Nu situația în sine i se părea inacceptabilă, ci faptul că promisiunea din copilărie nu a ajuns la împlinire. O auzise atât de des rostită de bună-sa. Ar fi alergat înapoi s-o găsească și să-i ceară să-l lămurească cumva. Dar bună-sa era dusă și poarta încuiată. A scrâșnit din dinți. Semnarea hârtiilor de divorț a fost o bagatelă, dar când s-a întors acasă a tras cutia de sub pat, a șters-o de praf, a scos cartea și a citit din nou ultimele cuvinte: și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Ana Maria Vaida
Într-o dimineață umedă de ianuarie ieși în întunericul dens. Scotoci în poșetă după cheia de la mașină. După câteva clipe se opri brusc și renunță să mai caute. Închise fermoarul genții, își trase gluga pe cap și porni pe jos spre birou. De undeva trebuia să înceapă. În zilele următoare își luă un rucsac încăpător. Se apucă să desprindă câte o cărămidă din zidul pe care și-l înălțase împrejur. În fiecare lună adăuga pași la traseu și greutăți în rucsac. Pe Camino n-avea nevoie decât de rezistență.
Ramona Ungureanu
Îmi aduc aminte că ningea cu fulgi ireal de mari, pufoși și la ieșirea din oraș la trecerea aia de pietoni de la chioșc așteptau să treacă, cuminți, Albă-ca-zăpada și piticii ăia. Eram tare îndrăgostită, așa că nu m-am mirat deloc, am oprit și au trecut prin fața mea, fata a înclinat capul ușor, de mulțumesc, Mutulică mi-a făcut un semn discret cu mâna, și-apoi a plecat ochii, rușinat. Am zâmbit și mi-am spus că e mișto iubirea. Apoi în anii următori au trecut pe zebră doar arici, fazani, căprioare și broaște mici.
