Jin-cum? Jigniceanu? Zindiceanu. Jidniceanu. Spuneți pe litere, vă rog. Așa. Caut imediat, așteptați un minuțel. Deci ați făcut cerere pentru un credit, da? Sunteți actriță? Nu v-am văzut pe la televizor. A, doar la teatru? Cum adică independent? Deci nu aveți salariu? Mhm. Înțeleg. 44 de ani aveți? 4 copii? Mulți înainte. La ani mă refer. Și vreți 2000 de euro credit? Ce să mai faceți, doamnă, cu doo mii acuma, că eu dau o mie numa pe mâncare și sunt singură. Pentru întreținere? Aia de la bloc?
Dan Banu
N-am nevoie de nimic, le spunea băiatului dus peste mări și țări și nepotului care începuse să-i scrie și neamurilor care voiau s-o ajute. Nevoi avea, cele mici erau multe și diverse ca peștele-n ocean, iar cea mare, una doar, să-i fie un suflet aproape. Nu trup de sânge și carne, ci suflet măcar. Abia dăduse la păsări și se uita peste uluci să vadă dacă vine careva când simți picioarele cum se înmoaie. Înainte să cadă un braț voinic o prinse și un glas tânăr îi șopti: mamaie, m-am întors acasă.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Să dorm o noapte-ntreagă. Să stau pe budă. Să dau scroll. Să fac un duș. Să-mi pun haine curate. Să mă pieptăn. Să mă spăl pe dinți. Să beau o cafea caldă. Să-mi aud gândurile. Să mănânc în tihnă. Să citesc o carte. Să ies la o plimbare. Să privesc cerul. Să mă simt iar frumoasă. Să zâmbesc. Toate par rupte dintr-un trecut îndepărtat, îmi spun, plângând în hohote în vârful patului, în timp ce soacra intră-n cameră și-mi zice, pentru a mia oară: nu-i bun laptele tău, nu se satură. Dă-i lapte praf.
