Când m-am ivit în lume, eram experimentul Zero. Abia în adolescență am aflat că părinții, încântați de oportunitate, semnaseră cu o echipă de savanți străini să fiu monitorizat permanent după testarea celor mai diverse tratamente medicale. Un cobai fără cușcă, mai longeviv decât maladiile unui secol. Rude și prieteni nu mai am. Nici dorințe de răzbunare. Nu mi-a lipsit nimic, m-au tratat în avans pentru toate. Aflu că se caută un individ dispus la resetare totală. Am 99 de ani, e timpul.
Arthur Ianoși
Alo, 112? Da, care este urgența? Mă numesc Ilie Ciocan, născut pe 10 iunie, 1913. Operatoarea pare să-l recunoască. D-le Ciocan, sunteți bine? Eu da, iubita mea nu. Ce are? Zice că nimic. E grav, păstrați-vă calmul, trimit un echipaj către dumneavoastră. Nu trec nici zece minute. Cioc, cioc. Ilie deschide. Unde este inculpata? În bucătărie, Fica Moșteanu, de la Seaca, tace chitic de două zile. Doamna Moșteanu, totul în regulă? Ilie-i mitoman, mi-a zis că-i născut pe 10 iulie, eu sunt Pești, nu fac casă bună cu Gemenii.
Florin Leșan
Un pat bun. Somnul este esențial. Încălțămintea și șosetele. Cărțile îmi mențin mintea trează, mă scot un pic din realitate. Haine comode, simple. Pix, hârtie. Scrisul e o adevărată terapie. Am de toate. Unii ar zice că sunt puține. Pentru mine e suficient. Nu-mi trebuie lucruri scumpe; ar atrage atenția. Prieteni? Trebuie să fiu atent când îi aleg, dar câteodată tot mi-o iau în freză. Se opri; oftă prelung. Bărbia începu să îi tremure, o lacrimă îi curgea rebelă. Cât ți-au dat? 99. Vizita e gata, țipă gardianul.
