Odată, pe când planeta noastră se numea Emeraude, datorită culorii albăstrui-verzui a copacilor săi, s-a întâmplat ceva: copacii au început să-și piardă frunzele, li se rupeau crengile, se vedea că erau triști. Vrăjitorul din sat știa secretul unui praf muzical din care a obținut o băutură cu puteri întăritoare pentru toate plantele. Dar fără efect atunci. Cum așa bunico? Cartea nu mai are pagini, puiule. Ei, tu ai imaginație, cum l-ai cucerit pe bunicu'? Cu vin roșu în care am pus sânge proaspăt de curcan.
Daniela Toader
Ține paharul cu ambele mâini și privește lichidul efervescent. E o toamnă frumoasă, copacii s-au golit de frunze și păsările încă nu s-au dus. S-a trezit cu noaptea în cap, cu planuri mari pentru ziua care abia începea. O să spele toate geamurile și o să dea podeaua din bucătărie cu cârpa înmuiată în petrol. Cam ăsta îi era planul doar că nu i-a ieșit. Ține paharul cu ambele mâini și se gândește la porțiunea magică a bunicii. Puțin bicarbonat dizolvat în apă cu oțet. Ia o înghițitură zdravănă și se roagă să-i treacă.
Titela Durnea
Clinchetul perdelei nu-i perturbă zenul. Cu ochii închiși (între noi fie vorba, vedea cu coada de la stângul), respiră profund, de-i zdrăngăniră toate cele pe piept. Ia loc, chipeșule, îi zise, chicotind la uimirea de pe chipul bărbatului. Știu de ce-ai venit, ia tu frumușel licoarea asta și bea din ea 30 de zile, pe la înserat. Acu veni vremea lui să râdă, scoțând șuriul: fă, Argentino, dacă tot știi de ce-am venit, ia scoate repede verzișorii la interval. Licoarea o bei tu, să-ți aducă noroc, să-i înmulțești iar.
