Coboară scările și trece pe partea cealaltă, pe sub arcadă. În spatele lui, valea se-ngustează până se pierde în munți. Pădurea e neagră, cum sunt găurile în stâncile dintre copaci. O pojghiță subțire se ridică din pârâu. Grăbește pasul sau poate pasul îl grăbește. Se chircește în umbra amintirii, în întuneric, așa poate să o simtă mai bine. Își trece degetele peste literele șterse de vreme și o vede, scrijelind cu cheia, pentru totdeauna, niște inițiale care nu s-au potrivit mai mult de-o vară.
Florentina Ghițescu
Nu mai știu cum a fost, ai promis tu prima dată sau am promis eu prima dată că dragostea noastră nu se va sfârși. Nu mai știu, am încălcat eu prima dată promisiunea sau ai încălcat tu prima dată promisiunea. Nici măcar nu-mi mai amintesc forma mâinilor tale. Nici nu mai contează cine a fost primul în această poveste. Doar că eu mă simt ultima în povestea asta care se cheamă viața mea. De-acum eu voi scrie scenariul și îmi voi da rolul principal. Asta e o promisiune pe care nu o mai încalc.
Ana-Maria Butuza
Cum intri, ochii îți cad pe un perete tapetat cu promisiuni; le privești și te minunezi: ce opere frumoase. Te apropii, nu înțelegi o tușă, dar autorul te trage de braț spre alta: asta este foarte valoroasă, spune scurt, sunt pe punctul de a o realiza. Te uiți nedumerit la cea lăsată în urmă; vrei să întrebi, dar ești tras mai departe, spre una mai veche. Pe asta am îndeplinit-o, adaugă mulțumit. Arăți spre cea la care ți-a rămas mintea și el se irită: las-o, nu te mai întoarce. Era printre primele și nu-mi iese.
