZNICUL: Paznic de parc, nu de femei. Dacă pățești ceva, ce, crezi că io răspund? Io răspund de baracă, de bănci, de panouri, de fântână, nu de muieri! Și de boschetari! Și de mâțele din copaci! (Ea tace) Ești drăguță! "Miau"
Și mâța-i de acord. (zâmbește și Maia) Când râzi ești și mai drăguță! (Se apropie de Maia și își pune mâna pe sex)
EA (contrariată): Ce faaaci?
PAZNICUL: Hai, lasă, lasă, că te-am văzut io și cu alții!
EA: Bă, porcule! Unde m-ai văzut?
PAZNICUL: Aci, în parc. Veniți să vă mozoliți și să vă pipăiți pe băncile alea din spatele tufișurilor. Credeți că nu vă văd?! (își mângâie porcos bastonul)
EA: Nu eram eu! Și chiar daca-aș fi fost! Ce treabă ai tu? Obsedatule!

(Ea fuge în spate, încearcă să caute ceva în poșetă, dar nu reușește, el o ajunge și încearcă să o prindă de mână)

PAZNICUL: Hai, domnișorică! Ce?! N-ai mai strâns pulă? Hai că-ți place!

(Maia îl izbește cu putere între picioare, Paznicul se adună de durere. Maia găsește spray-ul paralizant în poșetă și îl îndreaptă cu mâinile tremurânde spre Paznic)

PAZNICUL: Curva dracului!
EA: Te reclam la poliție! Și la șefii tăi!
PAZNICUL: Reclami pe dracu! Ha! Ce crezi c-o să-mi facă?! Ce?! Săriți în sus că sunteți agresate da' voi v-o căutați cu lumânarea! Umblați toate după pulă și-apoi faceți pe sfintele! (se apropie de ea)
EA: Să nu m-atingi, că strig! Aici! Ajutor! Aici!

(Paznicul îl vede pe Grasu boschetarul, care intră în scenă în fugă și se retrage mai în spate. Grasu nu realizează ce s-a întâmplat, e interesat doar de pisică)

GRASU: Da, da! Unde-i?
PAZNICUL: Cine, bă?
GRASU: Costumaș, motanul meu!
EA (pune spray-ul în geantă): E-acolo, sus, dar nu știu dacă-i Costumaș. Bine c-ați venit!
GRASU: El trebuie să fie. Costumaș, Costumaș! (Pisica nu răspunde.) Cum îl dăm jos?
EA: S-a dus prietenul meu să-i cheme pe ăia care pun beculețe, că au mașină cu scară. (ctre Grasa) Domnule, ați văzut...
PAZNICUL (intră peste vorba Maiei și-l prinde de umăr pe Grasu): Ia zi, Grasule, cum e cu bicicleta mea?
(Grasu se scutură de mâna paznicului, Maia îi dă un crenvurst lui Grasu, Grasu îl mișcă în aer)
GRASU: Costumaș, Costumaș! El trebuie să fie. Costumaș, Costumaș! Țiiț! Țiț-țiiiț! (agitat) Când vin ăia cu scara?
EA: Stați aici până vin. Vă rog! Vin imediat!
PAZNICUL: Grasule, te faci că n-auzi? Mama voastră de hoți și nespălați! Care dintre voi mi-o șutit bicla? Că vă dau pe mâna poliției pe toți!
GRASU: Nu ți-a luat-o niciunul dintre noi!
PAZNICUL: Ba bine că nu! O furat-o și-o vândut-o!
GRASU: N-o luat-o dintr-ai noștri. C-ar fi vândut-o și-n ziua aia ar fi dat de băut și mâncare la toți. Da' de când ți-o dispărut ție bicicleta n-o dat nime de băut! (se întoarce la copac și strigă pisica) Costumaș! Costumaș!
PAZNICUL: Minți! Vă apărați între voi, da' lasă că vă dă muie poliția! Unu' să nu mai văd prin parcul meu! Să vă-nchidă pe toți!
GRASU: Parcul tău?! Da' cine te crezi tu, mă, labagiule? (Paznicul pune mâna preventiv pe baston, Grasu încearcă să se calmeze) Ascultă, mă! Ăia, tinerii ăia care se-adună la statuie. Ăia. Eram mai încolo, pe-o bancă. Da' vorbeau tare, că no, vor să fie auziți. O fată o zis "Ia-i femeii ăleia căruciorul și aruncă-i-l în fântâna cu arteziene!" Și-o râs toți.
PAZNICUL: Povești! Mie zi-mi care mi-o furat bicicleta!
GRASU: Așteaptă! Unul dintre băieți o zis: "Mai bine să-i aruncăm în Criș bicicleta lui prostu' ăla", și-o arătat către baraca ta." Fetele țipau și râdeau... Nu știu ce-o mai fost, c-am plecat. N-am mai vrut să-i aud. A doua zi am aflat că ți-o dispărut. Poate că bicicleta ta e-n Criș, așa că mucles, nu te mai lega de noi!

(EL apare în fugă)

EL: Nu i-am mai prins! Căcat! Dacă le ziceai atunci, poate veneau!
EA: Hai să încercăm totuși la pompieri! Numai că noi n-avem telefon... (arată spre Paznic)
EL: Domnule, ne dați telefonul dumneavoastră?
PAZNICUL: Nuuu...

(Grasu se repede și îl ia de guler pe Paznic.)

GRASU: Cum, mă, să nu vrei să dai telefon?! Costumaș stă în copac de-o săptămână și tu nu vrei să dai telefonul? Scoate telefonul!

(Paznicul se împotrivește. Cei doi se încaieră. Mihai intervine între ei.
Paznicul o încasează și de frică îi dă telefonul lui Grasu. Grasu i-l dă Maiei.)

EA (se aud numai răspunsurile Maiei; convorbirea e direcționată):
- Da! Mulțumesc!
(- Bună seara! Sunt agentul... de serviciu. Vă rog numele dumneavoastră.)
- Maia. Maia Popescu.
(- Numărul dumneavoastră de buletin)
-¥Nu-l știu. Nu am buletinul la mine.
(- Adresa?)
-Adresa mea? Dar nu-s acasă, nu acasă e problema, sunt în parc.
(- Vă rog, adresa dumneavoastră. Dacă aveați buletinul, vă găseam noi adresa, așa...)
-Bulevardul Decebal nr 15, Bloc A 3, apartamentul 8.
(- Care e problema?)
-O pisică în copac. În parc. Nu poate coborî.
(- Domnișoară, vă dați seama că între timp poate arde undeva?)
-Da', știu că sunt situații mai grave, dar am văzut la televizor...
(- E un incendiu în parc?)
-Nu, nu e incendiu în parc, dar pisica...
(- Domnișoară, la ora asta nu avem mașini disponibile, reveniți mâine dimineață.)
-Dar...
(- Domnișoară, apelul și convorbirea s-au înregistrat, Dacă între timp a avut loc un incendiu și dumneavoastră ați blocat intervenția, sunteți pasibilă de amendă.)
- Înțeleg, dar ce pot să fac?
(- Poate că echipele de la Electrica sunt în zonă. Ei au scări. Vă rog, nu mai țineți blocată linia. La revedere!)
GRASU (îi ia nervos telefonul din mână): Alo, veniți repede! A închis! Grijania mamii lor!
EL: Ce-au zis?
EA: Nu au mașini acum. Nu vin. Posibil mâine dimineață. Poate-mi dă și amendă că am blocat linia.
PAZNICUL (îngrijorat): V-am zis io! Pe numărul meu! Voi s-o plătiți! Și să dați și declarație că mi-ați luat telefonul cu forța!
EL: Sună la Electrica!
EA: Electrica?... Bună seara! Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, vă rugăm frumos, avem nevoie de o scară lungă, dumneavoastră aveți mașini speciale. O pisică e aici în parcul central în copac și...
.......
- Nu, nu e glumă, vă dau numele și adresa mea, buletinul nu-l am, dar vă rog...
.........
- Nu, nu e pisica mea, dar miaună...
......
- Vă rog, nu râdeți, chiar nu vă pasă?!... un animal e...
.........
- Vă rog, încercați, îi plătim pe băieți, poate îi convingeți, vă rog, așteptăm... Bine, mulțumesc...
GRASU: Vin?
EA: A zis că încearcă să-i trimită, era dispecerul, dar nu-i sigur...
GRASU: Mama mă-sii lor de escroci, se fâțâie toată ziua cu ghirlande și reclame și când e vorba de-un animal, de-o viață, dau din colț în colț! (nervos) Cheamă Televiziunea!
EA (speriată): Care?
GRASU: Ăia care-s cu primarul. Că tot se laudă c-au grijă de oameni și de animale.
EL: Nu cred că e cazul... (încearcă să o convingă, dar Maia se retrage și vorbește cu cineva de la televiziune; nu se aude, dar din gesturi rezultă că a luat legătura cu cineva. Paznicul și Grasu vorbesc în timp ce Maia gesticulează.)
PAZNICUL: Eu mă duc!
GRASU: Nu te duci nicăieri!
EA (i-a auzit și intervine cu ură): Nu te duci nicăieri! (continuă apoi la telefon, dar atentă la ce vorbesc bărbații. Mihai devine bănuitor și o întreabă din privire pe Maia dacă e totul OK)
GRASU: Să vadă și televiziunea cum ai grijă de parc. Să le spun eu cum te legi de fetele de liceu și închizi ochii la traficanții de la WC-ul public. Taci, crezi că noi nu știm?! Crezi că noi ăștia, amărâții care dormim pe bănci nu vedem? (Grasu ia crenvurstul și îl agită în aer.) Costumaș! Hai jos, Costumaș! Uite ce primești, iubitule! "Miau" (dezamăgit) Nu cred că e Costumaș! Costumaș! Hai Costumaș, mai spune ceva! Costumaș!

(Maia a terminat convorbirea, Paznicul vrea să-și recupereze telefonul)

GRASU: Pune lumină! (Maia îndreaptă lumina sus spre copac.) Nu-l văd! Ba! Uite-acolo! E ceva negru! Unde mișcă creanga! El e! El trebuie să fie! Mă duc să aduc de undeva o scară! Până vin ăștia... (vorbește în timp ce se depărtează) Nu te las acolo Costumaș. Aduce tata o scară, rezolvă tata...
PAZNICUL: Mă duc și eu. Mai am de scris raportul.
EA (Maia îi dă telefonul): Du-te! Că poate scriu și eu un raport...
EL: Raport?
EA: Nimic, lasă...
PAZNICUL (Pleacă. Din culise se aude cum strigă): Cărați-vă dracului din parcul meu. Cu tot cu mâța!


(Maia și Mihai rămân singuri. Stau pe bancă)

EA: Ce porc!
EL: Ți-a făcut ceva? Am plecat și te-am lăsat singură cu el! Apoi m-am gândit, dar eram deja... Ți-a făcut ceva? Zi, Maia, că îl zdrobesc!
EA: Nu, liniștește-te! E doar un porc de om de care-i plină țara asta. (pauză) Nu mi-a făcut nimic, doar m-a scârbit. Era cât pe ce să-l dau cu spray-ul ăla de la tine. Parc-am știut să mi-l pun în geantă. Telefonul nu, spray-ul da! Nici nu cred că știu să-l folosesc. Când mi l-ai dat n-am fost prea atentă...
EL: Dă-l încoace! E ca un spray obișnuit. Numai să ai grijă cum îl direcționezi. Să nu-ți dai cu el în ochi.
EA: Of, asta-mi mai lipsea! Bine c-a venit domnul ăla, stăpânul lui... Costumaș. Știi, până-n seara asta... eu nu prea i-am băgat în seamă pe oamenii ăștia. Îi ocoleam. I-am considerat întotdeauna periculoși. Dar, parcă nu-s chiar așa...
EL: Majoritatea totuși cred că sunt. Mai bine ferește-te. Când sunt beți, sau drogați, sau n-au ce mânca, sunt în stare de orice. Nu numai ei...
EA: Și femeia aia... Și bărbatul, ăla de era cu ea, tu ai auzit cum vorbea... Foarte politicos. Ce s-o fi întâmplat cu oamenii ăștia de-au ajuns pe străzi?!
EL: Mai ușor decât crezi. "Viața bate filmul"... era o emisiune pe care o urmărea mama.
EA: Daaa... și mama. Înainte să plece.
EL: Ai vorbit cu ea?
EA: Despre... Nuuu... Că așa... pe whatsapp, după atâta timp... Ea, când îmi vorbește, mă ia ca și cum aș fi tot la școală... uită că au trecut 7 ani. Mă întreabă tot de teme... e ruptă de mine... nu îmi vine să-i spun nimic. Și... nici nu cred că o interesează prea mult ce facem noi aici. Nici eu, nici tata. Știi, iar mi-a venit gândul ăla, să plec! Să plec dracu' de-aici!
EL: Maia, am vorbit despre asta, nu?
EA: Da, am vorbit... dar n-am decis nimic.
EL (calm, se vede că îi explică din nou o situație discutată): Maia, ai fost de acord că fratele tău e acolo doar un simplu angajat, nu e restaurantul lui. Dacă te duci la frate-tău vei fi o chelneriță, poate cu bani mai mulți decât aici, dar atât. (mai autoritar) Tu crezi că acolo, în Anglia, sau Italia, sau Germania, sau mai știu eu unde, totul e roz?
EA: Am vorbit la facultă, sunt examene pe care le pot da online, pot întrerupe un an și-apoi...
EL: Maia, nici tu nu crezi ce spui. Am colegi care au plecat cu același gând. Muncesc 10 -12 ore pe zi. S-au lăsat de facultate.
EA: Mihai, tu nu înțelegi prin ce-am trecut eu... și gunoiul ăsta de paznic...
EL: Maia, gunoaie de oameni sunt peste tot! Chiar peste tot! Aici mă ai pe mine, pe taică-tău...
EA: Daaa, taică-meu, dacă ar știi... De când a plecat mama a luat-o rău de tot cu religia. (pauză) La început n-am simțit, eram și mai mică, dar acum văd că e din ce în ce mai...
EL: Cum adică? Nu mi-ai zis niciodată de taică-tău decât că... na, îți cere să fii mai atentă.
EA: Ce să-ți zic, Mihai?! Nu-i destul că ți-am zis de mama că-i dusă de 7 ani, de frate-meu că și-a luat și el lumea-n cap de doi ani, ce să-ți mai zic? Taică-meu e văzut super-ok din exterior, un model... dar nu-i chiar așa.
EL: Păi, nici cu părinții mei nu-s de acord întotdeauna, dar atâta pot ei, au trăit alte vremuri, la vârsta lor n-am cum să le cer să fie altfel. De când m-am mutat în garsonieră ne înțelegem mult mai bine. Adică, și 'nainte, dar acum acceptă că eu decid ce fac cu viața mea. E chiar ok. Știu de tine și abia așteaptă să te cunoască.
EA: Da?! Uite că taică-meu nu-i așa. Zici că s-a tâmpit cu biserica și legile sfinte...
EL: Păi, și mama merge la biserică. I-am spus acum două săptămâni să se roage pentru tine, nu i-am spus pentru ce, n-a insistat și... poate c-a ajutat.
EA: Oooo, dac-ar știi tata ce-am făcut, m-ar da afară din casă.
EL: Nu exagerezi?!
EA: Oooo, nu!... Măcar dacă nu l-aș auzi cum geme în fiecare dimineață, ș-apoi se duce la baie să se șteargă. Probabil că-i e dor de mama, de o femeie... Îl înțeleg, na... Dar în fața lumii vrea să pară sfânt! Și are niște idei fixe... Nu e om rău, dar... Poate de-aia a plecat mama. La timp... pentru ea... Poate că acum e cu cineva care o iubește pe bune. Lângă taică-meu cred că niciodată n-a simțit... cum e să faci dragoste cu adevărat.

(tăcere)

EL: Maia, și tu poți pleca de-acasă. Dar nu așa cum văd că te gândești, să fugi la frate-tău, sau nu știu unde prin lume. Maia, eu te iubesc. Te poți muta la mine. De tot! Ești prima fată la care îi spun asta.
EA: Of, Doamne! Ești drăguț, Mihai, dar nu ne știm destul de bine!
EL: Cum nu? Două luni nu e mult, dar în astea două luni te-am cunoscut și m-am îndrăgostit de tine, pe bune! Și tu ai avut încredere în mine, ne-am sfătuit, ai luat o decizie foarte grea... Și ai rupt-o definitiv cu individul ăla care nu te merita. Gata!
EA: Ce simplu vezi tu lucrurile...
EL: Așa și sunt! Dacă nu te lasă în pace nici acum, îl dăm pe mâna poliției! Maia, nu trebuie să fugi de probleme, putem să le rezolvăm. Împreună! Altfel, problemele vor veni după tine și-n Anglia și oriunde ai fugi. Că sunt în capul tău. În capul ăsta frumos. (o sărută pe păr)
EA: Mi-e frică!
EL: Suntem împreună. "Miau" (zâmbesc)
EA: Nu știu dacă o să trimită pe cineva de la Electrica. Mai așteptăm... Ăia de la Televiziune măcar mi-au spus politicos că ei nu vin. (Mănâncă amândoi crenvurști) Sunt buni. "Miau" (râd)
EL (către pisica din copac): Hai jos! Pentru tine erau!
EL (vioi): Maia... Tot voiam să-ți spun în seara asta. Ieri am dat peste un anunț. O companie străină care face produse electronice își caută ingineri. Am fost azi la sediul lor. Am dat interviu. Mi-au oferit pe loc un salariu de... na, e mai mic decât ce iau acum, dar posibilități de promovare sunt foarte mari. (din ce în ce mai entuziasmat) Au sedii în orașe mari din România. Și în străinătate! Poate va trebui să merg în delegații... Și chiar am putea să ne mutăm în alt oraș. De ce nu? După ce îți iei și tu licența. Un an trece repede. Maia, aș face meseria mea, în sfârșit! Sunt inginer, dar de doi ani fac numai vânzări... Mâine trebuie să le dau răspunsul. Tu ce zici?
EA: Pentru tine ar fi foarte bine.
EL: Și pentru tine. Să știi că m-am gândit la amândoi. Mai ai un an de facultate și îți iei diploma.
EA: Și voi fi tot vânzătoare!
EL: Nu e chiar așa! Studiile contează. Am văzut azi, la interviu. Ca economistă sau contabilă găsești ușor de lucru.
EA: Visul meu era să am o cofetărie, să fac biscuiți, și brânzoaice, și cornulețe, și cozonaci...
EL: Da, știu, de asta am acum aragaz cu cuptor! Și de asta am pus pe mine kilogramul și luna. (râde) Ce-ți mai place să învârți lingurile și mie să ling crema de pe vase! (o pupă precum ar linge cremă de pe obrazul ei, râde, apoi serios și cu entuziasm) Ai talent, Maia, și și știi tot felul de chestii de la bunică-ta! De ce să nu poți avea cofetăria ta?!
EA: Pentru că n-avem bani. În Anglia...
EL (îi întrerupe vorba): Lasă Anglia! Aici știi cum e, cu bune cu rele... "Miau"
EA (visătoare): Biscuiți în formă de pisică!
EL: O firmă luminoasă "La Costumaș".
EA: Fete care servesc îmbrăcate în alb și negru. Și cofetarii la fel!
EL: Stop! Numai pe mine să nu mă obligi să umblu în costum! (râd) Uite, în timp voi câștiga mai mult și ne vom putea permite un apartament mai mare. Sau o casă! Când vom avea copii.
EA: Noi, copii?!
EL: Da, la un moment dat. Trei!... Dar nu deodată! (râd, apoi Maia devine serioasă) "Miau"
EA: Și un câine. Și două pisici. Biata pisică... (pauză, se ridică și scrutează copacul) Animalele înțeleg totul. Nu știu cum, dar când te privesc în ochi... un câine, o pisică... chiar și o pasăre...
Te uiți în ochii lor și vezi iubire. Și încredere. Și tristețe.
La oameni... și dacă vezi asta, nu poți fi sigur niciodată dacă e adevăr, sau minciună.
EL: Maia...
EA (cu durere): Oamenii înșală... mint... umilesc... lovesc...
EL: Maia! Maia! Eu sunt aici. Eu nu te mint! Eu te iubesc! (se ridică și vrea să o îmbrățișeze, Maia se desprinde ușor și se depărtează de Mihai) Maia, i-ai spus lui taică-tău de mine? Nu? Nu-i nimic, îi spui mâine. Mă prezint frumos, frumos de tot, aranjat cu cravată, la costum, învăț și vreo două texte din Biblie, îl dau gata pe bătrânu'. N-am eu cine știe ce, da's inginer, am slujbă, am casă - ai auzit ce-a zis femeia aia - până facem copii, ne-ajunge garsoniera! Ce zici?! (Maia tace, cu capul plecat. Pauză)
(Mihai, cu durere) Dar nu-i destul, așa-i? Nici dacă dau jos pisica asta blestemată, nici dacă aș avea un job gras, nici dacă... nu-i destul... Fuck! Cântecul ăla tâmpit "Ce are ea și nu am eu?"... cântecul ăla tâmpit merge și la bărbați... "Ce are el și nu am eu?" Fuck! (tac amândoi)


(EL, EA. Intră GRASU cu o scară de lemn lungă, folosită, pătată cu vopsea, cum au zugravii. E ajutat de BĂRBATUL boschetar. Grasu pune scara lângă copac și în timp ce se urcă pe scară îi întreabă pe tineri)

GRASU: N-a coborât, așa-i?
EA: Nu. (Grasu ajunge mai sus , scoate din buzunar o lanternă și luminează cu ea copacul)
GRASU: Costumaș! Costumaș! Hai la tata! Hai, Costumaș! Unde ești, mă, banditule? Hai să te duc acasă, Costumaș! Hai, dragule!

(Intră și Paznicul)

PAZNICUL: Încă n-ați plecat? Mânca-i-ai coada! (Grasu se face că nu-l aude)
EA: Uite, parc-a mișcat acolo!
GRASU: Unde?
EA: Acolo, în stânga! Mai la margine! Acolo! (Grasu luminează acolo, nimic)
PAZNICUL: Miau, miorlau, miorlaauuu! (râde)

(Grasu se dă jos și merge să-l ia la pumni pe Paznic. Mihai îi desparte. Se mai înjură o vreme, apoi fiecare se liniștește și rămân în scenă în locuri fixe.
Bărbatul boschetar stă jos, sub felinar, poate pe o bordură, sau piatră, scrie într-un caiet.
Mihai stă jos, la baza copacului. Maia lângă scară. Paznicul, în stânga, rezemat de felinar.
Grasu pe bancă.)

GRASU: Poate că ăia cu cabina telescopică ar vedea-o de sus. Ai zis că vin, nu? (toți tac)

(Intră și Femeia care e băută. Are la ea o sticlă în care e țuică și din care lipsește. Femeia se așază pe bancă lângă Grasu, îi dă sticla, îl urmărește atent până trage o dușcă, apoi i-o ia înapoi)

GRASU: De unde? (arată spre sticlă)
FEMEIA: Treaba mea! (râde, apoi îi șoptește, dar se uită să nu o audă Bărbatul) De la pescari!
PAZNICUL (după un timp, către Bărbat): Și tu, ce tot scrii acolo? (Bărbatul nu-i răspunde)
FEMEIA: E scriitor.
PAZNICUL: Scriitor pe dracu'. Ce scrii, bă? Că io am încheiat raportul pentru seara asta. Am scris tot ce trebuia în registru. Că nu s-a-ntâmplat nimic. Deși, mama voastră de boschetari, ar fi trebuit să scriu că m-ați amenințat. Auzi, bă? Ce tot scrii? (vrea să-i smulgă caietul din mână. Femeia sare de pe bancă și îl împinge.)
FEMEIA: Lasă-l, mă! N-are treabă cu tine! El scrie ce vede, da' așa, ca o poveste! Are școală, nu ca tine, prostule! Lasă-l să scrie! Dacă n-ar fi bolnav, ar face multe! (Paznicul se retrage)
FEMEIA (merge către Maia): Fetițo, io de-aia m-am întors, că te-am văzut așa supărată. Tu ești cam de-o seamă cu fata mea. Cine știe pe unde-o fi... ce face... și ce necazuri are. Of, of, fata mea, fata mea... (mai trage o dușcă). De-asta m-am întors. Să-ți spun ca nu cumva să te-ntorci la el dacă te-nșală.
EA (se răstește la Femeie): Da' nu mă-ntorc!
FEMEIA: Lasă, fata mea, că toate trec. Să nu te-ntorci... (Merge spre Maia, dar aceasta se ferește de ea. Femeia arată spre Mihai) El cine e?
EA: Nimeni. (Mihai aude și tresare, Ea încearcă să repare). Un prieten. (nervoasă, către Femeie) Ce te bagi? Nu-i treaba ta!
FEMEIA: Io numa-ți spun... (Femeia merge spre bancă, se dezechilibrează și cade. Mihai merge repede și o ajută să se ridice. Femeia îi spune Maiei) Nu-i el, așa-i?... Că băiatu' ăsta-i drăguț și pare bun...
EA (strigă la Femeie, foarte nervoasă): De ce nu-ți vezi de băutura ta?!
EL (compătimitor, către Femeie, conducând-o spre bancă): De ce bei, femeie?
FEMEIA: Beau să uit! Să nu mai simt! (Către Mihai, tare) Hai, dă, hai, împunge-mă, hai, dă, taie-mă! Hai, să vezi că nu simt!

(Mihai se retrage speriat)

PAZNICUL: E nebună! Toți sunt nebuni!

(Femeia se așază pe bancă, Mihai se întoarce lângă Maia)

EL (trist, către Maia): Te-am văzut în mașină cu el. Aproape că ai urcat pe trotuar în curbă și ai depășit tramvaiul la milimetru. A doua zi după ce ți-ai luat carnetul. Probabil că voiai să-l impresionezi. Vă mai întâlniți?
EA: Nu, nu. Atunci m-a așteptat la serviciu... Nu credea că mi-am luat carnetul. M-a lăsat să conduc... De fapt... eu l-am sunat. O prostie!... De ce nu mi-ai spus că m-ai văzut? Ce ai crezut?
EL: N-am vrut să cred nimic. Nu mi-a plăcut, dar n-am vrut să cred nimic. Decât că ai condus imprudent. Mașina lui. Abia te cunoscusem.
EA: L-am sunat pentru că... Atunci i-am spus că... Mi-a reproșat... că n-am avut grijă. Că sunt proastă. Că... să mă descurc. Că el ține la mine, dar... De-asta am condus așa. De-atunci nu l-am mai văzut... Nu m-a mai sunat. Nu știe...
EL: Și vrei să-i spui?
EA: Nu știu. Dacă mă sună... nu știu.
EL (nervos, decepționat): Aștepți să te sune, nu? Și dacă nu te sună, o să-l suni tu, nu? Nu contează că te-a bătut, te-a amenințat, te-a mințit, te-a înșelat, că nu i-a păsat că erai gravidă cu el și... nu contează, Maia, așa-i?!... Îl iubești, îl iubești încă... Cum poți?! Nu înțeleg, chiar nu te înțeleg! (se prăbușește sub copac)
FEMEIA (se ridică și merge spre Mihai, amețită): Ce nu-nțelegi, mă? Că o femeie...
EA: Ți-am spus să nu te bagi!
FEMEIA (către toți, cu sticla în mână): Bărbații! Vouă vă pasă numa' de sculă! Vă pasă de altceva? Vă pasă, mă?
PAZNICUL: Da' ție, nespălato, ție de ce-ți pasă? De băutură! Puțiți și furați! (încrezut) Io am serviciu! Io am răspundere, nu ca voi!
FEMEIA (îndreptându-se spre Paznic): Eu nu fur, mă! Lucrez! Mă cheamă o doamnă care mă știe de când aveam casa mea și îi fac curățenie și fac baie la ea.
PAZNICUL: Daaa, poveste veche! Zi, hai zi! De când nu te-a mai chemat?
GRASU: I-ai zis că știu să repar la WC, la ghivetă, la canalizare, că mă pricep la orice?
FEMEIA: I-am zis, da'... da', i-am zis, da' n-are încredere. Pe mine mă cunoaște de când aveam casa și eram...
GRASU (răstit): Nu i-ai zis! Așa-i că nu i-ai zis?
PAZNICUL: Cui să-i zică, bă? Cine-ar chema o bețivă să-i intre-n casă?! Minte! Mințiți toți! Cărați-vă din parc că vă scriu în raportul de dimineață! "Miau"
Și voi! (arată către Maia și către Mihai) Cărați-vă! Du-o acasă să uite de mâță. Și de ăla de-o futut-o mai bine ca tine!

(Mihai se repede la Paznic. Se ceartă Femeia cu Grasu, Paznicul cu EL. Hărmălaie, vorbesc toți deodată)

FEMEIA: No, și ce dacă nu i-am zis? Ce? Trebe să-ți caut io de lucru?!
GRASU: Am știut că nu i-ai zis! Vă las io fără curent! Chiar în seara asta! Tai toate firele!
FEMEIA: No, și? N-o să-i mai vezi gaura la aia nouă ce-o venit aseară?
GRASU: Ordinară ce ești! Aia-i cu copil mic!
BĂRBATUL (intervine hotărât): Terminați amândoi!
EL: Te-ai legat de Ea, jegule! Nu ești mai bun ca boschetarii ăștia!
PAZNICUL: Nu-i adevărat! Nu i-am făcut nimic!
EL: Minți! Las' că spui tu tot la poliție! Am martori. Pe El! (arată spre Grasu)
PAZNICUL: Am glumit cu ea! Numa' am glumit! Martor, el? Cine-o să-l creadă?!
EL: Te omor!
EA (între timp s-a urcat pe scară, stă sus pe ultima treaptă și cu mâinile la cap urlă ca un animal rănit): Tăceți!!! Tăceți toți! Cum să coboare pisica în gălăgia asta?! Tăceți!
BĂRBATUL (a revenit pe piatră): Poate că pisica nu vrea să coboare. (Toți tac, pauză)
FEMEIA: Hai, citește-ne ce-ai scris!
BĂRBATUL: Pisica nu vrea să coboare.
FEMEIA: Atât? Hai, citește tot! (spre tineri) Scrie foarte bine, o scris de noi, despre fiecare, da' nu chiar așa cum suntem, mai, no... mai... nu știu cum să zic... mai așa, înflorite... ca-n cărți.
PAZNICUL: Hai, s-aud! S-aud cum ai scris de... de Grasu, da, de Grasu! Grasule! De ce-ți zice Grasu? Te pomenești c-ai fost și tu sculă mare, ca ăsta, scriitorul!
FEMEIA (râde, e beată): Zi-le cum a fost cu ziarele, daaa... asta chiar c-a fost adevărată!
BĂRBATUL: Zi tu, Grasule!
GRASU (se dă important, îi cere Femeii sticla): Lucram ca stivuitor la fabrica de confecții, abia terminasem profesionala. Acolo m-o repartizat. Unu' care lucra acolo la magazie, de la noi din sat, mi-o zis că se fură ca-n codru. Femeile, la schimb, își îndesau în chiloți câte-un jerseu, câte-un tricou, ce se făcea acolo, că se lucra pentru export, nu găseai de-alea-n magazine. Și omu' ăsta de la mine din sat mi-o zis așa: Bă, pe tine nu te cunoaște nime, fă-te că ești gras, vii la schimb cu salopeta umflată cu ziare și când pleci eu îți dau din magazie marfă, nime nu te bănuiește - că gras ai venit, gras pleci! Că eram înțeleși și cu portarii.
PAZNICUL: No, bun plan!
GRASU: Bun, până s-o-nfundat WC-ul cu ziare! (toți râd, chiar și Ea zâmbește, Grasu bea) Da' nu ăsta o fost baiu ăl mai mare, ci că erau ziare cu Ceaușescu. Că toate erau cu Ceaușescu, nu găseai altele. No, ș-apoi, m-o găsit, o venit miliția, de la partid, mare scandal! (râd)
PAZNICUL: Cât ai primit?
GRASU: 3 ani. Am făcut doi. La Canal. Da' s-o pus la dosar. Am rămas Grasu. (bea, apoi trist). Nu mi-o mai zis nimeni Ionuț. Niciodată. (toți tac, apoi încep pe rând să-i zică pe nume; primul zice Bărbatul, apoi toți murmură de mai multe ori, vocile se suprapun) Ionuț, Ionuț, Ionuț, Ionuț... (tac, pauză, apoi își zic fiecare numele pe rând)
BĂRBATUL: Dan
FEMEIA: Elena
EL: Mihai
EA: Maia (Paznicul tace, dar se vede că ar vrea și el să-și spună numele, toți se uită spre el)
PAZNICUL: Pavel. Pavel mă cheamă. Și Dumitru. Și Gheorghe. Am nume de sfinți. Mă mir că nu mi-o zis și Ion. Poate că mama nu s-o culcat cu niciun Ion. Sau cu prea mulți. Și nu i-o fi plăcut cu niciunul. (tăcere, apoi trist) Am crescut la casa de copii. (schimbă imediat tonul, regretă că i-a scăpat destăinuirea și redevine Paznicul nesimțit) Am știut io c-ați făcut pușcărie. Ia ziceți fiecare, cât ați făcut? Tu, care scrii, cât? 3, 5, 10? Că voi ăștia cu școală sunteți cei mai periculoși. 15?
FEMEIA: Ți-am spus să nu te legi de el!
BĂRBATUL: Lena! Lasă-l! Am fost ziarist. După '89 am intrat într-o afacere...
PAZNICUL: Cât? 20? Afaceri! După '89! Ha! De trăia Ceaușescu nu făceați voi afaceri. Hoților! V-ați adunat aicea o bandă de tâlhari! Tu, curvă bătrână cu ăștia doi! Și aia tânără cu fraieru'! Și-o tras-o bine cu altu'! Și-acu' face pe sfânta! (tabără toți trei pe Paznic, vorbesc unul peste celălalt, gălăgie)
EL: Ticălosule! Nemernic ce ești! Mai bine fraier decât un ticălos ca tine!
GRASU: Bă, te omor, bă, nu-mi pasă că mai fac încă 10 ani!
FEMEIA: Labagiule, nu mi-ai trebui nici dacă m-ai plăti în aur! (Se aude tare) "Miau" (pauză) "Miau, Miau"
BĂRBATUL (strigă): Tăceți! Liniște!

(Bărbatul se duce și îi dă Ei caietul deschis. EA, stând sus, pe ultima treaptă a scării, citește.)

EA: Pisica vrea să coboare.
Vrea. Dar nu acum.
Va coborî, dar nu când îi ziceți voi.
Va coborî când va avea încredere în ea.
Va coborî.
Dar nu la crenvurstul pe care i-l fluturați.
Nu la sfaturi pe care nu le cere.
Nu când e amenințată.
Va coborî când va fi pregătită să lupte. Nu să fugă.
Când va fi pregătită să accepte că lumea e așa cum e.
Lumea asta, frumoasă ca o tavă cu cozonac abia scoasă din cuptor, dar care frige, frige rău dacă nu știi cum s-o apuci.
Va coborî.