28.02.2026
Sanda Burță
Mă-ntreb cum poate un bărbat să-nșele femeia asta de-o frumusețe ireală? Stă-n fața mea cu sufletul dezgolit și tot ce-mi trece prin cap sunt platitudini pe care i le spun chiar în momentul ăsta, nu mai plânge, nu te merită, e-un porc, când, de fapt, aș vrea să-ntind mâna, să-i mângâi obrazul și-apoi să-i trosnesc oasele într-o nesfârșită îmbrățișare. Dar trebuie să joc rolul amicului de-o viață. Îi mai torn un pahar. Dau și eu pe gât altul. Acasă m-așteaptă femeia mea frumoasă care încă nu știe că iubește un porc.

Arthur Ianoși
Într-o noapte, literele au intrat în grevă. A-ul și-a pierdut vârful, B-ul a cerut două burți mai mici, C-ul a vrut o-ndreptare cu ultimul model de Remington, I-ul a făcut spume și-a dat cu basca de sertar, iar R-ul s-a plâns de prea mult dramatism. Cuvintele s-au subțiat; frazele au tușit praf de dicționar. Doar E-ul a rămas la datorie, elastic, omniprezent, un burete de sens. Când totul părea mut și pagina își ținea respirația, el a clipit rotund și a șoptit: Când nu mai poți deloc, mai poți un E.

Aurelian Țolescu
Măi Nelu, care-i secretul tău? Ai 90+, ești în formă, alergi pe scări, îmi rupi mâna când dăm noroc, mintea ți-e limpede. Cum faci? Păi, toată viața n-am iertat nici una din ispitele feminine apărute în cale, am mâncat doar ce mi-a plăcut, nu ce mi-a recomandat doctorul, dar foarte puțin și m-am mișcat mult. Ar mai fi ceva. Mereu am pus în mâncare ardei roșu foarte iute, uscat bine și pisat mărunt, mărunțel, făcut praf. Cred că m-a ajutat, n-am fost bolnav niciodată. Cum îi spune? Praf de putut.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2026, grupul are 14.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus