În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: De la Moșu', Sunt pe lista lui Moș Crăciun și Un simplu adio - toate textele aici.
*
Trei calupuri cu texte curate, multe cu potențial, dar care nu au parte de suficient curaj ori atenție din partea autorilor.Faptul că nu am selectat ceva pentru categoria "publicabile" nu ar trebui să descurajeze pe nimeni: poate am setat eu greșit filtrele, poate era nevoie de puțin, foarte puțin din partea unor autori să-mi atragă mai mult atenția.
La final, revin cu o recomandare a scriitorului Salman Rushdie, mai exact un exercițiu pe care îl propune acesta: să încercăm să descriem un loc, nu contează care, în 300 de cuvinte, fără a folosi niciun adjectiv.
Succes!
Speranțe:
De la Moșu'
Horațiu Dudău
În colinda goală, se aude porcul cum calcă atent, să nu ne strice Crăciunul. Se preface surprins la înjunghiere, guiță râzând și-mi face cu ochiul să stau liniștit, că nu doare cuțitul. Sângele mai mult îl aud, decât îl văd. Taie zăpada ca o viață caldă. Moșul pune două scânduri peste sanie, începe tranșatul. Primesc cadou o bucată de ureche, fug în casă și o acopăr cu mâinile, să nu audă cum îl despică securea și îi zdrobește oasele. Vecinul bea un pahar de țuică. Spune că mai are trei astăzi.
M-a surprins plăcut perspectiva naratorului, mi s-a părut însă neunitară vocea, nu mi-am dat seama nici măcar de vârsta povestitorului, pentru a înțelege ce anume a generat abordarea inedită. Nu acesta a fost însă principal problemă, cât o anumită inegalitate a planului narativ. Fraza care mi-a cucerit atenția a fost "Primesc cadou o bucată de ureche, fug în casă și o acopăr cu mâinile, să nu audă cum îl despică securea și îi zdrobește oasele". Superb pasaj, încearcă să ridici și restul textului la acest nivel (finalul, de exemplu, e banal iar personificarea din debut nu e susținută ulterior).
De la Moșu'
Cecilia Fofiu
Moșule, ce tânăr ești, fredonează ea îmblătind amarnic, cu sucitorul, foitajul. Se unduiește din șale în laterale și mai abțiguie una aluatului. E prima oară când vii la mine, cântă rânjind cu subînțeles. Nu te mai las să pleci, repetă apăsat ungând magiun pe romburile de cocă și îmbrățișând frigiderul. Noapte de vis alături de tine, suspină privind pierită în tavan. Bagă tava în cuptorul încins, face o piruetă și pornește, acum răcnind de-a binelea melodia, la aspirat casa. Detectorul de fum o acompaniază isteric.
Foarte bună atmosfera, mi-a plăcut mult personajul, mi-a lipsit însă motivarea îmblătitoarei ce-și descarcă nervii pe aluat (nu neapărat explicită, iubesc misterul). De ce face ceea ce face? Ca fragment dintr-un text mai mare ar funcționa fără probleme, ca microproză independentă, îmi ridică acest semn de întrebare.
De la Moșu'
Arthur Ianoși
am primit o pungă mică și grea, fără fundă, fără explicații. Am desfăcut-o cu graba omului modern și am găsit doar un ceas stricat. L-am judecat imediat inutil. Abia mai târziu am înțeles că nu mai ticăia pentru că fusese purtat prea mult, trecuse prin mâini care munciseră, iertaseră, așteptaseră. Nu era cadou, era oglindă.
Foarte bună ideea de ceas care nu este un cadou, ci o oglindă. Punerea în practică ar avea nevoie însă de ceva mai multă atenție, proza devine tezistă pe final, când vorbește de "singurul dar adevărat", iar tezismul e una dintre căile care duc arta la o moarte rapidă. Poți exprima ideile respective indirect, din gura unui personaj, de exemplu ori conjunctural (revenim la acel "arată, nu spune" al lui Cehov).
Sunt pe lista lui Moș Crăciun
Cecilia Fofiu
Crescut-au mari tripleții, învăluiți în iubirea părintească. De obicei tăcut, tata își drege vocea și grăiește, acum ați ajuns falnici, e vremea să aflați, ați avut doi frați mai mari.
Foarte bună ideea, excelent finalul, partea de mijloc a prozei, în care încerci să creezi atmosfera, e sub potențial. Deja plânge și suspină mama, tatăl e în lacrimi înghețate, e ditamai telenovela forestieră.
Un simplu adio
Florentina Ghițescu
E ajunul Crăciunului. Am făcut sarmalele, piftia e pe balcon, friptura trebuie doar să o bagi la cuptor mâine dimineață la 170 grade cam 3 ore și apoi o lași jumătate de oră descoperită la 200 de grade. Tortul e în frigider. Cadourile pentru copii sunt în recamier. Să nu uiți să aprinzi beculețele din brad.
Foarte bine construit personajul, dintr-o enumerare, cred că puteai continua în același ritm și încheia brusc cu o schimbare de plan antitetică, ar fi avut un mai mare impact iar opțiunea femeii ar fi avut o mai mare justificare. Rămâne însă întrebarea: este suficient de clar de ce-l părăsește pe el, dar de ce lasă în urmă și copiii?
Până data viitoare, spor în toate!