Cât e ceasul, l-am întrebat. A râs și mi-a întors spatele. Ce-ți mai pasă? Timpul nu mai trece pe la noi, a fluturat mâna prin aer și s-a dus la baie. L-am privit zâmbind prin ușa deschisă, cum se bărbierește râzând. Îmi place grozav cum i se leagănă aripile în spinare când râde. Avea dreptate. Timpului nu-i mai pasă de mine. Mi-am câștigat acest loc de onoare, unde timpul nu mă mai atinge și de unde văd toate cele patru zări și pot privi în voie cum îngerul meu se bărbierește și râde din aripi.
Monica Ciurea
Oamenii se cam duc în apropierea zilei când s-au născut. Și tatăl lui la fel; șase copii, întors din război fără un braț, îngropat femeia, luat alta, căzut din măr la 99 deși-și dorea să prindă suta, zisese la aniversare: măcar o dată fii deștept, că prost ești toată viața. Dintre cei șase, doar tata i-a semănat leit, deștept și-n echilibru, și i-a promis că-i va-mplini voința. Și tata când promite, adaugă un să trăim pân-atunci. Azi i-a fost ziua. Suta. Tatăl nostru, a șoptit tatăl meu împăcat, de-acu a ta e voia.
Fabiola Stoi
Ce repede a trecut vremea aici la voi. Mi-am făcut și eu puțin de lucru prin lume, am tocmit un nor, am netezit o apă, am plămădit oameni, așa cum tata m-a plămădit pe mine, am ridicat o casă în care mi-am ridicat și fii, am făcut umbră copacilor și pământului, am construit din cuvinte și îmbrățișări. Tot ce am e bun avut, ce nu am înseamnă că nu-mi trebuie. Uite lumina mă bate pe umăr și eu știu că e acolo dintotdeauna. La anu', când bate clopotul mare, îl chem pe Dumnezeu la o felie de tort.
