Atelierul OraDeA Dramatugia, 2025 (II) - Cineva caută un B-ou

Atelierul OraDeA Dramatugia - Ediția I (2025)

OraDeA Dramaturgia este un proiect de cercetare, dezvoltare și promovare a dramaturgiei contemporane, inițiat de Asociația Culturală Teatru DeLear Oradea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor și Liternet.ro. Prima ediție a proiectului s-a desfășurat în perioada 19 octombrie 2025 - 23 ianuarie 2026.

Proiectul a avut ca obiectiv principal susținerea scrierii dramatice contemporane și crearea unui cadru profesionist de lucru pentru dezvoltarea textului dramatic, independent de etapa producției de spectacol. OraDeA Dramaturgia a funcționat ca o platformă de cercetare artistică, orientată spre proces, reflecție și dialog.

Coordonarea proiectului a fost asigurată de George Dometi (actor), David Constantinescu (actor) și Toni Nica (regizor), care au ghidat activitățile de lucru și etapele de dezvoltare a textelor. Componenta de comunicare și relații cu presa a fost coordonată de Florina Maria Dometi, iar managementul proiectului a fost asigurat de Denisa Vlad, președinte al Asociației Culturale Teatru DeLear.

În urma unui open-call, au fost înscrise 20 de texte, dintre care au fost selectate 4 piese propuse de următorii dramaturgi: Ștefan Mihai, Anastasia Birău, Aurora Szatmari și Cristina Cozma. Procesul de lucru a inclus ateliere de scriere dramatică, sesiuni de analiză și feedback, precum și întâlniri profesionale dedicate discutării strategiilor dramaturgice și a temelor abordate.

O etapă esențială a proiectului a fost reprezentată de lecturile publice, concepute ca instrumente de testare a textelor în relație directă cu publicul. La aceste evenimente au fost implicați actorii Sorin Ionescu, Georgia Căprarin, Giorgiana Coman, Carina Bunea și Cosmin Petruț, contribuind la prezentarea performativă a textelor și la dinamizarea dialogului cu spectatorii. Lecturile au avut loc la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor, consolidând rolul instituției ca spațiu de întâlnire între creația contemporană și public.

Componenta de diseminare a proiectului a fost realizată în parteneriat cu Liternet.ro, prin promovarea și publicarea materialelor rezultate în urma procesului de lucru. Această etapă a asigurat vizibilitatea proiectului la nivel național și a contribuit la circulația dramaturgiei contemporane în mediul cultural online.

OraDeA Dramaturgia se adresează dramaturgilor, artiștilor din domeniul artelor performative, studenților și publicului interesat de construcția unui text dramatic. Prin această primă ediție, proiectul contribuie la consolidarea unui cadru de dezvoltare a dramaturgiei contemporane și la stimularea dialogului între autor, text și comunitate.


Studentă în anul II la Facultatea de Litere din Oradea, Anastasia Birău este o tânără autoare și cercetătoare cu un interes central pentru literatura contemporană și scrierea dramatică. În prezent, exercită rolul de redactor-șef al revistei Între timp, experiență care îi consolidează competențele de coordonare editorială și critică literară începute încă din perioada liceului. Activitatea sa academică este marcată de publicarea în revista științifică Gaudeamus, Alma Mater Crisiensis, demonstrând rigoare în cercetarea filologică. Latura creativă și-a perfecționat-o în cadrul atelierului de scriere dramatică OraDeA Dramaturgia, organizat de Teatrul DeLear, unde a explorat structura textului pentru scenă. Prin îmbinarea activității editoriale cu dramaturgia, Anastasia se profilează ca o voce emergentă în spațiul cultural orădean.


Piesa de teatru cu care a intrat în atelierul OraDeA Dramatugia a fost Cineva caută un B-ou.

Sinopsis: Un tren oprit în mijlocul câmpului adună într-un compartiment câțiva străini: două prietene, un cuplu în destrămare, o femeie, un nepot și o găină. Pe fondul de umor absurd și dialoguri tăioase ies la iveală frici, iubiri ratate și adevăruri incomode. Piesa investighează incapacitatea personajelor de a avea răbdare și asumare într-un context social dominat de presiunea rezultatului imediat și de frica de eșec. Textul alternează realismul cu situații absurde, folosind umorul ca mecanism de apărare și de detensionare, fără a anula însă conflictul.


Personaje:

TINA - aproape de 30 de ani, împlinită pe plan profesional și personal (are iubit), dar anxioasă din fire și excentrică;
MARA - aproape de 30 de ani, împlinită pe plan profesional, dar personal nu (nu are iubit), iar asta o apasă încet;
OANA - femeie apropiată de vârsta MAREI, căsătorită de trei ani cu PAUL, supărată de divorțul iminent;
PAUL- soțul Oanei, supărat că soția lui nu îi ia apărarea în fața familiei care îl ia peste picior și îl aduce pe fostul prieten al Oanei;
RODICA - țărancă superstițioasă și mândră de găina ei. Merge la Botoșani să-și vadă nepoatele. Crede că absența oului dat de găina ei la pornirea din gară e semn rău;
EDUARD - nepotul Rodicăi, situat pe un plan inferior față de găina Josephine în afecțiunea bunicii, sarcastic la adresa acesteia;
CONTROLORUL - plictisit, apare de câteva ori pentru a anunța lucruri vizibile.


(Un compartiment mare de tren cu scaunele față în față. MARA stă pe scaunele din stânga cu o revistă de integrame, completând din ele din când în când, în timp ce TINA așază ba pe un rând, ba pe altul, probând parcă scaunele)

TINA: Nu ți se pare că partea pe care stai tu e mai sus decât a mea? Nu ți se pare că trenul e într-o parte?
MARA: Îmi pare că ești tu într-o doagă.

(TINA ia din rucsac un bețișor parfumat, îl aprinde și îl poartă de la un scaun la altul)

MARA: Ce faci?
TINA: Trag linii cu fumul să văd dacă sunt drepte, duuh.
MARA: S-a întâmplat ceva?
TINA: Știi că înainte să ne urcăm în tren ne-am oprit la ghicitoarea aia de citea în palmă.
MARA: Așa, ce-i cu ea?
TINA: Mie mi-a citit că "lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată". Dacă mor?
MARA: Cum să mori?
TINA: În tren! Dacă trenul se întoarce cu roțile în sus? Dacă deraiază și mor?
MARA: Tina, de abia se mișcă trenul. Facem 16 ore până la Botoșani, nu merge repede.
TINA: 16 ore! Da ce se întâmplă? Pedalăm cu rândul? Trebuie să mă înscriu undeva? (dă să se ridice, dar MARA o oprește)
MARA: Tina, calmează-te! Și mie mi-a zis că o să-mi găsesc dragostea adevărată într-o călătorie. Nu zic că nu mi-ar prinde bine, mai ales la ce pămpălăi am cunoscut în ultima perioadă, dar care sunt șansele să se întâmple? Nici măcar nu mai sunt alte persoane cu noi în tren, darămite băieți.
CONTROLORUL: Biletele la control, vă rog!

(TINA îi face semn Marei, de parcă asta ar fi recompensa ei, dar MARA se uită la controlor de parcă a tras lozul cu "mai încearcă")
(MARA îi înmânează biletul, apoi TINA care, atunci când îl arată, i se adresează)

TINA: Domnule controlor, nu vi se pare că partea mea e mai joasă decât partea ei de compartiment? Nu vi se pare că stă trenul într-o parte?

(CONTROLORUL o privește lung pe TINA.)

TINA: Serios, uitați-vă. Dacă măsor compartimentul cu fumul, îmi dă că partea mea de compartiment e mai joasă decât partea ei. Uitați. (și merge repede de la un scaun la altul, lăsând dâra de fum în spate). Vedeți?
CONTROLORUL (face întocmai): Nu vă îngrijorați! Cred că s-a dezumflat un cauciuc pe partea dumneavoastră. (iese)


TINA (panicată): Ai auzit! Am un cauciuc dezumflat! (și țopăie pe scaun)
MARA (surâzând): Tina, trenurile nu au cauciucuri! Controlorul râdea de tine.
TINA (realizând): Amuzant, foarte amuzant! Așa ai făcut și cu it-istul ăla?
MARA: Nu, cu ăla îmi venea să plâng!
TINA: Doamne ferește! S-a comportat urât cu tine? Te-a jignit? Las că-i arăt eu lui! (caută ceva în geantă).
MARA: Ce faci acolo?
TINA: O să vezi imediat (scoate o cască de soldat roman care are un router lipit peste)
MARA: Chemi gladiatorii peste el?
TINA: Mai rău! O să-i trimit toate nemulțumirile tale la adresa lui! (TINA dă să o ia de mâini pe MARA care încearcă să-și înțeleagă prietena) Hai spune-mi, nu te sfii! Ce nu ți-a convenit?
MARA: Nici nu știu...
TINA: Flori ți-a adus?
MARA: Da.
TINA: A fost galant?
MARA: Da.
TINA: Păi și atunci? Îmi consum minutele pe cască degeaba?
MARA: Fie! Nu vorbea cu mine. Dacă îl întrebam ceva, îmi răspundea, dacă nu, stătea și se uita la mine.
TINA: Cum se uita? Seducător? Curios?
MARA: Da de unde! Ca o bufniță! Mi-a zis că așa face când îi place de cineva.
TINA: Ce drăguț! Data viitoare o să-ți lase niște șoricei la poartă.
MARA: O, Tina, nu mă înțelegi. Eu am o problemă! Dacă nu o să găsesc pe nimeni pe placul meu?
TINA: Mara, mai e puțin și îți vei găsi alesul.
MARA: Mda, ce să zic...
TINA: Nu mai fi așa negativistă! Unde e Mara din facultă care dansa desculță în ploaie sau care credea în Cupidon?
MARA: A crescut... Acum oamenii au pretenții de la ea.
TINA: Dacă te referi la ai tăi care vor să te căsătorești la foc automat și să le continui afacerea, ei bine, dă-i încolo! Uită-te la mine! Ți se pare că am nevoie de cineva? De vreun ajutor?
MARA (ezită): Nu.
TINA: Iar dacă te referi la pantofii de dăscăliță, consideră că i-ai lăsat la intrarea în tren. Haide, Mara, ia asta ca pe o excursie!
MARA: Poate ai dreptate... Oricum am timp să mă gândesc la asta până ajungem la destinație.
TINA: Ai văzut? Așa te vreau! Și eu am timp să mă gândesc la norocul meu scris în palmă... (își dă casca jos) Apropo, mesajul o să-l găsească pe it-ist în două-trei săptămâni.

(MARA râde și își continuă integramele, TINA se uită prin compartiment)

MARA: Pasăre din gospodăria omului, 5 litere...

(RODICA se apropie de compartimentul fetelor, cărând o găină într-o ladă de bere. TINA o vede.)

TINA: Uite o găină.
MARA: O, da! Mulțumesc!


(EDUARD apare și el trăgând două valize în spate și se așază lângă MARA, RODICA intră în compartiment și se așază lângă TINA)

RODICA (leagănă încetișor găina ca și când aceasta ar fi speriată): Gata puiu mami! Gata.
TINA (interesată): Cât timp are?
RODICA (energică): Trei anișori avem. Da trei anișori avem!

(Toți se uită la găină)

RODICA (scuzându-se): De obicei e mai sociabilă.
MARA (sarcastică): Poate îi e rău de mișcare.
RODICA (și mai energică): Nunununu, nu. Nu suntem la prima călătorie. Ne place să mergem cu trenul, da, ne place! De fiecare dată face un ou când pornim din gară.
MARA (sarcastică): Mă bucur că nu ai spus că faci și tu unul.
RODICA (ignorând-o): Azi nu a mai făcut.
TINA (îngrijorată): E semn rău, maică?
RODICA: Foarte rău! Ultima dată când nu s-a mai ouat, am avut păduchi!
TINA (panicată): Ai auzit, Mara?
EDUARD: Confirm, și eu i-am luat. De atunci nu mai dorm cu găina în pat, bine, nici înainte nu aș fi vrut.
RODICA: Mă! Eu ți-am spus, vii la mine acasă și vrei să dormi la mine, te duci și dormi în patul găinii, cu găina. Dacă nu îți convine, du-te să dormi tu în coteț. Și să nu încerci cumva să insinuezi că de la Josephine ai luat păduchi, că tu i-ai dat ei. Cine știe pe unde ai umblat...
EDUARD: Pe la tine pe acasă.
RODICA: Mă, tu iar comentezi cu mine. Ia caută în geantă o perie și descâlcește-o pe Jose!
TINA (amicală): Tanti, cu ce drum pe la Botoșani?
RODICA (energic): Mergem la un concurs de frumusețe pentru găinușe. Anul trecut am câștigat. (Cu o voce cu care ar vorbi o mamă copilului ei) Nimeni nu e mai frumoasă decât Josephine a mea, nimeni, nimeni. Le-am arătat noi cine e șefa, da, așa am făcut, da, așa am făcut.
TINA: Și toate bagajele astea?
EDUARD: Le cară nepotul...
RODICA (uitând-se urât la el): Costumații de schimb pentru mine și găină. Trebuie să ne asortăm și să arătăm ca două puicuțe, nu?
EDUARD: Mda, din spate liceu, din față muzeu...
RODICA: Iar vorbești? Eu încerc să-ți fac un bine, poate vezi și tu tare fată, că și așa tot satu crede că ești un pămpălău, iar tu mă iei la mișto de față cu străinii!? Josephine nu ar fi vorbit așa despre mine niciodată!
EDUARD: Pentru că e o găină!
RODICA: Mă refeream la soră-ta! (senină) Mai am o nepoțică pe care o cheamă tot Josephine.
TINA: Ce drăguț! I-ați pus nume la găinușă după nepoțica dumneavoastră, să o aveți mereu alături!
RODICA (indignată): Nu, nu, nu! I-au pus nume după găinușa mea! Când am aflat că nora e însărcinată, l-am sunat pe fiu-meu și i-am spus: "Fii atent! Dacă e fată să faci bine să-i pui numele ca după Josephine a mea! Vreau să vă facă fata voastră așa de mândri, cum m-a făcut Josephine când o câștigat concursul de frumusețe, că tulai, Doamne, bine m-am putut simți! Nu știi ce față mi-o făcut Veta când i-am arătat trofeul. Proasta o vrut să bea din el că o crezut că-i laboș!" (explicativ) Am eu o vecină, Veta, care îi tare proastă...
MARA (încercând o glumă): Deci nu o puneți în ciorbă?
RODICA (exclamând indignată): Hiii! (pune mâna repede pe capul găinii, ca și când i-ar acoperi urechile): Cum poți să spui cuvântul cu "ci"? (o scuipă și se ridică să meargă spre ieșire). CE barbar! Fiți mai (stâlcește cuvântul) open-minded! (iese)
EDUARD: M-aș arunca eu în ciorba aia dacă aș putea și ce e și mai îngrijorător e că bunica nu ar avea nimic împotrivă.
RODICA (se întoarce și îi spune): Tinere, pentru asta o să mă freci cu Diclofenac pe picioare.

(TINA se uită incriminator la MARA)

MARA (încercând să se protejeze): Am încercat și eu o glumă!


(MARA își reia revista cu integrame, TINA stă gânditoare la cele întâmplate)

MARA: Lucru lăsat de păsări, 4 litere.

(Între timp trenul se oprește)

TINA: Pană...
MARA: Mulțumesc!
TINA: Nu, MARA! A făcut trenul pană! Ne-am oprit!
MARA (indignată): Asta mai lipsea, să ne oprim! Unde suntem?
TINA: În mijlocul câmpului! (merge să-și verifice telefonul) Și nici nu avem semnal la telefon! Cum o să știe lumea că ne-am oprit? Voi muri?
MARA: Calmează-te Tina, pentru numele lui Dumnezeu! Mergem cu un amărât de tren care, cel mai probabil s-a stricat...
TINA (jelind): A făcut pană...
MARA: Și o să vină cineva să-l repare! Doar asta aud de când am urcat în tren: ba e într-o parte, ba se întoarce cu roțile în sus, mai vine și tipa cu oul.
TINA: Avea găina dreptate...
MARA: Unde e controlorul ăla? Poate vine alt tren să ne ia.
TINA (cuprinsă de teamă, având un misticism în voce și țopăind prin compartiment): Da, vine trenul morții! Ne duc la ultima stație! Vezi, avea ghicitoarea dreptate!
MARA (o ia pe TINA și o pune pe scaun): Atunci mie de ce nu mi s-a adeverit?

(Chiar atunci trece prin fața compartimentului un băiat, iar MARA dă să-l urmeze)

TINA: Unde te duci?
MARA (făcând semn către palmă): După premiul meu! (iese)
TINA (mirată): După controlor?


(OANA vine și se așază în compartimentul Tinei, în locul unde a stat MARA și suspină de trei ori, de fiecare dată mai tare)

TINA (se apropie): Ești bine? Se pare că ai o karma cam tulbure.
OANA: Așa de evident e...
TINA: Tina.
OANA: O, da, Tina, sunt cam tulbure, dar cui îi pasă?
TINA: Cum să nu-mi pese? Permite-mi să te ajut. Am un tratament numai bun de curățare. (caută prin rucsac și scoate un polonic și o tigaie)
OANA: Ce faci cu alea?
TINA: Facem terapie prin radio-frecvență pentru curățarea karmei. Te rog să te așezi confortabil și să îți spui ofurile.
OANA: Sigur o să mă ajute?
TINA: Da cum să nu? Deja ești în prima etapă a suferinței: refuzul ajutorului. Dacă nu mă lași să intervin, vei ajunge în a doua etapă.
OANA: Care e aia?
TINA: Nu știu, că eu prefer să-mi rezolv probleme din prima. Deci, începem?
OANA: Da.
TINA: Ok, spune-ți necazul.
OANA: Totul a început când l-am cunoscut pe bărbatul meu în urmă cu patru ani, în vara anului în care am terminat Facultatea de Drept.

(bong, OANA se sperie)

TINA: Așa se sperie și duhurile rele. Continuați.
OANA: Am mers cu niște prietene în vacanță la Băile Felix și l-am văzut pe el: păr ciufulit, ochi pătrunzători; mâncând un langoș.

(bong)

TINA: Cu usturoi sau fără?
OANA: Fără. Contează în terapie?
TINA: Nu, eram doar curioasă. Mie usturoiul îmi cade rău la fiere.
OANA: Pe scurt, l-am văzut, mi-a plăcut, l-am luat, chiar dacă părinții mei nu îl aveau la suflet și acum m-a părăsit în tren. Eu am renunțat la confortul garantat de părinții mei din Botoșani, dar el nu a fost în stare să accepte vreun cadou de la ei.

(bong)

TINA: Ce ți-a reproșat și te-a durut cel mai tare?
OANA: Mi-a reproșat că nu îi iau apărarea în fața părinților mei. Ce apărare să îi iau, când își face lucrurile cu mâna lui? Mai ia în considerare ce îți zice tata și bine o să fie. Dar el, nu.

(bong)

OANA: Bine că a dat banii la terapeut, să facem ședințe de reconectare. Ce reconectare omule, când problema e evidentă?! Am mai plecat și în călătorie în cotețul ăsta pe roți la sfatul psihologului: trebuie să stăm mai mult împreună și să încercăm să vorbim. Ce să vorbim? Când vorbim ne certăm!

(bong)

OANA (ia tigaia și polonicul): Bun, cred că a fost mai mult radio și mai puțină frecvență terapia asta.
TINA: Te simți mai bine?
OANA: Cred, am surzit la vocile din cap. (face semn că își curăță urechile) Oricum trebuie să-l găsesc, nu poate să îmi facă una ca asta și să aștepte că nu mai va avea de-a face cu mine. Mă ajuți să-l găsesc?
TINA: Da! (ies)


(PAUL intră în compartiment, se așază pe scaunele din dreapta, apoi se freacă la tâmple și se uită gânditor pe geam. MARA îl vede, se pregătește să arate țiplă, își face curaj, dar, din cauza stângăciei și a emoțiilor, se împiedică de prag și cade fix în fața lui. PAUL se sperie, o ajută pe MARA să se ridice și o așază pe scaunele din fața ei.)

PAUL: Ești bine?
MARA (stânjenită): Un pic mă doare glezna, dar în rest sunt bine.
PAUL: Lasă-mă să văd, sunt doctor. (stă în genunchi îi ia glezna în mâini și o verifică) Te doare dacă fac așa?
MARA (privindu-l pierdută): Nu...
PAUL: Dar așa?
MARA: Nu...

(PAUL se uită la ea, amândoi rătăcesc un pic, apoi fiecare își mută privirea în pământ. PAUL se retrage la el pe scaun.)

PAUL: E bine, e bine glezna... Nu e ruptă.
MARA: Da, da mulțumesc...
PAUL: Paul, eu sunt Paul (dau mâna).
MARA: Mara, îmi pare bine! (pauză în care fiecare se uită în altă parte, MARA se decide să spargă gheața) Și cu ce drum pe la Botoșani?
PAUL (reamintindu-și cearta, adoptă un ton gânditor): Am pornit cu gândul să rezolv niște treburi, dar planurile s-au schimbat între timp. Nici nu știu dacă mai are sens călătoria mea până acolo. Știi, am impresia că lumea din jurul meu nu vede eforturile pe care le fac și vrea să mă transforme în ceva ce nu sunt, doar...
MARA (continuând fraza):... doar pentru că nu au răbdare să vadă cum gândești și cum ies lucrurile în stilul tău.
PAUL: Exact! Exact, așa!
MARA: Mie îmi spui? M-am născut într-o familie de afaceriști, iar toată lumea s-a așteptat ca și eu să devin unul și, ghici ce, nu am devenit.
PAUL: De ce?
MARA: Nu știu, aveam așteptări mai mari de la mine.
PAUL: Cum așa?
MARA: Vezi tu, toată copilăria mi-a fost insuflată această idee: banul e important; ba mai mult, banul te face important. Atât de des am auzit de el încât am crezut că e o persoană ca Moș Crăciun sau Iepurașul de Paști, ceva ce nu văd, dar e. După, am aflat că e o hârtie, o hârtie care circulă.
PAUL: Cred că ești prima persoană care îmi spune că banii nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor sale. Dacă îmi permiți, ce profesezi acum?
MARA: Sunt profesoară.
PAUL: Bun, deci nici acum banii nu se ridică la nivelul așteptărilor.
MARA: Măcar fac ce-mi place. Dacă te lansezi într-o carieră doar de dragul banilor, cred că deja îți ratezi una din împlinirile vieții.
PAUL: Total de acord! Păcat că sunt tot mai puțini oameni care gândesc ca noi. Mai spune-mi despre tine.
MARA: Ce să-ți mai spun?
PAUL: Orice. Care e culoarea ta preferată?


OANA: Nu pot să cred, parcă a intrat în pământ!
TINA (care merge săltat la fiecare pas, probând echilibrul trenului): Da, da în pământ...
OANA: Ce faci așa?
TINA: Echilibrez trenul. Nu vezi cum se bălăngăne la fiecare pas, mai ales dacă sar.
OANA: Normal, e pe roți.
TINA: Pe cauciucuri chiar.

(Intră Eduard cu găina la subraț)

TINA: Ce faci?
EDUARD: Plimb găina ca să îi stimulez ouarea.
TINA: Și cum merge?
EDUARD: Ca trenu. Voi ce faceți?
OANA: Îmi caut soțul... fostul soț.. sau actualul, dar care a devenit trecut? Draci, caut un bou care s-a despărțit de mine.
TINA: Eu vreau să văd câte cauciucuri au pene de ne mișcăm așa, ca pe valurile Dunării! Nu mă mir că găina nu a făcut un ou. Cum să faci un ou în asemenea condiții?
EDUARD: Mda, totul se învârte în jurul acestei găini. Bunica e ferm convinsă că de aia ne-am oprit, că nu a făcut Jose ou când a pornit din gară. Acum trebuie să facă unul, să alunge spiritele rele și să pornim din loc.
TINA: Înțeleg, înțeleg. Miza e mare la mijloc. Biata Josephine!
EDUARD: Da bietu nepot? De când a apărut găina în viața bunicii, am ajuns să-i fiu slugă! Du-o la coafor, dă-i vitaminele, fă-i baie. Toate astea ca la finalul zilei patroana să mă facă fraier în fața întregii lumi.
OANA: Și ai încerca... (găina face un zgomot Eduard o oprește)
EDUARD: Stai un pic, poate îl face acum și tre să duc proba. (stă un pic) Nimic. Alarmă falsă.
OANA: De ce nu îi spui toate astea?
EDUARD: Crezi că nu am încercat? De fiecare dată când vreau să zic ceva mă taie.
OANA: Ai nevoie de mai mult curaj!
TINA: Am eu remediul potrivit pentru asta. (caută în buzunar și scoate o sticluță de esență de rom care are de fapt în interior pălincă) Ia asta.
EDUARD: Mulțumesc, dar nu mi-e sete.
TINA: Asta nu e de sete, e de curaj.
EDUARD (ia o înghițitură, se strâmbă): Nu m-am gândit că ai pălincă aici. Ce tare e!
TINA: Better?
EDUARD: OO, mult mai bine! Îi zic eu ei!
RODICA (din fundal): Nepoate, vreun semn?
EDUARD: Da, acum îți arăt unul! (face semne obscene)
RODICA: A făcut găina ou? Haide cu ea s-o văd!
EDUARD: Nu, lasă-ne în pace!
RODICA: Ce ai zis?
EDUARD: Să ne lași în pace!
RODICA: Te-am auzit din prima, dar ți-am mai dat o șansă să nu fii prost! Fii atent! În trei secunde ești aici lângă mine cu tot cu găină.
EDUARD (șoptit): Să o crezi tu!
RODICA: 1.

(EDUARD se fâțâie)

OANA: Poți să o faci, întoarce-i spatele!
RODICA: 2.
TINA: Spune-i ce ai pe suflet!
RODICA: 2 juma...
EDUARD: Poate data viitoare. (iese)
TINA: Trebuia să scot cealaltă sticluță. (caută în buzunar și ia tot o sticluță de esență de rom în care are vin)
OANA: Acolo ce ai?
TINA: Vin.
OANA: De ce?
TINA: Că vin și plec dintr-un loc într-altul. (bea sticluța) Bun, acum putem pleca după boul tău.
OANA: Unde o fi? (ies)


EDUARD: Stați liniștiți, vă vine rândul și vouă...
RODICA: Flăcău, am nevoie de ajutorul tău!

(RODICA intră în compartiment cu găina ei, o vede pe MARA, își schimbă priviri tăioase, RODICA își ferește găina parcă de privirea Marei, apoi se îndreaptă către PAUL)

PAUL (amabil, ca și când ar vorbi cu un pacient): Spuneți, vă rog!
RODICA: Uite, ea e Josephine și are o problemă. Nu a făcut un ou când a plecat din gară și de obicei face. E semn rău, maică! Și trenul s-a oprit de răul oului!
PAUL (derutat): Îmi cer scuze, dar nu sunt veterinar, sunt doctor de oameni.
RODICA: Da cine o zis că am nevoie de doctor?
EDUARD: Asta explică multe...
RODICA: Josephine a mea are o slăbiciune pentru băieți, nah ca orice găină în floarea vârstei! Cum aude graiul impunător al unui cocoș... (face un sunet cu gura, imitând un ou care iese) Scoate și oul! Nepotul nu a convins-o, nici pe mine nu m-ar fi convins. A sunat mai mult a curcă divorțată.
EDUARD: Gata, trebuie să...
RODICA: Vorbim după ce face Jose oul, până atunci vorbești numa când te întreb! (revine la Paul) Așa, domnule doctor, mă ajutați?
PAUL (mai derutat decât înainte): Doriți să cotcodăcesc?
RODICA: Da, uite așa. (îi arată cum să facă)
PAUL: Nu am mai făcut până acum, nu știu ce să zic.
RODICA: Eh, poți să tratezi un om și nu poți să imiți un animal?

(PAUL încearcă și el, dar sună ca o mașină care încearcă să pornească)

RODICA: Mda, chiar poți să tratezi un om și să nu știi să faci ca un cocoș. Ce-ai pățit, maică? Ți s-a înfundat eșapamentul de faci așa? Nu ai auzit niciodată cum face un cocoș? Ești tufă de balcon? Uite, așa se face. (îi mai arată o dată, PAUL face întocmai) Bun, bun, așa, acum fii impunător! (PAUL e mai impunător) Bun, un pic prea impunător, doar nu ești un cocoș derbedeu! Mie nu îmi trebuie cocoși de ăștia la Josephina mea! (PAUL mai încearcă încă o dată) Bun, bun, întocmai. (PAUL mai face așa de două-trei ori, iar RODICA verifică găina) Nimic, nu ai fost convingător pentru Josephina mea! Bravo, mamă, nouă nu ne plac derbedeii!
PAUL: Heei, nu sunt un derbedeu! Am fost un pic răgușit!
RODICA (se uită la MARA): Poate ai putea să mă ajuți tu, fătucă!
MARA (cu un entuziasm fals): Da, vă rog!
RODICA: Dacă e ceva ce urăște Josephine a mea, e când o găină se ouă înaintea ei. O face să se simtă dezolată, de parcă ea nu ar fi destul de bună ca celelalte găini. Da tu ești perfectă iubirea mea, da tu ești!
MARA (derutată): Doriți să fac un ou înaintea lui Josephine?
RODICA (furioasă): Fătucă, mă iei peste picior? Eu știu că tu nu poți face un ou, nu ești o găină! Vreau să te comporți ca și când ar trebui să faci unul! Prima dată începi așa: poc-poc-poc, de parcă se formează; apoi faci: poc-poc-codac! Când ai reușit să-l scoți. (MARA începe nesigură pe ce face sau de ce face asta) Da, da, așa! (Răstindu-i-se lui PAUL) Vezi, ea a mai auzit găini, nu ca tine! (MARA continuă, face așa de două ori, RODICA verifică). Nimic, probabil știe că nu sunteți găini adevărate! Josephina mea e fată deșteaptă, da, e! (iese)
PAUL (indignat): Găina ei știe că nu suntem găini! Doamne, tot noi proști!
MARA: Pe mine măcar m-a lăudat, dar tu vei rămâne în ochii ei drept o tufă de balcon. (surâd amândoi)
PAUL: Și un cocoș derbedeu! Ce se mai poate întâmpla în această călătorie?
MARA: Nu știu, dar ar fi bine să ieșim un pic din compartimentul ăsta. Poate că nu a făcut un ou, dar sigur a făcut altceva Josephine.
PAUL: Oare noi i-am accelerat tranzitul?
MARA (râde): Poate, ia-o înainte, trebuie să caut ceva în rucsac. (PAUL iese, iar MARA caută o sticlă cu apă să bea)


TINA: Pe unde ai umblat? Ți-ai găsit premiul?
MARA: Da! E foarte drăguț și gândim la fel.
TINA: O să îmi facă reduceri?
MARA (confuză): Reduceri la ce?
TINA: La bilete! După controlor ai mers, nu?
MARA: Nuuu, TINA! A trecut un băiat pe hol, păr castaniu ciufulit, ochi pătrunzători și mi-am făcut curaj să stau de vorbă cu el. Acum mă așteaptă afară, nu pot să-l las prea mult. (iese)

(TINA stă un pic să se gândească, realizează că băiatul ăla e căutat de fosta nevastă care vrea să-l omoare)

TINA (ieșind pe hol): Nununu, Mara!
OANA (vine din partea opusă din care a plecat MARA): L-ai găsit?
TINA (speriată): Nu... Nu l-am văzut!
OANA (trăgând aer în piept): A fost pe aici, îi simt mirosul fricii!
TINA (trage și ea aer în piept): Miroase a găinaț. Așa face el la frică?
OANA: Da! Face și mai rău!
TINA: Vreți să vă împăcați de vrei să-l găsești?
OANA: Să mă împac? După ce rușine mi-a făcut? În veci! Nici dacă se întoarce în genunchi la mine!
TINA: Și atunci de ce ții să îl cauți? Poate a luat-o pe jos înspre gară.
OANA: Am eu niște socoteli de încheiat. Vreau să-i spun cum stau lucrurile, să nu existe după discuții că nu a știut totul înainte de a ne despărți oficial. (ies)


(MARA și cu PAUL reintră pe unde au intrat TINA și cu OANA în scenă, se așază în compartiment)

PAUL: Nu poți sta afară de țânțari! Ce rău pișcă!
MARA: Plin de ei! Măcar s-a mai dus din mirosul găinii.
PAUL: Totuși, tu tot nu mi-ai spus cu ce drum te duci la Botoșani?
MARA: Trebuie să mă duc să rezolv niște treburi în numele tatălui meu. Undeva încă mai speră că mă voi ocupa de afacere și mă mai trimite în tot felul de mobilizări, să nu pierd contactul cu totul.
PAUL: Și nu ți-a pus la dispoziție o mașină?
MARA: Ba da, dar în mașină nu cunoști alți oameni. E și o experiență să mergi cu trenul la noi în țară.
PAUL: Mai poți spune asta o dată! Stăm de o oră și încă nu a venit nimeni să ne anunțe de ce ne-am oprit.

(Râd amândoi)

MARA: Dar tu, mai exact, ce treburi aveai în Botoșani?
PAUL: Legate de fosta soție... Știi, ea nu gândea ca noi, ea dorea rezultate imediate, voia să vadă cașcavalul, la fel ca părinții săi. O singură dată nu mi-a luat apărarea în fața lui taică-su când mă lua la șuturi! Venea el, atotștiutorul: "Ce doctor stă în chirie? Unul fără pacienți!", "Apartamentul ăla în care stați voi e cât baia pe care ați fi avut-o la casa din Botoșani, dacă m-ați fi lăsat să o cumpăr!" Iar ea, nimic.
MARA: Și tu de ce nu ai acceptat?
PAUL: Să nu existe discuții. Dacă acceptam cadourile luxoase ale lui taică-su: case, apartamente și afaceri prin Botoșani, cum aș fi arătat eu și părinții mei? Veșnici îndatorați părții celeilalte. Noi, plebea, nu ne-am putut permite aceste lucruri, iar ei, cezarii, s-au gândit să ne dea și nouă un deget.
MARA: Corect, te-ar fi pus într-o lumină proastă.
PAUL: Apoi, mai era ceva. Fostul ei pe care părinții îl îndrăgeau și de fiecare dată când eram la ei în vizită era și el. Ba mai mult, tatăl ei mă izola cu tot felul de treburi să nu îi bruiez pe cei doi. Asta m-a durut cel mai tare! Persoana pe care am considerat-o iubirea vieții mele m-a trădat cu prima ocazie!

(MARA se apropie de el și îi pune mâna pe spate în semn de consolare)

PAUL: Iartă-mă, nu trebuia să mă descarc și să te împovărez cu trecutul meu...
MARA: Nu trebuie să-ți ceri scuze, aveai nevoie de o pauză...

(Se apropie unul de celălalt)

PAUL: Mi-aș fi dorit să fi găsit un sprijin ca tine mai de mult... (se apleacă și o sărută)

(În momentul acela traversează holul TINA cu OANA. TINA încremenește când o vede pe MARA, iar OANA îi dă un țipăt)

MARA: Cine e ea?
PAUL: Fosta soție...
MARA: Ce caută ea aici?


OANA (adresându-i-se lui PAUL): Tuuu! (apoi către MARA) Tuuuu! (apoi iar către PAUL) Nu ți-e rușine! Cum ai putut să-mi faci una ca asta? Deja ai sărit pe alta?! (adresându-i-se Marei) Ia, zi, sărută bine?
MARA: Ar trebui să știi, doar a fost soțul tău! (OANA trage un răget și dă să-i smulgă capul, TINA o trage) De ce să-i fie rușine doar v-ați despărțit!
OANA: Da, de o oră!
MARA: DE O ORĂ!? De ce nu mi-ai spus?
PAUL (ezitant): Nu m-ai întrebat...

(OANA cu MARA se aliază împotriva lui PAUL care se strecoară din compartiment. Urmează să îl fugărească dintr-o parte în alta a scenei în următoarea ordine: OANA, MARA și TINA fiecare adresând câte o remarcă, doar TINA repetă mereu: Nu mai fugiți că dezechilibrați trenul!)

OANA: Cum să fii atât de bou?
MARA: A încercat să fie cocoș și nu i-a ieșit!

(După ce fug de două ori, a treia oară CONTROLORUL îi așteaptă în capătul opus din care au pornit.)

CONTROLORUL (fluieră în semn de stop, toată lumea se oprește într-o coadă, apoi cu un ton calm): Vedeți că trenul s-a oprit. I-a sărit un șurub.
TINA: De la cauciucuri?
CONTROLORUL: Da. (se retrage)
TINA: Știam eu!

Din colțul opus față de controlor, vine EDUARD care este zgâriat pe față și are hainele pline de pene. Merge încet către ceilalți, când ajunge în apropierea lor, scuipă o pană)

TINA: Ai omorât găina?
EDUARD: Nu...¥M-a omorât ea pe mine! A trebuit să-i pun bigudiuri și nu i-a plăcut. A început să fugă prin compartiment, apoi a scăpat și am fugărit-o prin tren și prin alte compartimente. Cert este că atunci când a fost prinsă, bunica a constatat că...
RODICA (intră în extaz): S-a ouat găina! S-a ouat găina! Dar nu știu unde! (revine nervoasă) Derbedeul ăsta a speriat-o și nu știu unde s-a ouat! Mă! Mă! Numa tu cu tat-tău mă puteți enerva așa!
EDUARD: Mai dă-o dracului de treaba! De când ți-am făcut-o cadou pe Jose am ajuns să fiu făcut derbedeu, fraier, pămpălău cu prima ocazie în care găinii nu îi iese ceva, oul de această dată. Am eu față de pămpălău? (se uită la el insistent)
RODICA: Greu de spus în aceste momente.
EDUARD: Spui că mă porți cu tine și găina să mai cunosc și eu niște fete. Ce fete să cunosc? Tu ai vrea să cunoști un băiat care poartă într-o ladă de bere o găină cu bigudiuri? Huh? Spune!
RODICA: Nu...
EDUARD: Când am reușit, într-un final, să-ți aduc o fată, pe Irina, la prima întâlnire i-ai spus de faza cu păduchii și că eu dorm cu găina în pat!
RODICA: Păi și, am mințit?
EDUARD: Nu! Dar am dormit voit cu găina în pat? (o imită pe bunică-sa) Stai cu Jose că are coșmaruri și spasme în somn. Atunci am luat păduchii! Acum fata nici nu mai îmi răspunde la telefon, crede că o să fie un triunghi amoros între mine, ea și găină.
TINA (intervine constatativ): De la patru în sus dacă punem și păduchii.
EDUARD: Îți pare normal așa ceva? Din vina ta nu am reușit să îmi fac o relație până la 23 de ani! Asta vrei?
RODICA: Nu... Ai dreptate, eu te-am pămpălit. Bag seamă că am vrut să te țiu aproape și să-ți dau drumul în același timp.
EDUARD: De ce nu ai vrut să mă lași?
RODICA: Pentru că îmi era teamă.
EDUARD: Teamă de ce?
RODICA: Că te voi pierde! M-am bucurat când mi-ai dat-o pe Jose, doară o iubesc ca pe ochii din cap, dar după mi-a venit un gând care m-a mâhnit.
EDUARD: Ce?
RODICA: Că mi-ai dat-o doar ca să am o ocupație, să te debarasezi de mine și să mă mai vizitezi doar când îmi vine pensia. (Pauză) Așa au făcut nepoții lu Veta cu ea, doar eu văd tot ce mișcă în sat, nimic nu-mi scapă... Heh! (Se uită la EDUARD, la găină) Tot timpul ți-am dat de lucru cu Jose ca să fiu sigură că ai de lucru cu mine, că mă vei vizita. (se uită la rănile de pe fața nepotului, la penele lipsă de pe găină) Of, bieții de voi! V-am făcut să vă certați unul cu altul! Mi-am rănit comorile! (Îmbrățișează găina, iar EDI vine și le îmbrățișează pe amândouă) Iartă-mă Edi!
EDUARD: Acum e ok. Am clarificat niște lucruri. Doar promite-mi că data viitoare când vrei să mă vezi, mă suni, nu îmi spui că trebuie să îi fac gheare cu gel la Jose! S-a făcut?
RODICA: Da!
EDUARD: Bun, acum hai să-i găsim oul, poate o luăm și noi din loc.


(OANA, MARA, TINA și PAUL se retrag în compartiment. TINA cu MARA stau mai aproape de ieșire în timp ce OANA cu PAUL stau în centru)

OANA: Cum ai putut să-mi faci una ca asta?
PAUL: Am cedat. Habar nu ai ce greu mi-a fost în ultimele luni, să aud constant nemulțumirile tale, când eu îmi dădeam silința să fac cât mai bine lucrurile din jurul nostru.
OANA: Crezi că mie nu mi-a fost greu?
PAUL: Cu ce?
OANA: Să aud nemulțumirile tatei, să-mi reproșeze la fiecare pas căsătoria cu tine?
PAUL: Oana, în afară de faptul că nu te-ai căsătorit cu George, ce alt lucru ți-a reproșat?
OANA: Încăpățânarea ta de a accepta vreun cadou din partea lui, măcar un apartament...
PAUL: Dacă eu aș fi acceptat apartamentul acela, aș fi fost pe veci sluga lui taică-tu. Nu doar eu, ci și părinții mei împreună. De ce nu a acceptat oferta alor mei de a pune fiecare parte 50/50 și să ne luăm unul?
OANA (ezitând): Nu știu...
PAUL: Poate pentru că voia să-l pună doar pe numele tău, sperând că o să reușească să te cupleze cu George, iar tu să-l accepți, chiar dacă erai luată. Ce pot să spun? Până acum planurile i-au mers.
OANA: Nu e corect?
PAUL: Ce nu e corect? Să văd? Tu știi cât de mult mă durea că, de fiecare dată când mergeam la ai tăi, abia așteptai să dai fuga în brațele lui, în timp ce mie îmi revenea timpul petrecut cu taică-tu și treburile lui lungi din jurul casei? M-am simțit trădat de o persoană pe care o iubeam, alături de care voiam să-mi petrec toată viața. Dacă îl iubeai pe el, de ce mi-ai mai zis mie da?
OANA: Pentru că te iubeam, Paul! Eram îndrăgostită de tine! Îmi plăcea cât de muncitor erai, cât de mult suflet puneai în ceea ce faci. Răbdarea pe care o aveai cu fiecare om, că era pacient sau vecin, îl ascultai pe fiecare în parte și îi răspundeai, îl sfătuiai... M-am îndrăgosti de un om bun.
PAUL: Dar care nu era destul de bun pentru tine... Știi? Eu am încercat, chiar am încercat să te țin aproape: am urmat terapia, am încercat să îți ofer mai multe lucruri pe care taică-tu ți le-ar fi putut oferi în câteva clipe, mie mi-au luat salarii, dar văd că în zadar. Îmi pare că tu ți-ai făcut calculele de ceva timp.
OANA: Paul, îmi pare rău...
PAUL: Mda, ce să zic. Așa a fost să fie. Măcar acum poți merge liniștită în brațele lui.
OANA: Nu pot așa ușor.
PAUL: De ce?
OANA: Sunt însărcinată.

(Toată lumea încremenește.)

TINA: Bun, a venit momentul ca eu cu Mara să vă lăsăm singuri și să o ajutăm pe tanti să-și găsească oul. (merg în hol) Tantiii, unde ești?


PAUL: De cât timp știai?
OANA: De o săptămână...
PAUL: Lui i-ai spus?
OANA: Da...
PAUL: Grozav, știe de copilul meu înainte de mine... (Dezamăgit de gestul soției) E al meu măcar?
OANA: Paul...
PAUL: Întreb! Prea multe surprize într-o singură zi. (Tac amândoi) Ce ai de gând să faci?
OANA: Nu știu...
PAUL: Ei, nu știi! Hai să începem cu ceva simplu: eu sau George?
OANA (tace și ezită să răspundă, deși ea l-a ales pe George și PAUL știe asta): Ce e de făcut?
PAUL: Pentru început, hai să ne întoarcem la locurile noastre. Nu e corect să le lăsăm pe fete să aștepte afară, în timp ce noi negociem în compartimentul lor.


(MARA și TINA reintră în scenă după ce OANA cu PAUL ies. MARA își sprijină capul pe umărul Tinei, iar TINA o pune pe bancheta din partea dreaptă, în timp ce ea își ia o valiză pe post de scaun și se pune în fața ei. MARA continuă să stea cu capul pe umărul Tinei)

MARA: Mda, acum e vremea să îmi pun pantofii de dăscăliță la loc în picioare. O dată am încercat să fiu și eu ca în facultă, dar văd că mai bine stăteam pe curu meu.
TINA: O, Mara, nu fi așa! Nu e vina ta pentru cele ce s-au întâmplat.
MARA: Mda, nu eu am ales să cred într-o tipă care mi-a citit în palmă și nu eu am fugit în brațele primului băiat care mi-a ieșit în cale.
TINA: Tehnic, era al doilea, primul a fost controlorul.
MARA: A, da, iartă-mă. (se așază pe scaun) Dragostea adevărată, o prostie de adormit copiii! Și când am crezut că el e alesul! Dacă nu o să mai găsesc pe nimeni?
TINA: Ei, Mara, nu fi prostuță! Mai avem un drum de 16 ore și la întoarcere și din ăsta nici măcar nu am pornit bine.
MARA (surâde): Îți mulțumesc că mă faci să mă simt mai bine.
TINA: Hai să facem și o integramă, să-ți mai ridicăm moralul (ia revista cu integrame) La ce domeniu erai?
MARA: Gospodăria omului.
TINA (caută, găsește): Bun, fii atentă! Cinci litere, rudă calului...

(Atunci PAUL se îndreaptă spre compartiment)

MARA (dezamăgită): Măgar...
TINA: Bravo! Te simți mai bine deja, vezi!

(PAUL intră în compartiment)

MARA: Dacă ai venit să vorbești cu mine să știi că îți răcești gura degeaba!
PAUL: Te rog, Mara, măcar tu ascultă-mă. Știu că a părut că m-am jucat cu sentimentele tale, dar nu a fost așa. Ultimele luni alături de Oana au fost un coșmar, mi s-a reamintit constant cât de prost și neputincios sunt. Am vrut o pauză, mă înțelegi? O pauză de la tot ce doreau oamenii din jurul meu de la mine, iar eu mi-am găsit aliatul în tine.
MARA: Puteai măcar să îmi spui că te-ai despărți de câteva minute de fosta.
PAUL: Mi-a fost teamă că dacă îți voi spune vei fugi. Că e un lucru prea recent, prea proaspăt care mi-ar fi putut afecta interacțiunea cu oricine altcineva din acest tren, chiar și cu bătrâna cu găina. Iartă-mă, a fost prostesc din partea mea să fac una ca asta. Oricum, lucrurile dintre mine și Oana s-au încheiat oficial.
MARA (îngrijorată): Și copilul? Cum o să-l vezi?
PAUL: Din câte am înțeles, George urmează să-și deschidă o reprezentanță a firmei sale de cauciucuri în Oradea și se va muta aici. Deja are casa cumpărată și din entuziasmul cu care povestea Oana, era clar că a avut și ea niște cuvinte de spus...
MARA: Îmi pare rău...
PAUL: Mda, nu am ce să fac. De asta l-a anunțat și pe el primul, să vadă dacă o mai primește la el cu odrasla mea. Cum am ajuns să fiu aici? Unde am greșit? (cedează)
MARA: Nu ai greșit cu nimic. Ai dat tot ce ai putut mai bun, dar ea nu a vrut să primească. (îl ia în brațe)
PAUL (se desprinde): De greșit, am greșit undeva... Am greșit cu tine. Iartă-mă, te rog! Chiar dacă s-au întâmplat lucrurile de s-au întâmplat, nu putem să ne comportăm ca și cum nu ne-am fi întâlnit. Mara, poate că e prea devreme să spunem unde ne va duce soarta sau trenul, date fiind condițiile în care e, dar vreau să îmi mai acorzi o șansă. Să ne comportăm ca doi străini ce împart același compartiment. (scoate din rucsac un ou în timp ce îngenunchează) Îmi vei accepta acest ou drept semn al noului nostru început?
MARA (ia oul): Îmi vei fi un cocoș derbedeu?

(TINA se încruntă)
(PAUL face ca un cocoș și dă din cap că nu, iar MARA face ca o găină și dă din cap că bine)

TINA: Nu m-am simțit mai normală în viața mea...

(PAUL o îmbrățișează pe MARA, iar atunci vine RODICA)

RODICA (încântată și înduioșată): Ați găsit oul! Ăsta e sigur cu noroc!
CONTROLORUL: Defecțiunea a fost reparată, în două ore ajungem la Ciucea.

(Se aud sunete că pornește trenul)