De ce Finlanda, națiunea din colțul de nord al lumii cu o climă rece și șase luni de iarnă și întuneric, are oamenii cei mai fericiți din lume?
Am plecat cu un feribot din Tallinn spre Helsinki, e vara cu magia nopților albe, atmosferă relaxată, turiști, mulți turiști. Alunecăm între două capitale "gemene" și aproape nu băgăm de seamă când traversăm golful. Aerul are o textură aparte și deodată simt un gust de "reset". Îmi vine să trag o linie și să spun: de aici înainte...
Coborâm de pe feribot într-un port anost la prima privire, urcăm într-un autocar, ce văd pe geam nu mă impresionează. Să fie efectul de ghid cu care nu rezonez? mă întreb îngrijorată.
Ce urmează?
O nouă etapă.
În acest spațiu, lucrurile au consecințe și eu trebuie să fiu dispusă să le accept. Fiecare știe cum e să pară că la exterior totul e în regulă, iar în interior să rămâi cu o incoerență care îți macină energia.
Și totuși simt încă gustul "reset-ului". Nu m-am înșelat. În Helsinki am fost de două ori copleșită de artă.
Prima dată a fost la vederea Monumentului Sibelius, un exemplu remarcabil de cum poate fi transpusă muzica în formă vizuală. Creat de Eila Hiltunen în 1967, el simbolizează esența muzicii compozitorului finlandez Jean Sibelius printr-o formă ce seamănă cu o orgă gigantică. Nu am cuvinte să descriu senzația de a fi sub cele 24 de tone sau 600 de țevi de oțel sudate. Schimb perspectiva, mă plimb de jur împrejur, fac fotografii fără să țin cont de terenul denivelat, am acea stare de bine pe care o am atunci când, ulterior, nu mai simt nevoia să mă mai uit pe cameră ca să vad ce cadre am, pentru că au rămas toate vii în mintea mea. Mă întreb dacă atunci când bate vântul prin această orgă nu cumva poți să auzi muzica lui Sibelius.
Alături de orgă, chipul lui Sibelius. O combinație dintre abstract și figurativ care face mult mai ușor de înțeles monumentul.
A doua oară, am fost copleșită la propriu, la vizitarea bibliotecii numită Helsinki Central Library Oodi, inaugurată în 2018. Pentru realizarea ei, locuitorii orașului au fost implicați activ în ceea ce privește arhitectura bibliotecii, a serviciilor pe care urma să le ofere sau a numelui bibliotecii, aceasta ocupând o suprafață totală de 17.250 m2. Mă plimb fascinată de-a lungul clădirii, încerc să intru într-un dialog cu silueta ei, i-aș da ocol dar știu că nu am timp și că autocarul mă așteaptă după colț.
Există în interior o scară tip spirală cu o simbolistică aparte chiar în apropierea restaurantului. De-a lungul treptelor a fost încorporată o instalație de lumini numită dedicație. Găsim aici răspunsurile rezidenților care au participat la o campanie publică, unde erau rugați să spună cui ar trebui să-i fie dedicată biblioteca.
Vara a trecut de mult, suntem în timpul unei ierni dificile la malul mării, eu sunt ușor depresivă și mărturisesc, privind pe fereastră, că nici acum n-am înțeles de ce finlandezii sunt cei mai fericiți oameni din lume.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
