când am început să folosesc noi, fără să-i fi cerut acordul. Construiam mental planuri și le tratam ca pe obligații morale. Când realitatea nu le respecta, mă simțeam trădat, deși nu-mi promisese nimic. Și atunci am devenit și mai generos. Pân' la epuizare. Am acordat timp, energie, explicații, iertări, spunându-mi că iubirea adevărată arată așa. Primeam puțin, dublam miza. Justificam gelozia, frica, nevoia, redenumindu-le - grijă, atașament, pasiune. Toată povestea suna bine, dar cu un cost: liniștea mea.
Gabriel Moldovan
Dimineața când Ea a plecat, capul a căzut pe jos, în bucătărie. Fără sânge. Fără zgomot. Trupul a rămas pe picioare, văzându-și de rutină, cafea, muncă, tv. Capul de pe gresie gândește obsesiv fiecare cuvânt spus și nespus, uitătură ratată, variantă posibilă. Zilele trec. Corpul devine tot mai eficient. Doarme bine, mănâncă la program, se vindecă. Într-o seară, capul este pus la loc. Potrivirea e străină. Inima bate calm, gândurile fug. La oglindă, fața este a mea, dar corpul refuză mintea blocată în despărțire.
Arthur Ianoși
de nenumărate ori, o dată într-o gară, altă dată într-un pat străin și ultima oară într-o revoluție ratată, când militam singur, precum un habotnic, pentru o religie nouă, pe înavuțire bazată, dar de fiecare dată l-am găsit mai târziu, ca pe-o monedă roasă sub limbă și c-o lozincă scrisă pe fruntea-mi lată, cu gura plină de promisiuni scumpe și-o lecție prea bine învățată, corpul fără cap merge doar în cerc, un peron, o noptieră crăpată, sfinți falși, buzunare rupte, de vină fiind mereu aceeași fată.
