Își pregătește pita cu brânză ca prin ceață. Bucătura, muiată cu o gură de ceai, lunecă anevoie. Să nu fac un atac, înlemnește ea îngrozită. Starea asta nu e normală. Bâjbâie după telefonul cu taste mari, pentru seniori. Dibuie cifra unu, cum a învățat-o fata. Ce e mami?, îi aude glasul alarmat. Pui, mi-e rău, amețesc. Iar ai rătăcit ochelarii?, întreabă ușurată tânăra. Nu mai poate grăi. I se încurcă limba, izbucnește într-un plâns nervos, secat de lacrimi. Azi am uitat, geme înfundat bătrâna, îmi pierd mințile.
Georgiana Gabriela Fodor
Când mi-a spus că eu sunt fericirea lui și că i-am redat sensul vieții am înnebunit. Eu, care nu găsisem fericirea în lumea asta mare, care nu știam nimic despre fericire am simțit că urc pe sfoară până în tavanul circului. M-am înclinat și am făcut un salt mortal. Apoi, am început să trag clovnii de nasurile lor roșii și să râdem tăvălindu-ne prin făină. Eram ca o gogoașă care făcea piruete în uleiul încins. Bine pudrată. Dulce rău. La al doilea salt, fericirea și-a terminat brusc frânghia.
Pompilian Tofilescu
Textul acesta este despre un marginalizat, despre cineva care a purtat toată viața stigma de a fi diferit. Ar putea fi despre fiecare dintre noi, dar nu, este despre Zmeul cu șase capete. Colegii la școala de zmei și-au bătut joc de el, Cosânzenele pe care le-a răpit nu l-au iubit, Feții Frumoși au refuzat să se lupte cu el din milă. Un singur lucru și-a dorit mereu. Să afle ceea ce mămica lui, Muma Zmeilor, nu i-a spus niciodată. Să afle de ce. Răspunsul e simplu, se născuse din greșeală în altă poveste.
