Am mare nevoie să nu-l atingeți cu degetele murdare, cine a avut ideea să punem atâtea sosuri pe masă, v-am zis c-o să fie alb, pentru că alb e nonculoarea lui preferată, zăpadă, nori, înghețată de vanilie, înghețată de cocos, halat alb, că vrea să se facă cercetător, ca Dexter, ăla cu laboratorul, nu ăla cu crimele, mi se pare crimă că ați pus muzică tristă, am nevoie s-o schimbați cu liniște, nu știu dacă un sicriu mic și alb e un loc mai bun pentru el, dar mulțumesc pentru cuvintele frumoase.
Ana Ludușan
Se plimbă pe plajă. El, cel mai frumos diplomat, ea, orfana din munți, crescută în internate, într-o singură uniformă, acum Șefa Taberei de la Varna. El îi povestește despre nevasta rămasă acasă, ea își privește degetele de la picioare, spălate de valuri și ascultă țipetele pescărușilor. Pașii li se potrivesc. Au nevoie de aripi. O ia de mână, inimile lor bubuie ca Tunurile din Navarone. Zboară. Ajunsă la hotel, se închide în cameră și plânge amarnic. Când pleacă, îl petrece cu privirea, prin gemulețul de la baie.
Alina Pădurariu
După noaptea ploioasă, cizmele se afundă până la glezne. Pășesc cu greu. Uniforma, care cântărește pe puțin 10 kg, mi s-a lipit într-un mod odios de corpul înțepenit de înfricoșătoarea senzație că sunt tot timpul urmărit. Tranșeele pe care le săpăm din zori și până-n seară ne mai protejează de vântul năprasnic. Aici, pe frontul de est, ajung greu rațiile militare. De ieri de la prânz abia dacă am băut două pahare de apă. Mintea o ia razna, corpul cedează. Inamicul amenință. Deznădăjduit, visez la ciorba bunicii.
