Piatra funerară m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs. Eu sunt viu și deja cineva grijuliu s-a gândit unde și cum să mă îngroape. Dar la citirea pomelnicului de nume mi-a înghețat surâsul. Soția, socrul și bineînțeles, soacra. Mă, dar nici în viața de apoi nu scap de ea? Mă privea consoarta plină de reproș. Cum mama sărăciei puteam fi atât de ingrat și deplasat tocmai în cimitir? Nevastă ce ți-am promis la cununie? Până când moartea ne va despărți, ai înțeles? De acolo fiecare cu drumul lui. Clar?
Siranuș Hakobian
Când s-a întins în pat să se odihnească, m-a rugat, ca niciodată, să fiu cuminte. Promiți să fii cuminte? m-a întrebat, iar eu, cu toată demnitatea vârstei de patru ani, i-am spus că promit. Am rămas nemișcată, lângă tataie, un timp îndelungat. Apoi m-am ridicat în picioare și am început să sar pe salteaua cu arcuri. Arcurile mă săltau până în tavan și eu râdeam, mirându-mă că tataie nu spune nimic. Am înțeles apoi că ceva foarte rău s-a întâmplat cu tataie și doar eu știam cauza nenorocirii: n-am fost cuminte.
Mona Zelenco
Momentul acela mi-a înveninat existența. Am încercat să-l extrag din sufletul descompus. În zadar. Aveam 13 ani când unchiul Jeff mi-a dăruit o păpușă. Nu era ca toate celelalte, părea vie. Am sărit în brațele lui, recunoscătoare. De atunci unchiul mă gătea ca pe ea și mă simțeam ca o prințesă. Apoi, m-a învățat să-i accept atingerile. Anii au curs, acum înțeleg altfel lucrurile. Azi a împlinit 70 de ani. Într-un joc festiv i-am prins cravata strâns, strâns, până când nu mi-am mai auzit tăcerea și durerea adunate în ani.
