Atelierul OraDeA Dramatugia - Ediția I (2025)
OraDeA Dramaturgia este un proiect de cercetare, dezvoltare și promovare a dramaturgiei contemporane, inițiat de Asociația Culturală Teatru DeLear Oradea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor și Liternet.ro. Prima ediție a proiectului s-a desfășurat în perioada 19 octombrie 2025 - 23 ianuarie 2026.
Proiectul a avut ca obiectiv principal susținerea scrierii dramatice contemporane și crearea unui cadru profesionist de lucru pentru dezvoltarea textului dramatic, independent de etapa producției de spectacol. OraDeA Dramaturgia a funcționat ca o platformă de cercetare artistică, orientată spre proces, reflecție și dialog.
Coordonarea proiectului a fost asigurată de George Dometi (actor), David Constantinescu (actor) și Toni Nica (regizor), care au ghidat activitățile de lucru și etapele de dezvoltare a textelor. Componenta de comunicare și relații cu presa a fost coordonată de Florina Maria Dometi, iar managementul proiectului a fost asigurat de Denisa Vlad, președinte al Asociației Culturale Teatru DeLear.
În urma unui open-call, au fost înscrise 20 de texte, dintre care au fost selectate 4 piese propuse de următorii dramaturgi: Ștefan Mihai, Anastasia Birău, Aurora Szatmari și Cristina Cozma. Procesul de lucru a inclus ateliere de scriere dramatică, sesiuni de analiză și feedback, precum și întâlniri profesionale dedicate discutării strategiilor dramaturgice și a temelor abordate.
O etapă esențială a proiectului a fost reprezentată de lecturile publice, concepute ca instrumente de testare a textelor în relație directă cu publicul. La aceste evenimente au fost implicați actorii Sorin Ionescu, Georgia Căprarin, Giorgiana Coman, Carina Bunea și Cosmin Petruț, contribuind la prezentarea performativă a textelor și la dinamizarea dialogului cu spectatorii. Lecturile au avut loc la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor, consolidând rolul instituției ca spațiu de întâlnire între creația contemporană și public.
Componenta de diseminare a proiectului a fost realizată în parteneriat cu Liternet.ro, prin promovarea și publicarea materialelor rezultate în urma procesului de lucru. Această etapă a asigurat vizibilitatea proiectului la nivel național și a contribuit la circulația dramaturgiei contemporane în mediul cultural online.
OraDeA Dramaturgia se adresează dramaturgilor, artiștilor din domeniul artelor performative, studenților și publicului interesat de construcția unui text dramatic. Prin această primă ediție, proiectul contribuie la consolidarea unui cadru de dezvoltare a dramaturgiei contemporane și la stimularea dialogului între autor, text și comunitate.
Ștefan Mihai
Este dramaturg și cercetător teatral emergent, a cărui pregătire academică interdisciplinară include studii de Litere (Engleză-Germană) și Teatrologie în cadrul Universității "Babeș-Bolyai". În prezent, își aprofundează studiile prin două programe de masterat: Regie (Practici colaborative) la UBB și Scriere Dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Cu un fundament solid în proză și poezie, parcursul său creativ s-a concentrat recent pe dramaturgie, explorând tensiunile dintre spațiul personal și cel social. Recunoașterea sa în peisajul teatral contemporan este susținută de selecții în competiții de prestigiu: 2024: Finalist al Concursului Național de Dramaturgie FITT (Turda); 2025: Selectat în proiectul Ape și granițe fluide (IOTA, București). Specializat în teatru documentar și social, Ștefan Mihai utilizează scena ca spațiu de problematizare a experiențelor generației actuale, transformând conflictele realității imediate în discurs artistic angajat.
Piesa de teatru cu care a intrat în atelierul OraDeA Dramatugia a fost Bones sau despre fragilitate.
Sinopsis: Bones sau despre fragilitate este un text confesiv despre fragilitatea corpului, rușine și standarde sociale. Un tânăr își reconstruiește biografia prin voci, amintiri despre bullying, dorință și control, disecându-și fragilitatea într-o mărturie lucidă, brutală și autoironică ce vorbește despre lupta continuă cu propriul corp și cu ideea de normalitate. Tema principală e supraviețuirea ca formă de rezistență intimă.
Bones sau despre fragilitate
Personaje:
Instanța 1 - un tânăr de 20 și ceva de ani;
Vocile - pot reprezenta pe rând: prieteni, iubite, familie, bodybuilderi, doctori, nutriționiști, societatea în general sau social media-ul.
Trigger warning: Textul conține descrieri explicite sau implicite de autovătămare și tentativă de suicid. Aceste elemente pot fi tulburătoare sau pot declanșa reacții emoționale intense.
I.
Instanța 1: Salutare, tuturor!
Mă numesc (nume actor). Mă bucur să fiu astăzi aici cu voi. Am puține emoții... să fiu sincer... Ar trebui să încep cu ceva funny? Așa se începe de obicei, aici, nu, la chestii de astea? Nu știu. Poate ceva bancuri. Nu știu eu multe bancuri, dar știu câteva despre oameni slabi. Cam nișat, dar sunt singurele pe care le știu. Oare de ce? (arată spre el) Vreți să auziți? Bine. O să încep. (de aici, actorul ar trebui să creeze un moment awkward - începe timid, așteaptă validarea publicului, dar se imersează așa de tare în bancuri că devine singurul care se distrează la ele)
"Ești atât de slab că dacă încerci să fumezi ajungi să tragă țigara din tine!"
"Ești atât de slab, că bunică-tu nu te lăsa prin grădină când erai copil dacă nu cosea mai întâi iarba, de frică să nu te piardă."
"Ești atât de slab ca dacă ești afară și vrei să vorbești atunci trebuie să te întorci cu fața pe direcția vântului, ca să-ți poată ieși cuvintele din gură!!!"
Sau una - cred eu - mai bună: "Ești atât de slab încât te poți deplasa prin fax."... Prin fax!
Ba nu, stați, stați, am una și mai tare: "Ești atât de slab că atunci când ai ieșit cu soră-ta din muzeu au arestat-o pentru furt de oase."
(schimbat/poate Voce parazitară/pe repeat) "Ești atât de slab că aproape nu exiști".
Aproape că nu exiști. Nu exiști.
(de aici în colo supervulnerabil, ca și cum își dă seama de situația penibilă - devine confesiv)
Adevărul e că de ceva timp nu mă simt bine. Știți? Ajung acasă de la facultate și rămân câteva minute blocat uitându-mă în oglindă. Îmi dau tricoul jos și mă apuc de abdomen. Ce văd? doar niște grăsime ca o plastilină greu de întins. În rest piele, multă piele... și oase.
Voce copil-bully: Ce slab ești, să mor.
Instanța 1: Mă gândesc cum ar fi să arăt diferit.
Voce copil-bully: Probabil dacă nu arătai în halu' ăsta...
Instanța 1: Da, dacă aș fi fost construit altfel, dacă nu m-aș fi născut așa... Știți, când eram mic, doctorii i-au spus mamei că sunt rahitic, gradul 2. Pentru cei care nu știu ce înseamnă asta:
Voce doctor: Rahitismul carențial vitamin D-sensibil reprezintă o afecțiune metabolică cu caracter generalizat care apare la copii în perioada de creștere și dezvoltare, în jurul vârstei de 2-3 ani, și are ca efect dereglarea metabolismului fosfo-calcic.
Instanța: Simptomele sunt:
Voce doctor: Întârziere în creștere
Instanța: Oase moi și deformate
Voce doctor: Slăbiciune musculară
Instanța: Întârzierea erupției dentare
Voce doctor: Crize de tetanie
Instanța: Și fracturi frecvente. Cu alte cuvinte:
Nu am avut niciodată suficientă vitamina D în oase. Și fosfor. Mereu am fost mai slab și mai sensibil ca restu.
Voce copil-bully: La 6 ani toți credeau că nu mănânci deloc. Arătai ca un copil de 3 ani.
Instanța: La 12 ani am făcut o fractură gravă la gleznă pentru că alergam și am călcat strâmb.
Voce copil-bully: La 14 ani toți râdeau de tine pentru că purtai skinny jeans și erai slab ca dracu'. What a freak!
Instanța: Eram ultimu băiat ales la jocuri.
Voce copil-bully: La fotbal.
Voce copil-bully 2: La "Țară, țară, vrem ostaș".
Voce copil-bully 3: La Batistuța.
Instanța: Eram ultimul fraier deformat din curtea școlii.
Voce copil-bully 1: Băiatul-fetiță pentru că nu erai la fel de dezvoltat ca noi, ceilalți băieți din generală -
Instanța: pentru că pubertatea m-a lovit mai târziu. Și aproape deloc...
Voce copil-bully 2: Rahat! Când noi aveam ditamai piepturile. Ditamai brațele. Când mușchii începeau să ne crească...
Voce copil-bully 3: Când toți, aproape toți, arătam ca niște gorile în creștere injectate cu testosteron!!
Instanța: Mie încă nu mi se dezvoltase cutia toracică suficient. Din cauza sternului strâmb, arătam ca o mumie. Și deja acceptasem că nu puteam să fac nimic ca să schimb asta.
II.
Voce fată 1: Fetele au fugit mereu de tine.
Voce fată 2: Sau te-au compătimit.
Instanța: Mi-amintesc cum în a 9-a m-am îndrăgostit super tare de o tipă mai mare cu un an. Fusesem cu ea în generală. Aveam crush pe ea de câțiva ani, dar niciodată nu făcusem mai mult decât să schimbăm câteva vorbe, chiar dacă o visam constant.
Voce tipă: Într-un final ți-ai făcut curaj. Ai început să date-uiești cu mine.
Instanța: Totul era bine.
Voce tipă: Da. Fluturași, săruturi și cutii cu bomboane. Ieșiri în parc.
Instanța: Viața e mai frumoasă când ai pe cineva cu care să te vezi după ore.
Voce tipă: Dar, după câteva luni, lucrurile au început să nu mai funcționeze.
Am început să mă simt sufocată.
Distrasă.
Plictisită.
Instanța: Nu-mi mai apreciai cadourile...
Simțeam că totul e unilateral. Că eu depun tot efortul. Că tu vrei altceva.
Voce tip: Nu te mai place, fraiere!
Instanța: Îmi ziceam.
Voce tip: Ești prea pămpălău pentru ea.
Instanța: Mi-am dat seama...
Voce tip: Da. E momentul să...
Instanța: Să se despartă de mine... (către voce) Te desparți de mine?
Vrea să se despartă de mine? La un moment dat am găsit un mesaj în telefonul ei. Mai multe mesaje.
Voce tip: Normal, vorbea cu mine.
Voce tipă: De o lună.
Voce tip: De 2 luni.
Voce tipă: De 4 mai exact.
Instanța: Un tip mult mai mare și mai înalt ca mine. "Un tip bine".
Voce tip: Mersi. Cineva care poate s-o ridice pe un braț și s-o arunce în pat și să-i facă tot felul de chestii... nu unu' ca tine.
Voce tip (mesaj): vreau să ți-o pun între țâțe
Să o frec mult și tare și apoi să...
Instanța: Chestii pe care crezi că eu nu pot să i le fac?
Voce tip: Exact.
Voce tip (mesaj): vreau să te simt în mine cu totu..
Scrie-mi cât de mare e...
Voce tip: Foarte mare.
Dickpic. Emojy Salivă. Stropi de apă. Vulcan.
Voce tip: Vrei să o iei în gură???
Voce tipă: Da.
Voce tip: Acum?
Voce tipă: DA.
Voce tip: Ești prea slab. Prea incapabil să o poți satisface pe ea. Sau pe oricare altă tipă.
Instanța: După chestia asta m-am certat rău cu ea. Ne-am despărțit. Ea mai mult de mine. Eu încă îmi doream să continuăm.
Voce tip: Fraier.
Instanța: Peste 2 săptămâni s-a pus împreună cu tipu sau cel puțin așa părea pe Instagram.
Voce tipă (mesaj): Nici n-ai fost în stare să faci sex calumea. Bafta pe viitor, labagiule.
Instanța: Ultimu mesaj. Apoi mi-a dat block.
Instanța: Aveam 16 ani când am acceptat că am probleme cu erecția. Și că ăsta fusese un motiv bun pentru care relația aia n-a mers.
Atunci a fost prima dată când m-am gândit că n-o să fiu în stare s-o fac cu fete.
M-am gândit chiar la faptul că există o mică probabilitate să fiu gay. Ideea e că mi-am dat seama repede că nu sunt atras deloc de băieți. Mă uitam la porno cu straight. Fetele fuseseră mereu un punct sensibil. Așa că m-am gândit că trebuie să fac ceva - m-am apucat de sală.
III.
Voce bodybuilder 1: Uită-te la tine.
Voce bodybuilder 2: Ce-ai slăbit! Mergi și tu la sală mai des, fă un efort. 5 zile din 5.
Voce bodybuilder 3: Mănâncă mai mult, nu mai sta nemâncat!
Voce bodybuilder 1: Ce naiba, ai grijă de corpul tău.
Voce bodybuilder 2: Mergi la alergat!
Voce bodybuilder 3: Fă-ți un program ca lumea.
Voce bodybuilder 1: Mănâncă mai multă carne. Consumă lapte.
Voce bodybuilder 2: Bagă proteină.
Voce bodybuilder 3: În fiecare zi o porție de orez și carne (vită, pui sau pește)
Voce bodybuilder 1: Ia în greutate. Mănâncă mese duble.
Voce bodybuilder 2: Îngrașă-te dintr-o dată. Bulking method. Consumă multe grăsimi, proteine animale și vegetale.
Voce bodybuilder 3: La înălțimea ta ajungi repede la 75-80 de kg. Nu fi fraier!
Voce bodybuilder 1: Fă exerciții fizice timp de 2 ore, intens. Piept-triceps-biceps, spate-triceps-umeri, picioare-abdomen. Full body!! Repeat!
Voce bodybuilder 2: Iei masă musculară repede! Trebuie să iei.
Instanța: Mă privesc în oglindă.
Voce tipă 1: Ce hot ești!
Voce tipă 2: Mamă, ce mușchi, ce bărbat!
Voce tipă 3: Ține-o tot așa! Ești bombă.
Voce tipă 1: Cum ai reușit?!
Voce bodybuilder: Bagi femeile în boală, fratele meu!
(Pauză lungă)
Instanța: Mă trezesc. Mă trag de grăsimea scurtă de pe abdomen. Îmi privesc pielea și văd cum îmi ies coastele din burtă. Dau scroll nesfârșit pe story-uri și-mi vine să-mi scot mațele.
Voce bodybuilder 1: Să-ți tai gâtul.
Voce bodybuilder 2: Să te iei la pumni.
Voce bodybuilder 3: Vezi bărbați ca noi care arată ca și cum trăiesc în sală.
Voce bodybuilder 1: Mușchi mari și bine definiți.
Voce bodybuilder 2: Stabilitate și forță.
Voce bodybuilder 3: Multă forță!
Instanța: Mă întreb ce dracu' caut eu aici? Și ce fac mai departe? Cum voi putea reuși arătând așa alături de matahalele astea preistorice.
Voce parazitară 1: Sorry, standardele au fost stabilite de mult. Din epoca medievală. Mai înainte de ea.
Voce parazitară 2: Și e prea târziu să schimbi tu ceva acum.
Instanța: E ca și cum aș vrea să mut o piramidă din loc.
Voce parazitară 3: Sau să golești un lac de toată apa.
Instanța: E inutil.
Voci parazitare (cor): Slab. Gol. Ușor ca pana. Moale.
Instanța: ȘI ALTE sinonime.
Voci parazitare: Moa-le.
Voce Matrix: Să facem un exercițiu de imaginație. Închide ochii. În palma stângă ai o pastilă albastră - mușchi, fibră, abdomen bine sculptat, picioare tanc - tot ce ai vrea mai bun pe lume de la un corp masculin. În palma dreaptă - fericire eternă, bani, citybreak-uri săptămânale, și plimbări pe Coasa de Azur la înserat.
Ce alegi?
Instanța: Poate pastila albastră. Cred că ar fi cea mai bună decizie în contextul de față. Sau... nu știu. Cred că da...
Voce Matrix: Deci pastila albastră?
Instanța: Da, și vacanțele sună bine... dar pastila albastră sună și mai bine.
Voce Matrix: Okay. Atunci, deschide ochii!
(Pauză)
Instanța: Mă trezesc într-un corp care nu e al meu. Mă simt ca Gregor Samsa din Metamorfoza. Numai că nu-s un gândac uriaș, ci un bărbat.
Voce bodybuilder 1: Normal. După 3-4 luni de sală și luat proteină și creatină amestecate într-un doubleshake zilnic mușchii ți-au crescut considerabil.
Voce bodybuilder 2: Ce ți-am zis?
Voce bodybuilder 3: Mese echilibrate, toți macronutrienții: proteine, carbohidrați și grăsimi.
Voce bodybuilder 1: N-ai cum altfel!
Instanța: Aproape că nu-mi vine să cred.
*
Instanța: Diseară mă văd cu Monica, e cea mai mișto tipă, jur. Am cunoscut-o la mine la job, e unul dintre clienții fideli. BTW, lucrez la un magazin care vinde diverse suplimente alimentare.
Cina decurge okay. Ea a ales un restaurant foarte stilat. Arată așa de bine în rochia ei roșie. Mulată perfect pe corp.
O întreb ce-a lucrat azi.
Monica: Piept și fund.
Mă face să nu mă mai gândesc la nimic altceva pentru următoarele 20 de minute... Vorbim numai despre somonul ei fumée...
Monica: Somonul ăsta fumée cu sparanghel verde sotat în unt și sos olandez ușor...
Instanța: Îmi povestește despre cât s-a distrat cu fetele în vacanța din Ibiza, ce-a mâncat și ce alte sosuri merg cu somonu ăsta din farfurie:
Monica:... cremă de hrean fină cu smântână, de pildă, sau Sosul beurre blanc (pe bază de unt și vin alb)... recomand cu tot dragu!
Instanța: Eu îmi savurez ceafa de porc în sânge fără să mă gândesc la nimic altceva... mă simt ca un neanderthal pus față în față cu Monroe, dar îmi place s-o ascult și s-o văd așa de fericită vorbind despre cele mai recomandate diete, din cine știe ce insule.
Monica: Mauritius, Seychelles, Koh Samui și..
Ciocnesc cu ea. Râd. Savurăm amândoi felurile de mâncare, bucățică cu bucățică, mestecăm cu finețe, nu cerem desert.
Monica: E trecut de 8... Nu-i ok pentru digestie.
Instanța: Ne ridicăm, îi așez haina pe umeri ca un adevărat gentleman care evident astăzi a fost la sală.
Monica: Ți-ai luat proteina?
Instanța: Da.
Evident că mi-am luat proteina. Îmi pune mâna pe braț.
Monica: Oh, ești pompat!
Instanța: Sunt pompat. Și simt că pentru prima dată sunt în stare.
Monica: Hai la mine!
Instanța: Accept răzând. Ne teleportăm dintr-odată din restaurant direct în dormitorul ei.
Monica: Hai, vino, deschide ușa, te rog!
Instanța: Nu mai are răbdare.
Monica: Nu mai am răbdare!
Instanța: Își aruncă tocurile. Se aruncă pe pat. Își dă părul pe spate și apoi bretelele de la rochie.
O, doamne, ce femeie, doamne, n-are cum să fie așa. Nu ai cum să fii așa! Mă pun deasupra ei și...
Ea mă trage. Se vede că mă vrea, și eu, da, sunt semi horny, da, încerc, da, cred că reușesc, da, mă deschide la pantaloni. Își trage rochia și...
Nu. Nu are cum. E total dezbrăcată și așteaptă. Nu, nu nu nu, nu nunuuu, nu, nu te rog, nu reușesc. Mă ridic. Jenat, frustrat, merg la baie, nu-i nimic. Nu are cum, dau să fac ceva să rezolv, nu pot, scuip în chiuvetă. Mă uit în oglindă, îmi flexez brațu ca și când asta ar schimba ceva. Mă spal pe față..
Apă. Multă apă.
Monica: Ești BINE?????
/Nu intra, te rog.
Monica: Sigur, ești ok?
/Da sunt, vin acum.
Dau cu apă. Îmi bag capul în chiuvetă. Nu are cum să fie așa.
Ajung în cameră.
Monica: Ești okay? S-a întâmplat ceva???!!
Mă pun pe pat și mă gândesc cum pot să reușesc acum. Am totu. Dar simt că de fapt n-am absolut nimic.
Nu înțeleg nimic. Monica e îmbrăcată acum în călugăriță??? Semi-dezbrăcată. E un kink?
Monica: Îți place?
Îi zâmbesc. Apoi mă întind. Mă pierd printre așternuturi lângă ea. Perne. O trag spre mine. Nu pot. Nu pot să respir. Simt că mă sufoc. Monica pune perna pe fața mea. Nu mă lasă să mă ridic. Încerc să țip. Urlu disperat. Nu mă aud!
Monica: Mori, schilod ce ești! Mori!
(Un râs înfundat/malefic.) Eu și ea. Și prezența ei. Dintr-odată Monica ridică perna.
Zâmbește cu toți dinții, deschide gura groaznic de mare și se repede la mine...
IV. (fără voci - Actorii-voci pot apărea pe scenă, dar nu e nevoie de cuvinte / maxim mișcare)
Instanța: HELP! Mă trezesc speriat. Monica nu există. N-a existat niciodată de fapt. Eu nu arăt așa și nu lucrez la un magazin de suplimente.
Pastila roșie sună de 100 de ori mai bine acum.
Aș fi vrut să aleg altceva. Dar din păcate acum sunt înapoi în apartamentu meu.
Mă uit în oglindă. Mă duc la baie. Unde dracu le-am pus...
Voce Warning: DON'T try this at home.
Le scot. Le arunc. Apuc una și încep să crestez... Ușor, ușor, atent, fix aproape de stomac.
Fără să fac vreo mișcare greșită.
Durerea e plăcută. Pentru o secundă. Simt trupul ăsta cum se deschide cu totul și simt chestia asta care mă inundă.
Sângele începe să curgă ușor. Mă opresc. Iau repede niște pansament și încep să bandajez.
Nu-mi vine să cred.
Am făcut asta din nou. Senzația de usturime persistă primele zile. Evit să deschid bandajul. Îl schimb rar.
A treia zi o fac din nou. De data asta pe mâini. Pe antebraț. Am impresia că pot să fac orice, că pot suporta orice acum. E plăcut să dețin controlul. Să mă opresc când vreau, să înghit suferința asta și s-o transform în altceva.
În cap îmi vin toate. Facultatea, oamenii, părinții mei, fetele cu care am date-uit toată viața asta, Mă întreb cui îi pasă de mine. Pun playlistul ăla expirat și mă privesc în timp ce încep să râd.
(muzică pe fundal / poate să fie și ceva relatable cu poezia finală)
Viața e frumoasă dacă știi cum s-o trăiești și alte citate clișeu care apar pe facebook când dau scroll. Ies de pe toate grupurile de fitness. Șterg tinder. Îi elimin pe toți bodybuilderii din online. Dau unfollow la toate tipele astea necunoscute din listă.
Mă uit în oglindă și-mi apuc coastele. Mă întreb cum arată oasele. Cum arată o fractură deschisă cu totu. Îmi imaginez cum m-aș cuibări acum între coastele astea mari și n-aș mai ști de nimeni. Eu și cu mine în capcana asta gigantică făcută din coaste.
E exact ca în serialul ăla cu Omul și câinele lui magic.
Prins undeva de un villain, omul nu mai poate să iasă de sub temnița aia construită din coastele unui monstru. Câinele e singurul care-l poate salva cu puterile lui supranaturale.
Dar eu n-am niciun câine. Și nici puteri.
Am doar coastele astea. Și nu știu ce dracu să fac cu ele.
V. (Instanța devine aproape un martor la scena de autovătămare, ironic. Doctorul poate indica diverse spre Instanță, ca în timpul unei practici cu un pacient. E de notat ca Doctorul și Asistenta să fie mult mai vii la început, spre deosebire de Instanța pasivă, a cărei conștiință se va trezi spre sfârșit din cauza gravității situațieiv/ instinctului de supraviețuire)
Instanța: (rece) Ziua 34 de... (imită gestul unei tăieturi)
Doctorul: Astăzi executăm aceeași procedură ca de obicei, numai că inciziile vor avea localizări diferite - respectiv, 2 incizii orizontale transversale la joncțiunea antebraț-mână - regiunea antebrahială distală.
Avem toate instrumentele pregătite:
Asistenta: oglindă, lame, tampon, bandaj, apă oxigenată.
Doctorul: Pulsul?
Asistenta: Pulsul> în stare optimă. 90 bpm
Doctorul: Începem cu o mică deschizătură în partea de aici - apoi traversăm mai jos spre fascia antebrahială... La fel și în cealaltă zonă, la celălalt braț.
Doctorul: Senzația receptată?
Asistenta: Plăcere și ușurare.
Doctorul: După cum puteți vedea, sângele curge în parametrii normali. Momentan. Se eliberează epioid endogen.
Asistenta: Adică endorfine.
Doctorul: Sângele curge mai repede.
Asistenta: Se reduce disconfortul emoțional, durerea fizică diminuând suferința emoțională.
Doctorul: Bătăile pe minut cresc. 90-100-120. Parametrii normali.
Asistenta: Comportamentul autovătămător este întărit.
Instanța: Respiră.
Doctorul: Acum, evoluție spre hemoragie activă, cu creșterea fluxului sanguin la nivelul leziunii.
Asistenta: Tamponăm. Presăm. Tamponăm.
Asistenta: Respiră.
Doctorul: Pulsul în stare de creștere: 130 bpm.
Instanța: Încep ușor să pierd controlul, dar nu vreau să recunosc asta.
Asistenta: Respiră.
Doctorul: Hemoragie abundentă
Instanța: De ce fac asta??
E nevoie să opresc acum, dar nu știu cum...
Asistenta: Respiră, respiră.
Doctorul: Hemoragie în creștere masivă
Instanța: Ce am făcut?? Ce dracu fac??
Vreau să se oprească... Ajutor!
Doctorul: Apare vertijul, vederea încețoșată, senzația de instabilitate...
Instanța: Ajutor!
Doctorul: Pierderea iminentă a conștiinței..
Asistenta:... și senzația de moarte...
VI.
Ce îmi amintesc după toată chestia asta e întuneric și apoi patul ăla alb de spital. Fully bandajat la ambele mâini...
Colegul apăruse la timp, au zis medicii, la timp să vadă chestia și să oprească tot.
*
Stau în fața oglinzii. Dacă nu se întâmpla așa, acum nu aveam cum să mai țin monologul ăsta retrospectiv aici. Partea asta n-ar fi existat.
În ziua aia puteam să mor, basically, știți? Puteam să fiu șters într-o secundă.
În ziua aia se puteau întâmpla multe altele. Să merg la cumpărături, să ies afară cu unul dintre puținii prieteni. Să mă joc pe PC. Să ies poate la un date. Sau s-o sun pe maică-mea. Dar eu am ales să fac asta în fața oglinzii la fel ca-n oricare altă zi. În ziua aia era posibil să nu treacă colegul pe la apartament, fix atunci. Să nu verifice baia.
Apa a fost singurul lucru care mi-a salvat curu în ziua aia. Sunetul de la robinet mai exact și apa care se scurgea pe sub ușă.
Au trecut, cred, 3-4 săptămâni, aproximativ? Nu le-am numărat. Vocile continuă să se facă auzite, după o chestie de genu nu treci așa ușor, e un proces cu pastile și alte chestii psihologice în care nu vreau să intru acum... Nu vreau să vă plictisesc.
Ideea e că gândurile astea apar din nou...: (ca-ntr-un torent / flash-uri)
Monica se încarnează din nou...
Dă să mă muște de fiecare dată apoi se oprește și zâmbește.
Mă trezesc transpirat, dar cumva amuzat.
Bodybuilderii jonglează cu ganterele,
Fosta îmi scrie și-mi reproșează diverse
Și tipul ăla... trimite multe dick pic-uri
Mă trezesc în cercul celor mai bully copii din generală
Și le râd în față. Râd, și nu mă mai opresc.
Simt cumva că pot să le controlez. Pentru prima dată... pot să le estompez cumva.
Am început să ies la date-uri mai des. Îmi încerc norocul. Și dacă nu iese asta e.
Oasele mele se pun împotriva mea. Scriu despre ele.
Începe să mă ajute lucrul ăsta, adică să vorbesc mai mult despre problema asta. De asta am și ales să vin aici...
They say: Things change and people change too. Am seri în care plâng în pernă cu orele și mă gândesc că vreau să fac lucrul ăla din nou dar apoi mă schimb repede și a doua zi merg la alergat și totul e bine. Sigur vi se întâmplă și vouă, nu? Adică e o chestie tranzitorie, o chestie normală... până la urmă. În fine...
*
De ceva timp mă simt ca un fax. Bine, adică ca foaia dintr-un fax. "Ești atât de slab încât te poți deplasa prin fax."
(se apropie de fax/imprimantă - scoate o foaie care continuă să iasă la nesfârșit. Citește)
Îi zice Bones.
The way you looked at me that day made me cry
so hard. That I wanted to hug you,
so hard, that I pushed my chest, my soul
Over you, over your bones.
(poate fi repetată la început sau între scene)
Versurile astea le-am primit într-una din serile anonime. Am jucat ceva joc și una dintre tipe mi-a dat asta. N-o observasem până atunci.
Cred că am citit-o de vreo 10 ori în seara aia. Și m-am abținut să nu plâng.
The way you looked at me that day made me cry... that I wanted to hug you so hard
În fiecare dimineață când mă trezesc recitesc asta.
O scot la imprimantă. Tot un fel de fax.
Foaia asta atât de subțire continuă să iasă iar și iar, și de fiecare dată când iese mă face să mă simt bine.
Poezia am primit-o de la cineva atât de slab că nici nu se vede pe ea. Nici nu știe cine e...
Stau în fața imprimantei și încerc de fiecare dată să-mi imaginez cum ar fi dacă eu aș fi foaia asta.
Cineva ar putea scrie asta pentru mine, într-o zi sau... nu știu, eu aș putea scrie asta pentru cineva.
HEBLU