- Marty, ești aici?
- Prezent!
- Nu te văzusem. Te-ai ascuns?
- Nu m-am ascuns, dar citeam într-un colț despre patimile lui Iisus Hristos. Sunt extrem de impresionat! Acum chiar îmi doresc foarte mult să ascult muzica lui Bach.
- Începem cu Johannes Passion. Și vom asculta chiar grandiosul coral de debut al oratoriului - pentru soliști, cor și orchestră: Herr, unser Herrscher (Dumnezeu, Stăpânul nostru).
- M-a emoționat foarte tare. Nu mă pricep, dar asta simt.
- Frumos spus. Ți-a mers la inimă! Mai am pentru tine o arie specială. Este momentul ce precede moartea Mântuitorului și simțim jalea celor aflați la picioarele sale. O parte din text spune cam așa: "S-a săvârșit! O, dulce mângâiere pentru sufletele mâhnite! Noaptea durerii profunde. Își numără acum ceasul din urmă." Dar vei vedea cum Bach schimbă brusc tonul, ca să sublinieze faptul că Iisus nu este un învins. Iată fraza: "Eroul din Iudeea biruiește cu putere și pune capăt luptei." Iar emoția momentului este redată de către o singură voce, acompaniată de un instrument al epocii: viola da gamba, un strămoș al violoncelului, cu un sunet mai cald. Are șapte coarde, nu patru ca violoncelul pe care îl vei observa alături.
- Superb! Vocea băiatului și cât e de sensibil. Și cu el aș dori să mă împrietenesc. Se poate?
- Dragul meu marțian! Cântărețul se numește Panajotis (Panito) Iconomou. În imprimare era copil, acum este adult. Îmi pare rău, Marty!
- Mă rog... era numai o idee. Mi-a plăcut și cum arăta "capul" acelui instrument. Ai observat?
- Sigur. Și mie mi-a plăcut. Și aria, în mod deosebit, așa că îți propun să o mai ascultăm într-o altă interpretare. O voce de contratenor (asemănătoare cu registrul altistelor) a cântărețului german Andreas Scholl. De remarcat locul în care cântă: este biserica Sfântul Toma, din Leipzig.
- Acolo se află mormântul lui Bach! Vaaai! Am emoții!
- Mă uitam la tine cu câtă atenție ai ascultat.
- Mi se părea că sunt și eu acolo, în biserică, lângă mormântul lui Bach. Dar să știi că am și o nedumerire. Am ascultat un băiat, apoi un bărbat și amândoi cântau cu voce înaltă, ca de femeie. De ce nu ar cânta și o femeie această arie?
- Chiar. De ce nu ar cânta și o femeie această arie?
- O, mulțumesc! Cred că o știu deja pe dinafară, dar nu îndrăznesc să îți arăt.
- Păcat. Ai vrea să vedem împreună ce urmează?
- Crezusem că așa se termină. Vreau, vreau!
- Urmează o ceremonie de înmormântare: "Odihniți-vă bine, oase sfinte!"
- Iar mi-a venit să plâng.
- Fără lacrimi. Am observat. În final, Bach înalță o rugăciune: "Ah, Doamne, la sfârșitul meu, lasă-l pe dragul Tău îngeraș să-mi ducă sufletul în sânul lui Avraam".
- Foarte frumos! Mai urmează ceva? Am cam obosit.
- Pentru astăzi e de-ajuns, dragă Marty. Dar vom rămâne încă pe lângă Bach și muzica lui.
- Mă bucur! Mulțumesc! La noapte voi dormi foarte bine!
Și noi vom dormi liniștiți după acest final senin. Am observat că Marty a început să înțeleagă mai bine ceea ce ascultă. Se maturizează pe zi ce trece. Noi ne reîntâlnim peste o săptămână!
(va urma)