M-am prins repede că la orice mișcare, oricât de mică, mașina, așa cum atârna cu două roți în gol și două pe marginea drumului, începea să se balanseze deasupra prăpastiei. M-am resemnat. O să stau așa până o să treacă cineva pe drum să mă salveze. Și, într-adevăr, nu peste mult timp, auzi cum oprește o altă mașină. Nu o atinge, strigai la femeia care se apropie. O să cadă, îi explicai. Femeia încremenise și ea. Tu ești, Gicule? Atunci îmi dădui seama că e posibil să rămân în mașină mai mult decât crezusem inițial.
Răzvan Dițescu
M-am jurat că n-o să fiu ca el. Tatăl meu avea pumni grei și vorbe și mai grele. Când mi-am ținut băiatul în brațe pentru prima oară, am simțit că-l pot răni doar respirând. Și totuși mi-am zis că sunt diferit de tata. Am muncit mult, poate prea mult, și din cauza asta am lipsit din viața lui. Peste ani îmi vorbea ca și cum eram un străin. Într-o seară, mi-a strigat că nu vrea să ajungă ca mine. Am vrut să-l contrazic, dar nu mi-am găsit cuvintele. Nu l-am lovit niciodată, dar asta nu mă absolvă.
Ionuț Morariu
O promisiune e mai tare ca fierul. Dar ce zic eu, e mai tare decât un contract cu banca. Mai ales când una dintre părți e El, Prințul Întunericului, și cealaltă Juan Desculțul. Acestea fiind spuse, aproape că nici nu mai contează obiectul înțelegerii, dar de dragul poveștii o să vă spun că era o promisiune de vânzare suflet. Juan își amanetase, jocandi causa, viața viitoare în contul unui amor de-un ceas cu Juanita, care-l bănuia de familist. Iar el, analfabet juridic, rostise formula magică: pe sufletul meu dacă te mint.
