Ionuț Morariu
În vârful dealului, cetatea era un uriaș rug funerar. După luni de asediu, perșii spărseseră zidurile și Megara, singurul loc pe care-l numise vreodată acasă, se mistuia lent. Vila cu mozaic și cariatide, hambarul plin de grâne, amforele pline, parcă nici n-ar fi existat. Scrum îi erau și copiii și tânăra soție. În lanțuri, arhontele Cleon primea acum biciul de zeflemea al învingătorilor: ce ți-a mai rămas, câine, ai pierdut totul. Le-a răspuns așa cum învățase din carte: tot ceea ce am, duc cu mine.
Laura Bercean
Nu ajunge la tejgheaua de marmură, dar sare de câteva ori și atrage privirea doamnei de acolo. Da, puiule. Te-ai pierdut? Nu, am venit să fac un credit. Mai multe urechi au captat mesajul, câteva guri au zâmbit. Mogâldeața de om, cu o căciulă cu urechiușe de vulpe, nu zâmbește. Păi ești copil. Așa, și? Copiii nu au nevoi personale? Ba da, micuțule. Ai dreptate. Ce vrei să cumperi, pui? Nu vreau să cumpăr nimic. Dar creditul? Păi e credit de nevoi personale. Eu am nevoie să fie pace. Unde semnez?
Cecilia Fofiu
Mă fixează insistent. Îl pândesc. Înfiorată. Înalt, oacheș, în costum elegant poartă o servietă Diplomat. Intelectual. La naiba, e târziu să verific dacă-s corect rujată. Mimez că citesc, cât că oștiri de fluturi tropăie cadențat în mine. Presimt că aici, în parc, mi se ivește șansa. Nu isprăvesc gândul, și-l văd că se apropie. Mă prefac surprinsă. Îmi aplică un zâmbet răvășitor expunând o dantură albă, încleștată. Se apleacă și-mi șoptește dulce, sărutmâna, sunteți din localitate? Unde pot găsi o toaletă publică?
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
