Ploua mărunt și umezeala mi se infiltra în suflet precum o boală ocultă. Camera mirosea a mucegai și haine purtate prea mult. Mă durea stomacul, dar nu de foame; de singurătate. Omul are nevoie de puțin: de căldură, de o voce, poate de o îmbrățișare. Am mâncat fără poftă, am băut fără să-mi fie sete. Clopotele se auzeau dinspre cimitirul de pe deal. Seara s-a lăsat grea, violetă. M-am întins pe pat cu hanoracul ud încă pe mine. Nevoia mea era simplă: să nu mai simt nimic. Și, pentru câteva ore, s-a împlinit.
Monica Liana Radu
Femeia n-are. Mai ales după ce se mărită, face doi-trei copii și intră în rândul lumii. Cum ar putea să-și dorească să fie, să simtă, să facă ceva pentru ea, să-ndrăznească să aibă dorințe care n-au legătură cu altcineva. Care poftește și altceva e o egoistă feroce, lipsită de empatie față de soț, de copii, de comunitate și de nevoile lor. Să dea Sfântul să și le pună vreodată înainte, a căzut de pe piedestal. E o defectă, în niciun caz nu-i o femeie de treabă, în banca ei. Nu trebuie iertată cu niciun preț.
Ana-Maria Butuza
Ești obosită, te trădează cearcănele, îmi spune cosmeticiana. Îmi curăță tenul cu apă micelară. Mi-l masează cu vârful degetelor: de jos, de la baza gâtului, spre tâmple, de la mijlocul frunții spre exterior. Stau cu ochii închiși; atingerile ei mă relaxează și mă rog să dureze. Aveți nevoie de hidratare intensă. Cremele, singure, nu fac minuni; trebuie să vină din interior. Gândiți-vă că sunteți o floare. Gândul prinde rădăcini și, până termină, sunt deja o grădină. În drum spre casă îmi cumpăr o stropitoare.
